Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Accident cu zeci de victime în nordul Spaniei

Ziarul de Vrancea
20 mar 2016 693 vizualizări
Ministerul Afacerilor Externe susţine că nu au fost identificaţi romani printre persoanele rănite în accidentul din Spania

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite ieri într-un accident, în nordul Spaniei, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau peste 50 de studenţi străini care se întorceau de la un festival de artificii, a anunţat un oficial catalan, relatează AP online. Autocarul pare că s-a izbit de bariera din dreapta, pe autostrada AP7, după care s-a răsturnat şi s-a lovit de bariera din centrul autoristrăzii, a declarat Jordi Jane, un purtător de cuvant din provincia Catalunia, în nordul Spaniei. Echipe de intervenţie acţionau în vederea degajării epavei, care a blocat circulaţia în ambele sensuri pe această autostradă ce asigură o legătură între Spania şi Franţa de-a lungul coastei mediteraneene. Accidentul a avut loc în apropiere de Freginals, la jumătatea drumului între Valencia şi Barcelona. Studenţii, participanţi la programul Erasmus, se întorceau de la Valencia, unde au asistat la renumitul festival de artificii "Fallas", potrivit lui Jane. Şoferul autocarului a fost reţinut şi se afla la un post de poliţie în oraşul Tortosa, a precizat purtătorul de cuvant. Condiţiile meteorologice erau favorabile în momentul accidentului, iar o anchetă a fost demarată cu privire la circumstanţele în care a avut loc tragedia, a adăugat el.Cea mai mare parte a pasagerilor autocarului sunt studenţi la două universităţi din Barcelona, a declarat purtătorul de cuvant, care a refuzat să le dezvăluie imediat naţionalităţile. MAE precizează că, potrivit ultimelor informaţii obţinute de Consultatul general al Romaniei la Barcelona, nu au fost identificaţi cetăţeni romani printre persoanele care au fost rănite şi transportate la unităţile spitaliceşti în urma accidentului de autocar din Spania. "Consulatul General al Romaniei la Barcelona are în atenţie accidentul de autocar produs în cursul acestei dimineţi, în apropierea localităţii Freginals, provincia Tarragona, Spania, soldat cu decesul şi rănirea mai multor persoane. În acest sens, oficiul consular roman a contactat în regim de urgenţă autorităţile spaniole în vederea verificării dacă printre victimele accidentului se află şi cetăţeni romani", a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Suspectul-cheie în atacurile de la Paris plănuia noi acţiuni de la Bruxelles

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, din noiembrie, le-a spus anchetatorilor că plănuia să "reînceapă ceva" de la Bruxelles, a declarat duminică ministrul belgian de Externe Didier Reynders, relatează AP online. Francezul în varstă de 26 de ani a declarat că "era pregătit să reînceapă ceva de la Bruxelles şi poate că este adevărat", a declarat Reynders. Autorităţile iau această declaraţie în serios, deoarece "am găsit o mulţime de armament şi armament greu în primele investigaţii şi am văzut o nouă reţea de persoane în jurul lui, la Bruxelles", a adăugat şeful diplomaţiei belgiene. Abdeslam, capturat vineri într-o operaţiune în capitala belgiană, a fost acuzat sambătă de "crime teroriste" de către autorităţile din această ţară. El este suspectul-cheie în atacurile de la 13 noiembrie, la Paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi.

Premiul „Nobel“ pentru matematică acordat pentru rezolvarea ultimei teoreme a lui Fermat

