Internațional

Bruxelles: Ţările est-europene vor doar beneficii, nu şi refugiaţi

Ziarul de Vrancea
6 mai 2016 521 vizualizări
"Pe vremuri, toate ţările implicate în proiect erau europeni cu normă întreagă. Acum am ajuns să avem prea mulţi europeni cu jumătate de normă", spune şeful Parlamentului European, cu referire la statele estice care se împotrivesc cotelor obligatorii de refugiaţi

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au criticat dur ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi, afirmând că multe state se consideră europene când primesc fonduri structurale, dar nu procedează la fel când ar avea obligaţii. "Avem ţări europene cu drepturi depline când este vorba de luat. Şi avem europeni cu jumătate de normă când se pune problema unor contribuţii. Pe vremuri, toate ţările implicate în proiect erau europeni cu normă întreagă. Acum am ajuns să avem prea mulţi europeni cu jumătate de normă. Aceasta este problema", a declarat Jean-Claude Juncker, citat de BBC. La rândul său, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a criticat liderii politici care vin la Bruxelles doar pentru a apăra interesele ţărilor proprii. "Avem lideri politici care vin la Bruxelles pentru a da interviuri pe ideea «trebuie să apăr interesele ţării mele». De multe ori, este vorba de lideri ai unor ţări care beneficiază foarte mult de pe urma fondurilor de coeziune, de ţări care nu sunt criticate, ci susţinute de Uniunea Europeană", a spus Schulz.
În septembrie 2015, România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.
Recent, Comisia Europeană a propus un sistem permanent de distribuire a refugiaţilor în ţările Uniunii Europene, statele putând refuza timp de un an primirea extracomunitarilor, achitând în schimb contribuţii de 250.000 de euro pentru fiecare imigrant refuzat. Polonia, Ungaria şi Cehia au anunţat că se opun iniţiativei Comisiei Europene de creare a unui sistem permament de distribuire a imigranţilor pe bază de cote obligatorii.

Orban: Planul CE privind refugiaţii este "revoltător"

Planul Comisiei Europene de distribuire a refugiaţilor în statele europene, cu riscul unor contribuţii de 250.000 de euro pentru fiecare imigrant refuzat este "revoltător", a acuzat vineri premierul Ungariei, Viktor Orban, afirmând că liderii de la Bruxelles trăiesc într-un "turn de fildeş". Orban a explicat că fiecare cetăţean ungar a beneficiat de fonduri structurale europene de 4.000 de euro în ultimii şapte ani. Premierul Ungariei i-a acuzat pe liderii de la Bruxelles că locuiesc într-un "turn de fildeş". "Ei nu cunosc realitatea şi nu au idee despre ce vorbesc", a spus Orban.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.