Internațional

Euforie în Siria după plecarea ruşilor

Ziarul de Vrancea
16 mar 2016 461 vizualizări
Opozanţii moderaţi ai regimului al-Assad, dar şi jihadiştii, exultă după anunţul surprinzător al lui Vladimir Putin n cei mai mulţi consideră retragerea armatei ruse drept o înfrangere a militară a Kremlinului

Anunţul retragerii Rusiei din Siria a ridicat moralul rebelilor, jihadiştilor şi militanţilor din zone aflate sub controlul opoziţiei, care consideră această plecare o lovitură dură la adresa regimului de la Damasc, relatează AFP.
"Moralul nostru este foarte ridicat. Regimul nu va putea supravieţui singur", dă asigurări Raed al-Elewi, comandantul grupării rebele moderate Jaish al-Tahrir (Armata de Eliberare) în provincia Hama (centru). "Este o victorie" pentru cei care vor să-l răstoarne, de cinci ani, pe Bashar al-Assad de la putere. "Rusia nu a reuşit să-şi atingă obiectivul de a-l salva pe Bashar", adaugă acest oficial.
Numeroşi rebeli răman totuşi precauţi după anunţul-surpriză al preşedintelui Vladimir Putin. Cele cinci luni de bombardament intensiv au exercitat asupra opoziţiei armate o presiune puternică şi au permis armatei siriene şi miliţiilor loialiste să recucerească mai multe sectoare. "Bineînţeles că este fericit, dar poporul sirian nu are nicio încredere în ruşi", subliniază Abu Anas, un militant din provincia Deraa (sud).
Mai la nord, în provincia Alep, unde armata a marcat recent puncte importante, comandantul rebel Modar Najjar nu-şi ascunde bucuria după anunţul rus şi dă asigurări că "revoluţia va continua până la căderea regimului". "Înfrângerea rusă este simbolică. Ea arată că au fost incapabili să pună capăt revoluţiei", dă asigurări acest membru al Jabha Shaliya (Frontul Levantului), contactat de Internet. "Moralul nostru este foarte ridicat", a declarat el. "În cărţile de istorie, Rusia va apărea ca ţara care l-a ajutat pe criminalul Bashar (al-Assad), a omorât civili şi a distrus zeci de spitale, şcoli şi infrastructură", subliniază Najjar.

Al-Qaida anunţă o ofensivă majoră

Thomas Pierret, un expert în probleme siriene de la Universitatea din Edinburgh, apreciază că "principalul curent rebel va fi supus unor presiuni din partea Occidentului ca, în pofida bucuriei, să nu profite de situaţie, în contextul în care opoziţia şi regimul ţin negocieri indirecte la Geneva". "Jihadiştilor le va fi, desigur, extrem de dificil să reziste tentaţiei de a vrea să «testeze» (limitele) retragerii ruse", notează cercetătorul.
Jihadiştii din Frontul al-Nusra, filiala siriană a Al-Qaida, au profitat deja de ocazie şi au anunţat o ofensivă "în 48 de ore". "Noi nu suntem angajaţi" în armistiţiul care a intrat în vigoare pe 27 februarie, în urma unei iniţiative a Rusiei şi Statelor Unite, a precizat un comandant al-Nusra sub protecţia anonimatului. "Fără atacurile aeriene ruse, vom ajunge în Lattakia", un oraş din vestul ţării, regiunea natală a familiei al-Assad, afirmă el.
Însă comandantul rebel Abu Ibrahim, care conduce a 10-a Divizie rebelă, în provincia Lattakia, îndeamnă la prudenţă. "Nu ştim încă ce înseamnă (retragerea rusă) pe teren. Să nu acţionăm emoţional. Eu nu consider că este vorba despre o înfrângere" a Moscovei şi Damascului, afirmă el.
Avioane ruse au efectuat marţi noi raiduri aeriene în apropiere de oraşul antic Palmira (centru), aflat sub controlul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
Abu Ibrahim consideră că anunţul Moscovei are legătură cu negocierile de pace angajate de luni la Geneva. "Am dubii puternice în legătură cu ceea ce se va întâmpla. Rusia nu va renunţa şi nu se retrage fără să obţină nimic în schimb", avertizează el.
Regimul se află, de asemenea, în expectativă. "Nu ştim ce se va întâmpla. Trebuie să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla la Geneva", a declarat un ofiţer din cadrul armatei siriene.

NATO salută retragerea Rusiei din Siria

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg salută decizia Rusiei de a-şi retrage cea mai mare parte a forţelor combatante din Siria. El a declarat ieri că retragerea rusă reprezintă o contribuţie la efortul în vederea reducerii tensiunilor militare şi găsirii unei soluţii paşnice la conflictul sirian.
Consecinţele acestei retrageri încă urmează să fie constate, însă el a spus că "ar saluta orice acţiune care va conduce la o reducere a tensiunilor militare în Siria".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.