Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Relaţii tot mai tensionate între SUA şi Israel

Ziarul de Vrancea
19 apr 2016 958 vizualizări
Vicepreşedintele american îl critică în termeni duri pe premierul israelian

Regiunea Înălţimile Golan "nu este parte a Israelului", consideră Departamentul de Stat american, o poziţie ce relevă tensiunile dintre Administraţia Barack Obama şi Guvernul Benjamin Netanyahu. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a ţinut să clarifice, luni seară, poziţia Statelor Unite faţă de statutul Înălţimilor Golan. "Poziţia noastră este aceeaşi, o menţinem de mult timp. Toate administraţiile americane, atât democrate, cât şi republicane, au spus clar începând din anul 1967 că aceste teritorii nu sunt parte a Israelului", a spus reprezentantul diplomaţiei SUA. Israelul a anexat Podişul Golan, care aparţinea Siriei, în anul 1981, după ocuparea zonei în Războiul de Şase Zile din 1967.
Poziţia Departamentului de Stat american relevă tensiunile dintre Administraţia Barack Obama şi Guvernul Benjamin Netanyahu, care s-au amplificat în ultimii ani în pofida relaţiei de parteneriat strategic dintre SUA şi Israel. De altfel, tot luni, vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a criticat, în termeni duri, pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, susţinând că acesta din urmă conduce Israelul într-o direcţie greşită prin politicile sale, informează The Guardian. Biden a vorbit şi despre "frustrarea" resimţită în cadrul Administraţiei Obama în relaţia cu Israelul, însă a subliniat că Statele Unite vor continua să militeze pentru securitatea acestei ţări, indiferent de neînţelegerile politice dintre cele două state.
În cadrul discursului, vicepreşedintele american a fost critic şi la adresa liderilor palestinieni, pentru eşecul cu care s-au soldat ultimele discuţii privind pacea din Orientul Mijlociu.
În martie, Biden s-a întâlnit cu Netanyahu şi cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas. Acesta a spus ca s-a întors descurajat din vizita diplomatică, spunând că a observat lipsa voinţei politice pentru demararea de negocieri serioase din partea ambelor părţi implicate.

Kremlin: NATO vrea confruntarea cu Rusia

Moscova şi Alianţa Nord-Atlantică trec printr-o perioadă de "neîncredere totală", afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, acuzând NATO că menţine obiectivul "confruntării" militare cu Rusia. "În mod evident, relaţiile dintre Rusia şi NATO traversează vremuri care erau uitate, un deficit din ce în ce mai mare de încredere, probabil o neîncredere totală", a declarat Peskov. "Dialogul Rusia-NATO nu va fi uşor, deoarece încrederea se distruge foarte rapid dar este restabilită mult mai greu şi necesită eforturi considerabile", subliniază Peskov. El a făcut aceste declaraţii cu doar o zi înaintea Consiliului NATO-Rusia, prima reuniune de acest fel din ultimii doi ani. "Recentele acţiuni ale NATO confirmă că Alianţa Nord-Atlantică nu s-a adaptat condiţiilor moderne, păstrând scopul iniţial - contracararea Federaţiei Ruse şi confruntarea cu Federaţia Rusă", a precizat reprezentantul Kremlinului.

Bugetul ISIS a scăzut cu 30% faţă de anul trecut

Atacurile aeriene conduse de Statele Unite, precum şi de câştigurile teritoriale ale Rusiei şi Iranului împotriva ISIS, au tăiat bugetul lunar al Statului Islamic cu aproximativ 30% în ultimul an, scrie Bloomberg.
Grupul terorist, care îşi câştiga aproximativ jumătate din venit din taxare şi confiscare, a pierdut 22% din teritoriul său din Irak şi Siria în ultimele 15 luni. Aceasta a afectat puternic capacitatea grupului de a recruta noi soldaţi, de a-şi plăti susţinătorii existenţi şi de a furniza servicii de bază în zonele pe care le controlează. ”Statul Islamic este încă o forţă în regiune, dar scăderea de venituri este semnificativă şi este o provocare pentru grup pe termen lung. Sunt mult mai puţini oameni şi afaceri pe care au cum să le taxeze”, a anunţat Ludovico Carlino, un analist la IHS.
În timp ce petrolul reprezintă aproximativ 43% din venitul ISIS, producţia a scăzut la 21.000 de barili pe zi de la 33.000 de barili în vara lui 2015.

