Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Protest de amploare la Chişinău pentru reducerea numărului de parlamentari

Ziarul de Vrancea
24 apr 2016 551 vizualizări
Aproximativ 10.000 de simpatizanţi ai opoziţiei au protestat ieri în centrul Chişinăului, cerând demisia Guvernului Pavel Filip şi alegeri parlamentare anticipate. Mitingul a fost organizat de Mişcarea Demnitate şi Adevăr, de Partidul Liberal-Democrat şi de Partidul Liberal Reformator.

Acţiunea de protest a început cu acuzaţii la adresa autorităţilor pe motiv că acestea au împiedicat oamenii din teritoriu să vină la manifestaţie, relatează Radio Chişinău. Potrivit organizatorilor, oameni din mai multe localităţi au semnalat că nu pot ajunge la mitingul din centrul Chişinăului din cauza lipsei de transport. Protestatarii au cerut demisia ministrului transporturilor Iurie Chirinciuc, conform postului de radio citat. În imaginile postate pe reţelele de socializare pot fi văzuţi zeci de poliţişti şi reprezentanţi ai forţelor speciale, care au fost mobilizaţi în zona unor instituţii ale statului. Din cauza manifestaţiei, circulaţia mijloacelor de transport pe străzile principale ale Chişinăului a fost restricţionată. Sute de poliţişti au înconjurat sediile parlamentului şi guvernului, potrivit Jurnal.md.
La manifestaţia organizată de Platforma "DA" nu au participat adepţii Partidului Socialiştilor şi nici susţinătorii formaţiunii Partidul Nostru, al controversatului primar al Bălţiului, Renato Usatîi – ambele partide apropiate de Moscova. Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că Duminica Floriilor nu este cea mai potrivită zi pentru proteste, iar Renato Usatîi a renunţat cu câteva zile în urmă, deşi, iniţial, şi-a chemat susţinătorii să vină la miting. Cele trei partide politice au organizat mai multe acţiuni de protest împotriva guvernării de la începutul anului, aminteşte Radio Chişinău.
Manifestaţia a fost organizată ca semn de protest faţă de refuzul autorităţilor de a organiza un referendum pentru limitarea imunităţii deputaţilor şi reducerea numărului lor de la 101 la 71, relatează Deutsche Welle. Comisia Electorala Centrala (CEC) a respins propunerea de iniţiere a referendumului chiar dacă pentru acesta au semnat peste 400.000 de cetăţeni (faţă de 200 000 cât prevede legislaţia). Ulterior, Curtea de Apel a obligat CEC să organizeze referendumul. CEC a contestat decizia la CSJ, iar vineri Curtea Supremă de Justiţie a respins referendumul iniţiat de Platforma "DA", conform aceluiaşi post de radio.

Confruntări militare între grupuri şiite şi kurde, în nordul Irakului

Confruntări armate între miliţii kurde şi grupuri paramilitare şiite au izbucnit sâmbătă seară în nordul Irakului, cel puţin opt persoane fiind ucise. Schimburile de focuri au izbucnit în localitatea Tuz Khurmatu, situată la 175 de kilometri nord de Bagdad. Din cauza luptelor între miliţii kurde şi grupuri paramilitare şiite traficul rutier între Bagdad şi Kirkuk a fost întrerupt. Conform unor surse medicale, cel puţin opt persoane au fost ucise în confruntări.
Miliţiile şiite şi grupurile paramilitare kurde sunt aliaţi de conjunctură în conflictul cu reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, care ocupă regiuni în nord-vestul Irakului şi în estul Siriei.

Mai mulţi copii chinezi au început să zboare prin curtea şcolii

Mai multe minitornade s-au produs în curtea unei şcoli din China unde erau adunaţi sute de elevi, mai mulţi copii fiind luaţi pe sus de curenţii puternici de aer, informează ziarul italian Il Messaggero. Tornadele au avut loc în curtea unei şcoli elementare din provincia Gansu, situată în nordul Chinei. Sute de copii participau la un eveniment sportiv în curtea şcolii în momentul incidentului. Imagini difuzate pe site-uri de socializare surprind cel puţin un copil ridicat de un vârtej de aer la înălţimea de circa patru metri. Nicio persoană nu a fost rănită grav.

Phenianul se laudă cu suucesul unui nou test balistic

Testul balistic efectuat sâmbătă a fost coordonat "de la faţa locului" de liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi a fost un succes, susţine regimul stalinist de la Phenian, în timp ce Coreea de Sud şi analişti americani au dubii privind eficienţa manevrei militare. "Testul balistic a fost un succes, fiind coordonat de la faţa locului de liderul Kim Jong-Un", a relatat ieri agenţia oficială nord-coreeană KCNA.
Ministrul nord-coreean de Externe, Ri Su Yong, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei AP, că Administraţia de la Phenian este pregătită să renunţe la testele nucleare şi balistice dacă Statele Unite vor înceta exerciţiile militare în regiune.
Statele Unite şi Coreea de Sud au avertizat că urmăresc cu atenţie manevrele militare nord-coreene. "Lansarea rachetei este o provocare, dar nu a reprezentat niciun pericol pentru Coreea de Sud sau Japonia", a declarat un oficial american.
Testul balistic efectuat sâmbătă de Coreea de Nord pare să fi fost un eşec, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării. "Racheta a zburat 30 de kilometri şi a căzut în mare. Testul pare să fi eşuat", a comunicat instituţia.

Emisar ONU: Bilanţul războiului civil din Siria atinge 400.000 de morţi

Aproximativ 400.000 de oameni au murit în conflictul militar din Siria, care durează de cinci ani, estimează emisarul special ONU, Staffan de Mistura, într-un interviu acordat Televiziunii publice elveţiene, fără a putea preciza pe ce se bazează aceste estimări. "În cinci ani de conflict în Siria sunt 400.000 de morţi", a declarat Staffan de Mistura. "Această tragedie trebuie să se încheie", a spus emisarul special ONU pentru Siria, admiţând că nu are date exacte despre numărul victimelor. Potrivit estimărilor oficiale anunţate de Naţiunile Unite, între 250.000 şi 300.000 de persoane au murit în războiul civil din Siria.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Peste 600 de morţi după seismele din Ecuador

Bilanţul cutremurului de 7,8 grade şi replicilor telurice din Ecuador a ajuns la 602 morţi, iar alte 130 de persoane sunt dispărute, anunţă autorităţile, citate de site-ul agenţiei Reuters. Autorităţile din Ecuador au comunicat că 602 persoane au murit, alte 12.492 au fost rănite, iar 130 sunt dispărute, în urma seismului de 7,8 grade pe scara Richter produs acum o săptămână şi a sutelor de replici telurice.
Cea mai puternică replică recentă a avut loc joi seară (vineri dimineaţă, ora României), în zona Portoviejo, la adâncimea de doar zece kilometri, fiind de 6,0 grade pe scara Richter.
Seismul de 7,8 grade pe scara Richter produs sâmbăta trecută a fost urmat de circa 700 de replici. În ultimele 48 de ore, în Ecuador au fost peste 70 de replici seismice.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.