Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Val de cutremure soldate cu aproape 150 de morţi şi mii de răniţi

Ziarul de Vrancea
17 apr 2016 672 vizualizări
Cel puţin patru cutremure au avut loc în ultimele zile în Tonga, Ecuador şi Japonia u dintre valurile seismice două au fost resimţite în arhipeleagul nipon

Mai multe cutremure soldate cu sute de morţi şi răniţi au avut loc în ultimele zile în mai multe state din lume. Cel mai recent a fost în Ecuador. Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, produs în Ecuador sambătă noapte, a ajuns la 77 de morţi şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, potrivit BBC News online. Cutremurul s-a produs sambătă la ora locală 18.58 (01.58) ora Romaniei, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara. Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrandu-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului. Stare de urgenţă a fost declarată în şase provincii din ţară, iar membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor. Cutremurul, cel mai puternic care a lovit ţara din 1979, a fost resimţit şi în capitala Quito, unde s-au surpat mai multe clădiri. De asemenea, bilanţul victimelor a ajuns la 41 de morţi şi peste 1.500 de răniţi, după ce două cutremure de 6,5 grade şi 7,3 grade s-au produs la o zi distanţă în sudul Japoniei, iar autorităţile ajung cu greu la supravieţuitori pe fondul ploilor intense, transmite Associated Press. Poliţia din oraşul Kumamoto a anunţat sambătă că 32 de persoane au murit în cel de-al doilea seism cu magnitudinea de 7,3 grade produs în cursul nopţii de vineri spre sambătă, iar alte nouă au murit în primul cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade. Bilanţul anterior era de 32 de morţi. Un oficial din cadrul prefecturii Kumamoto, Riho Tajima, anunţa anterior că 22 de persoane au murit în al doilea cutremur. Autorităţile declaraseră anterior că se înregistraseră zece decese în cazul primului cutremur. Oficialul nipon a mai precizat că 184 de răniţi sunt în stare gravă, iar peste 91.000 de persoane au fost evacuate din locuinţe. Regiunea Kumamoto care s-a aflat aproape de epicenterele celor două cutremure este cea mai afectată de pe insula Kyushu, din sudul Japoniei. În urma cutremurului de 6,5 grade produs în cursul nopţii de joi spre vineri, cel puţin zece persoane au murit, ceea ce aduce bilanţul total la 32 de morţi. În plus, un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade a lovit, ieri, statul insular Tonga, din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS), potrivit Reuters. Epicentrul cutremurului a fost localizat la 277 de kilometri sud - sud-est de capitala Nuku'alofa. Adancimea la care s-a produs este de 66 de kilometri, potrivit USGS.

Austria sugerează Germaniei să introducă vize de tranzit în cazul refugiaţilor

Cancelarul austriac Werner Faymann a propus Germaniei să introducă vize de tranzit în cazul refugiaţilor pentru a face faţă valului de imigranţi din Europa, într-un interviu acordat ziarului Kurier, relatează Reuters. Faymann a sugerat ca, în cazul în care "Germania este pregătită să primească refugiaţi într-un număr mare, să emită vize de tranzit pentru refugiaţi aflaţi la frontiera externă a Uniunii Europene sau în afara teritoriului UE". "Este singura posibilitate de a preveni intrările necontrolate", a adăugat cancelarul austriac în interviul acordat ziarului Kurier. Austria a fost criticată de nenumărate ori pentru politicile sale dure privind gestionarea valului de imigranţi din ţară, printre care impunerea de cote zilnice de imigranţi - 3.200 de sosiri per zi -, dar şi limitarea de solicitări de azil la 37.500 pe an. Austria este o ţară de tranzit pentru imigranţi, fiind ultima oprire din traseul acestora înainte de a ajunge în Germania, ţara cea mai afectată de criza migraţiei, în care s-au înregistrat peste un milion de solicitări de azil anul trecut.

