Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Tabără în care se aflau circa 250 de romi, evacuată în vestul Franţei

Ziarul de Vrancea
2 mar 2016 597 vizualizări
Circa 250 de romi au fost evacuaţi, ieri, de autorităţile franceze dintr-o tabără de la periferia oraşului Nantes, din vestul Franţei.

 Circa 200 de jandarmi francezi au ajuns la intrarea în tabăra de romi ieri dimineaţă, impunând familiilor să părăsească tabăra într-un interval de patru ore.
Tabăra este instalată din iulie anul trecut, în comuna Carquefou, la periferia nordică a oraşului Nantes, din departamentul Loire-Atlantique.
Potrivit prefecturii din departamentul Loire-Atlantique, evacuarea celor 80 de caravane de romi a început la ora locală 08.30. Între 250 şi 300 de romi, dintre care majoritatea sunt copii, potrivit sindicatului Romeurope, locuiesc din iulie în tabăra din Carquefou, după ce au fost expulzaţi de mai multe ori din tabere instalate în Saint-Herblain şi Nantes. Tribunalul din Nantes a emis un ordin de evacuare pe 23 iulie. Primarul comunei Carquefou, Veronique Dubettier-Grenier, a adresat pe 19 februarie o scrisoare deschisă prefecturii din Loire-Atlantique, prin care a solicitat "punerea în aplicare a unei decizii de evacuare a unei tabere ilegale" din zonă.

Allah i-ar fi cerut unei femei să decapiteze un copil

Femeia care a decapitat un copil de patru ani şi a adus craniul în faţa unei staţii de metrou din Moscova a explicat, ieri, în faţa unui tribunal, că Allah i-a ordonat să comită actul respectiv. Gulchehra Bobokulova, în vârstă de 38 de ani, din Uzbekistan, mamă a trei fii, a fost angajată să aibă grijă de copilul de patru ani. Ea a declarat reporterilor în faţa tribunalului, înainte de a fi judecată, că a comis atacul la ordinul lui Allah. De asemenea, femeia şi-a acceptat vinovăţia actului comis, când i s-a pus această întrebare.
După ce a decapitat copilul pentru care fusese angajată să aibă grijă, femeia, îmbrăcată în haine specific islamice, a ieşit, luni, pe străzile din Moscova. Ea a ameninţat că intenţiona să se arunce în aer, strigând "Mare este Allah", o sintagmă utilizată de teroriştii islamişti. Bobokulova a fost arestată la scurt timp de autorităţi. Ea ar fi suferit de afecţiuni mintale, potrivit oficialilor ruşi. Un anchetator a precizat că nicio altă persoană nu a mai fost implicată în crima de luni.

Chişinău: Statui pentru Voronin, Usatîi şi Dodon

Ministrul moldovean al Apărării, Anatol Şalaru, a promis că în cazul în care Vladimir Voronin, Igor Dodon şi Renato Usatîi - liderii celor trei partide de stânga proruse din Republica Moldova - reuşesc să-l convingă pe Vladimir Putin să-şi retragă trupele din Transnistria, fiecare dintre aceştia va avea câte un monument în centrul Chişinăului. "Fac un apel către (Igor) Dodon, (Vladimir) Voronin şi (Renato) Usatîi: dacă îl conving pe Putin să recunoască neutralitatea Republicii Moldova şi să-şi retragă armata din Transnistria, topesc tancul pe care l-am scos din centrul Chişinăului şi le fac câte un monument" pe locul tancului, a promis Şalaru într-o dezbatere televizată la un post de televiziune local. Vladimir Voronin este liderul comuniştilor din Republica Moldova, Igor Dodon — preşedintele Partidului Socialist, iar primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi — liderul Partidului Nostru. "Neutralitatea noastră e falsă, ea este doar în Constituţie, în realitate nu există. Care este sensul păstrării unei armate străine în Moldova, din moment ce nu ne ameninţă nimeni?", a întrebat retoric ministrul. În cazul Republicii Moldova, "neutralitatea este un instrument de şantaj din partea Rusiei pentru a ne menţine în zona sa de influenţă", a mai explicat Şalaru. "Dacă nu am avea armata rusă pe teritoriul nostru, nu ar mai exista problema aderării Moldovei la NATO", a remarcat el.
Pe 27 februarie, deputaţii comunişti şi socialişti au depus o moţiune simplă asupra activităţii lui Anatol Şalaru. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de retorica ministrului, care, în opinia lor, vizează "exclusiv aderarea Republicii Moldova la NATO şi unirea cu România".

Şapte persoane suspectate de trafic de oseminte, arse de vii în Malawi

O mulţime a ars de vii în Malawi şapte persoane suspectate de trafic de oseminte umane, deseori utilizate în practici de vrăjitorie, a anunţat, ieri, poliţia. "În posesia victimelor au fost găsite oseminte umane, iar mulţimea a decis să îi ardă pe aceşti oameni" cu benzină marţi, în districtul Nsanje, situat în sudul statului Malawi, a explicat Kirdy Kaunga, un responsabil din cadrul poliţiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.