La varsta de 10 ani, Andrew Wiles a găsit din întamplare, în biblioteca locală, o carte numită ”The Last Problem”, în care era detaliată o problemă de matematică veche de 330 de ani, aceasta fiind ultima teoremă a lui Fermat, ce a rămas nerezolvată mai bine de 300 de ani, scrie Descoperă. Acum, Sir Andrew Wiles, profesor de matematică la Universitatea Oxford din Marea Britanie, a fost decorat cu prestigiosul premiu Abel 2016, considerat a fi Premiul Nobel al lumii matematice. Oferit de Academia Norvegiană de ştiinţe şi Litere, premiul are o valoare financiară de peste 700.000 de dolari, potrivit Descoperă. Unii consideră că acest premiu este o recompensă extravagantă pentru o problemă descrisă ca fiind "un moment epocal pentru matematică", potrivit Descoperă. "Această problemă m-a captivat. A fost cea mai faimoasă problemă din matematică, cu toate că atunci cand am văzut-o prima dată nu am conştientizat acest lucru. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că au existat unele probleme nerezolvate pe care cineva de numai 10 ani a putut să le înţeleagă şi chiar să încerce să le rezolve. şi am încercat să o rezolv în toţi anii adolescenţei. Cand am mers la facultate, credeam că am găsit soluţia, dar s-a dovedit a fi greşită", relatează Wiles. Teorema, formulată de matematicianul francez Pierre de Fermat în 1637, prevede: "Nu există soluţii întregi, diferite de zero, pentru un număr x mai mare ca 2 la ecuaţia: y la puterea n A z la puterea n a q la puterea n". În timp ce teorema poate fi exprimată în termeni simpli, rezolvarea ei a contrariat lumea matematicii. Soluţia, care are un volum de 200 de pagini, a fost rezultatul unei perioade intense de cercetare ce a durat şapte ani, timp în care Wiles a predat la Universitatea Princeton. Wiles a prezentat soluţia sa în cadrul unor prelegeri la Universitatea din Cambridge, în 1993, iar cei aproximativ 200 de cercetători prezenţi în sală au izbucnit în aplauze. Chiar şi atunci, nu s-a terminat tot. Un matematician a revizuit lucrarea originală a lui Wiles şi a observat erori în soluţie, iar cercetarea a trebuit revizuită. Versiunea finală a fost publicată în 1995, cu ajutorul unuia dintre foştii studenţi a lui Wiles. Rezolvarea constă într-o abordare a problemei din perspectiva unui unghi neconvenţional, care combină elemente din trei ramuri ale matematicii: forme modulare, curbe eliptice şi reprezentările Galois, bazandu-se pe activitatea de secole a matematicienilor de dinaintea lui. "Am o demonstraţie cu adevărat minunată a acestei proporţii, care este prea voluminoasă pentru a fi scrisă aici", explică Wiles. Wiles speră că eforturile sale vor încuraja următoarea generaţie de copii de 10 ani să fie mai curioşi şi să se cufunde în provocările pe care le oferă matematica. "Pentru mine este o mare onoare să primesc Premiul Abel şi să mă alătur laureaţilor anteriori care au făcut contribuţii remarcabile în domeniu. Ecuaţia lui Fermat a fost pasiunea mea de la o varstă fragedă şi rezolvarea ei mi-a dat un sentiment copleşitor de împlinire", a declarat Wiles într-o declaraţie pentru presă.

Protestatari anti-Trump au blocat o autostradă în Arizona

Demonstranţi au blocat o autostradă, în Arizona, către un miting de campanie în apropiere de Phoenix al lui Donald Trump, iar protestatari s-au adunat în faţa Trump Tower, la Manhattan, împotriva favoritului la învestitura republicană, relatează BBC News online. Miliardarul newyorkez a susţinut un discurs în faţa susţinătorilor la Fountain Hills. Aproximativ 50 de protestatari au provocat blocaje în trafic, agitand postere cu sloganul "Dump Trump". Mitingurile magnatului în domeniul imobiliar au fost marcate, recent, de o serie de incidente. Un miting la Chicago, în urmă cu o săptămană, a fost anulat în urma unor proteste. Sute de demonstranţi s-au adunat la Universitatea din Illinois, iar ciocniri au izbucnit între susţinători şi protestatari în aula în care Trump urma să susţină un discurs. În ultimul incident, protestatari au mărşăluit pe autostrada către Fountain Hills. Poliţia a arestat mai multe persoane, după care demonstranţii s-au dispersat. Unii, depăşiţi numeric de susţinătorii lui Trump, au reuşit să ajungă în apropiere de locul mitingului de la Fountain Park. Într-un discurs pe care l-a susţinut ulterior la Tucson, Trump i-a catalogat "scandaloşi" pe protestatari şi i-a acuzat că o "reprezintă pe (favorita în cursa democrată) Hillary Clinton". "Au arestat trei persoane, iar toată lumea a plecat... Au plecat!", a declarat Trump în aclamaţiile publicului. "Îmi place poliţia noastră, dar trebuie să facă ceva mai mult de-atat. Am avea mai puţini protestatari, mai puţini agitatori", a adăugat el. Demonstraţii au avut loc şi la Tucson, iar poliţia a escortat un număr de persoane. În oraşul natal al lui Trump, New York, cateva sute de protestatari s-au adunat în faţa Trump Tower, în cartierul Manhattan. Unii au scandat sloganuri prin care l-au acuzat de rasism, sexism şi că este anti-gay. La proteste au luat parte activişti care susţin drepturile migranţilor şi socialişti. Mai mulţi demonstranţi care purtau pancarte pe care se putea citi mesajul "Vote Trump" au fost de asemenea prezenţi, subliniind că vor să-şi exercite dreptul de a demonstra pentru a-l susţine pe Trump. Un bărbat a încercat să se precipite, la 12 martie, către Trump, în timp ce acesta susţinea un discurs pe o scenă, în Ohio, însă a fost împiedicat de către agenţi Secret Service. Un susţinător al favoritului republican a fost inculpat pentru agresiune, în urma publicării unor înregistrări video care-l surprindeau lovind cu pumnul un protestatar la un miting de campanie în North Carolina. Trump este acuzat că creează tensiuni printr-o retorică a dezbinării, însă el neagă că ar folosi discursul urii sau că ar avea vreun rol în promovarea dezbinării.