Papa va găzdui la Vatican 12 refugiaţi sirieni

Papa Francisc a părăsit insula greacă Lesbos, întorcandu-se în Vatican împreună cu 12 refugiaţi sirieni, ca "gest de bun-venit" oferit imigranţilor care au ajuns în Europa, faţă de care şi-a exprimat solidaritatea în cadrul vizitei de sambătă, relatează BBC News online. Este vorba despre trei familii de sirieni care s-au urcat la bordul avionului Papei, care vor ajunge în Vatican. Vaticanul a explicat că este un "gest de bun-venit" oferit de Francisc imigranţilor care au ajuns în Grecia, după ce în cadrul discursului de la centrul de detenţie din Moria, Suveranul Pontif i-a încurajat să nu-şi piardă speranţa în căutarea unei vieţi mai bune. Suveranul Pontif a sosit sambătă dimineaţă pe aeroportul din Lesbos şi a vizitat tabăra de imigranţi din Moria unde se află peste 3.000 de extracomunitari care riscă să fie deportaţi în Turcia în baza acordului UE-Turcia. El a fost primit pe aeroportul din Lesbos de premierul grec, Alexis Tsipras, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei. În discursul său Papa a pus accentul pe "marele sacrificiu" pe care îl fac aceşti oameni în căutarea unei vieţi mai bune, insistand că este "cea mai mare criză umanitară după Al Doilea Război", şi a solicitat ca autorităţile europene să-i trateze cu respect şi demnitate pe imigranţi. Vaticanul insistă că vizita Papei este pur umanitară şi religioasă şi că nu trebuie percepută ca o critică la adresa deportărilor. Insula Lesbos este una dintre principalele porţi de intrare în Grecia, deci pe teritoriul Uniunii Europene, pentru milioane de imigranţi care au ajuns în Europa anul trecut. Dar în baza acordului UE-Turcia încheiat pe 18 martie care prevede returnarea imigranţilor clandestini în Turcia, mii de imigranţi sunt blocaţi pe insulă, aşteptand procesarea solicitărilor de azil pentru a li se spune dacă pot rămane în ţară sau urmează să fie deportaţi în Turcia.

Mii de belgieni au particpat la marşul "contra terorii"

Mii de belgieni au ieşit în stradă, ieri, în Bruxelles, pentru a participa la marşul "contra terorii", la care s-au strans peste 15.000 de persoane, pentru a-şi manifesta solidaritatea faţă de victimele atentatelor teroriste de pe 22 martie, soldate cu 32 de morţi, relatează RTBF. Marşul a debutat puţin după ora locală 14.00 (15.00 - ora Romaniei) de la Gara de Nord, de unde a plecat un prim grup de 3.200 de persoane, potrivit poliţiei belgiene, care s-a întalnit cu un al doilea grup provenind din Molenbeek, de circa 1.000 de persoane. Participanţii la marşul "contra terorii", intitulat "Toţi Împreună", au înaintat pană la Piaţa Bursei, unde se află memorialul victimelor atentatelor teroriste de pe 22 martie, comise pe aeroportul Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles. În Piaţa Fontainas, vor lua cuvantul familii ale victimelor, membri ai securităţii şi angajaţi ai aeroportului Zaventem. Familiile victimelor vor fi primite de premierul belgian, Charles Michael şi viceminiştrii belgieni. Oamenii demonstrează cu calm, nefiind sesizată pană în prezent prezenţa vreunui grup perturbator. Potrivit poliţiei, circa 7.000 de persoane participă la demonstraţii, printre aceştia aflandu-se şi diverşi oameni politici din Belgia. Manifestanţii au depus flori la memorialul victimelor şi poartă pancarte cu mesaje precum "Daech, încetează. Belgia nu-ţi aparţine", ulilizand un acronim pentru reţeaua teroristă Stat Islamic care a revendicat atentatele teroriste de pe 22 martie. Marşul fusese programat iniţial pe 27 martie, în weekendul de după atentate, dar a fost anulat după ce autorităţile belgiene au solicitat amanarea manifestaţiei din motive de securitate. Ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, şi de primarul Bruxellesului, Yavn Mayeur, au solicitat atunci amanarea marşului din motive de securitate, motivand că "poliţiştii noştri sunt mobilizaţi în cadrul anchetelor, care sunt prioritatea absolută, dar ne dorim ca manifestaţiile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii".