Bărbat condamnat la moarte în China, pentru dezvăluirea unor secrete de stat

Un chinez a fost condamnat la moarte pentru că ar fi vândut 150.000 de documente clasificate unei organizaţii străine neidentificate, a anunţat, ieri, televiziunea de stat chineză, oferind detalii despre un caz rar menţionat în public. Bărbatul, Huang Yu, un tehnician IT din Sichuan, a lucrat în cadrul unui departament din guvernul chinez care ar fi deţinut secrete de stat, dar ar fi fost concediat din cauză că nu ar fi fost un bun angajat, se arată în raportul prezentat de televiziunea chineză. Înfuriat, bărbatul a luat legătura online cu o "organizaţie de spionaj străină" şi s-a oferit să vândă documentele pe care le obţinuse în timp ce lucrase în cadrul instituţiei de stat, nefiind refuzat. În cadrul unor întâlniri în Asia de sud-est şi Hong Kong, Huang ar fi vândut peste 150.000 de documente clasificate, care conţineau secrete din cadrul Partidului Comunist până la chestiuni de natură financiară sau militară, potrivit raportului. Însă din cauza călătoriilor frecvente, bărbatul a fost prins de autorităţi în 2011, fiind ulterior condamnat la moarte. Raportul nu precizează dacă execuţia a avut loc şi dacă da, unde s-a petrecut, sau dacă bărbatul a fost judecat. China a respins în mod constant orice critici referitoare la încălcarea drepturilor omului, explicând că astfel de sentinţe sunt în concordanţă cu legislaţia ţării.

Bilanţul cutremurului din Ecuador a ajuns la 413 morţi

Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade produs în Ecuador sâmbătă noapte a ajuns la 413 răniţi şi peste 2.600 de răniţi, a anunţat guvernul ecuadorian. Coasta de vest a Ecuadorului cu ieşire la Oceanul Pacific a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, cele mai afectate oraşe fiind Pedernales şi Portoviejo, unde luni s-au ţinut ceremonii funerare pentru cei care au murit în urma seismului. În Pedernales, apropiat de epicentrul seismului, circa 400 de persoane ar fi murit. Replici ale cutremurului s-au produs luni seară, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea de 5,1 grade. Stare de urgenţă a fost declarată în şase provincii din ţară. Potrivit autorităţilor, cutremurul a fost urmat până luni dimineaţă de 230 de replici, majoritatea lovind oraşul Pedernales. "Sunt localităţi distruse în totalitate", a precizat Gabriel Alcívar, primarul oraşului Pedernales din provincia Manabi, cea mai afectată, unde a fost localizat epicentrul seismului, potrivit Reuters. "Ce s-a întâmplat în Pedernales este catastrofic", a adăugat primarul, precizând că "nu e vorba de o casă care s-a surpat, e vorba de un întreg oraş". "Încercăm să facem tot ce putem, dar nu prea avem cu ce ajutăm", a declarat Alcivar.
Circa 13.500 de membri ai forţelor de securitate au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de intervenţie şi salvare a posibililor supravieţuitori.
Pe fondul cutremurului, circa 100 de deţinuţi au evadat din închisoarea din Portoviejo. Unii dintre ei au fost recapturaţi, dar alţii sunt în continuare în libertate, a precizat ministrul ecuadorian al Justiţiei, Ledy Zuniga.
Preşedintele ecuadorial, Rafael Corrrea a declarat că reconstruirea oraşelor distruse va costa miliarde de dolari, în condiţiile în care economia ţării este deja afectată de preţurile de pe piaţa petrolului. Guvernul a anunţat că Banca chineză de Dezvoltare a acordat un ajutor de două miliarde de dolari ţării pentru finanţarea investiţiilor publice necesare în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.