Cel puţin patru morţi şi zece răniţi în atacul sinucigaş de la Istanbul

Cel puţin patru persoane au fost ucise la Istanbul, într-un atac sinucigaş cu bombă, anunţă guvernatorul oraşului, relatează AP online. Cel puţin alte 20 de persoane au fost rănite în atac, iar trei dintre ele se află în stare gravă, a precizat guvernatorul Vasip Sahin. Agenţia privată Dogan anunţa anterior că cel puţin trei persoane au fost ucise într-o explozie pe o stradă pietonală din oraş. Presa turcă scria că este vorba despre un atac sinucigaş O explozie a avut loc sambătă pe strada Istiklal, pe care se află numeroase cafenele, restaurante şi sediile unor consulate străine, iar numeroase ambulanţe interveneau la faţa locului, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Potrivit postului privat NTV, explozia a avut loc în exteriorul unui mall. Acest atac a fost comis după o serie de atacuri sinucigaşe cu bombă în capitala turcă, Ankara, revendicate de către gruparea extremistă TAK, o mişcare disidentă din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Tibetanii în exil din întreaga lume îşi aleg un nou premier

Tibetanii în exil din întreaga lume votau ieri pentru a alege un nou premier, un guvern în exil cu sediul la Dharamsala, în nordul Indiei, şi un nou Parlament, relatează DPA online. Guvernul tibetan în exil, care nu este recunoscut de nicio ţară, exercită o puternică influenţă în randul celor aproximativ 85.000 de tibetani care trăiesc în întreaga lume, dar concentraţi în principal în India, Nepal şi Bhutan. Cozi s-au format la nouă secţii de votare în Dharamsala, a declarat telefonic pentru DPA Tenzin Norbu, un oficial electoral de rang înalt. Tibetanii din Statele Unite, Europa, Rusia, Africa de Sud, Japonia şi Australia votează, de asemenea, pentru a-şi alege un premier şi pe cei 45 de membri ai Parlamentului, a precizat Norbu. Actualul şef al Guvernului tibetan, Lobsang Sangay, în varstă de 47 de ani, care a studiat la Harvard, candidează împotriva lui Penpa Tsering, preşedintele Parlamentului tibetan în exil din 2006. Rezultatele scrutinelor urmează să fie anunţate pe 27 aprilie. Dalai Lama, care s-a retras în 2011 din funcţia de lider politic al tibetanilor în exil, nu are drept de vot, a precizat Norbu. Sangay a preluat responsabilităţile politice, după ce a obţinut o victorie în primele alegeri, organizate în 2011. Dalai Lama şi zeci de mii de tibetani trăiesc în exil după ce liderul spiritual a fost nevoit să fugă în India, în 1959, în urma eşecului unei revolte faţă de dominaţia chineză.

Un puşcaş marin a fost ucis într-un atac SI în Irak

Un puşcaş marin american a fost ucis în nordul Irakului, într-un atac cu rachetă comis de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat Pentagonul, bilanţul militarilor americani ucişi în lupte în Irak, începand din 2014, crescand astfel la doi, relatează AFP online. "Un puşcaş marin american (...) de la o bază a coaliţiei înfiinţată recent în apropiere de Makhmur a fost ucis într-un atac cu rachetă comis de SI", afirmă Pentagonul într-un comunicat, adăugand că alţi şapte puşcaşi marini au fost răniţi în atac. Makhmur se află la aproximativ 70 de kilometri sud-est de Mosul, capitala de facto a SI în Irak. Coaliţia internaţională care luptă împotriva jihadiştilor în Irak şi Siria a anunţat sambătă, anterior, moartea unui militar "în urma unei acţiuni inamice", dar nu a precizat naţionalitatea acestuia. Site-ul Aamaq, afiliat SI, anunţă atacul şi-l atribuie grupării jihadiste. "Un militar american a fost ucis astăzi (sambătă) într-un bombardament efectuat de combatanţi din cadrul grupării Statul Islamic în zona Makhmur", scria Aamaq, care preciza că militarul american a fost ucis într-un tir de două rachete de tip Grad cu rază medie de acţiune.
















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.