Manifestaţie de susţinere în Arizona pentru famila Bodnariu

Sute de persoane au manifestat, sambătă, în statul american Arizona în semn de susţinere faţă de cazul familiei Bodnariu, ai cărui copii au fost luaţi de statul norvegian, ca parte a unui protest global care s-a desfăşurat în peste 50 de oraşe din toată lumea, scrie azcentral.com. Protestatarii au ieşit pe străzile din Phoenix, capitala statului Arizona, sudul SUA, pentru a-şi manifesta solidaritatea faţă de Marius şi Ruth Bodnariu, ai căror copii au fost luaţi de Serviciul pentru Protecţia Copilului din Norvegia (Barnevernet), fiind acuzaţi de "îndoctrinare" şi "abuzuri fizice". Manifestanţii, adunaţi în faţa Curţii de Justiţie din comitatul Maricopa, au scandat în romană şi în engleză mesaje de încurajare pentru familia norvegiano-romană. Demonstraţia din Phoenix face parte din cele 50 de astfel de manifestaţii care s-au desfăşurat în oraşe din lumea întreagă pentru a condamna serviciile pentru protecţia copilului din Norvegia pentru decizia din luna noiembrie de a lua din custodia familiei Bodnariu cei cinci copii cu varste cuprinse între trei luni şi nouă ani. "Este sfaşietor să-mi imaginez prin ce trec", a declarat Ema Hasna, o mamă a doi copii, originară din Romania, care a participat la protestul de sambătă din Phoenix.

Numărul victimelor în randul copiilor, în creştere în Afganistan

Numărul victimelor în randul copiilor şi femeilor este în creştere în Afganistan, pe fondul intensificării atacurilor din ţară ale talibanilor, în timp ce procentul general de decese a scăzut, iar cel de răniţi s-a mărit, susţine un raport al ONU publicat duminică, potrivit Reuters. De la începutul anului, în perioada ianuarie-martie, au fost ucişi 161 de copii, iar 449 au fost răniţi, ceea ce înseamnă o creştere de 29% faţă de primele trei luni din 2015, susţine Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA). "Dacă luptele vor continua în apropierea şcolilor, locurilor de joacă, locuinţelor şi clinicilor, şi părţile implicate în conflict vor continua să folosească dispozitive explozive în acele zone, numărul copiilor ucişi şi răniţi va continua să crească", a declarat directorul organizaţiei umanitare UNAMA, Danielle Bell. În primele trei luni ale anului în curs, numărul total de victime în randul civililor a ajuns la 1.943, dintre care 600 de morţi şi 1.343 de răniţi. Cazurile de decese au scăzut cu 13% faţă de primele trei luni din 2015, dar numărul răniţilor a înregistrat o creştere de 11%.

Cinci morţi la un festival de muzică electronică în Argentina

Cinci persoane au murit şi alte cinci sunt în stare gravă, după ce ar fi consumat droguri la o petrecere privată din cadrul unui festival de muzică electronică din Buenos Aires, relatează BBC News online. Potrivit şefului serviciilor de urgenţă din capitala Buenos Aires, Alberto Crescenti, victimele cu varste cuprinse între 21 şi 25 de ani sunt suspectate de intoxicare cu substanţe halucinogene pe care le-ar fi consumat la o petrecere privată din zona Costa Salguero, unde situaţia ar fi scăpat de sub control. "Vom vedea ce substanţe au consumat", a declarat Alberto Crescenti. Festivalul de muzică electronică Time Warp era programat să se desfăşoare vineri şi sambătă, dar din cauza incidentului a doua seară de festival s-a anulat. Serviciile de urgenţă din Buenos Aires au fost solicitate după ce ambulanţele private care asigurau asistenţă medicală pe parcursul festivalului au anunţat că sunt depăşite de situaţie. "Nu mai puteam să stăm înăuntru, nu mai puteam respira", a declarat unul dintre participanţii la petrecere postului TV local TN. "Era prea cald înăuntru şi prea multă lume", a adăugat acesta.


















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.