Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Milanezii ar putea să fie plătiţi pentru a merge cu bicicleta la serviciu

Ziarul de Vrancea
29 feb 2016 483 vizualizări
Administraţia oraşului Milano ar putea adopta o strategie prin care rezidenţii să fie plătiţi pentru a merge cu bicicleta la serviciu, în încercarea de a reduce nivelul poluării din oraş.

Autorităţile din Milano vor să adopte un program aflat în fază de teste în Franţa prin care navetiştii sunt plătiţi dacă merg cu bicicletele la serviciu, în loc de maşini. Milano, alături de alte oraşe din Italia, a înregistrat niveluri alarmante ale poluării, iar guvernul a alocat 35 de milioane de euro pentru a contribui la finanţarea unor soluţii de mobilitate durabilă, cum ar fi mersul pe bicicletă la locul de muncă.
Administraţia oraşului Milano are deja planuri pentru un sistem de bike sharing, dar consilierul pentru mobilitate, Pierfrancesco Maran, crede că Milano ar trebui să recreeze un experiment francez, în cadrul căruia aproape 10.000 de angajaţi de la 19 companii au fost plătiţi fiecare cu 25 de eurocenţi pentru fiecare kilometru pe care l-au pedalat până la locul de muncă. Asta înseamnă că o persoană poate câştiga 50 de euro pe lună dacă merge 10 kilometri pe zi cu bicicleta. În prezent, micul oraş toscan Massarosa testează proiectul, iar aproximativ 50 de persoane iau parte, potrivit The Guardian, deşi programul din Milano ar trebui să fie la o scară mult mai mare.
Unele statistici au subliniat faptul că puţini oameni merg cu bicicleta cu scopul de a economisi bani. Doar şase la sută dintre locuitorii oraşului Copenhaga invocă acest motiv. Cincizeci şi şase la sută au spus că fac asta pentru că este mai rapid şi mai uşor, iar 19 la sută o fac pentru beneficiile mişcării în aer liber.
România ocupă locul al doilea, după Bulgaria, în topul statelor europene care poluează cel mai mult raportat la cât produc, conform Agenţiei Europene de Mediu. Bucureştiul este pe primul loc în topul celor mai poluate oraşe din Europa, arată un raport al Comisiei Europene.

Rusia propune federalizarea Siriei

Administraţia Vladimir Putin este favorabilă federalizării Siriei ca modalitate de soluţionare a conflictului militar din această ţară, a anunţat un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe. "Siria ar putea deveni stat federal dacă acest sistem se potriveşte ţării", a declarat Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. În acelaşi timp, Riabkov a avertizat că o intervenţie militară turcă în nordul Siriei ar fi o "lovitură ireparabilă" pentru planul de încetare a focului. "Din nefericire, colegii noştri turci nu au renunţat la ideea unor misiuni transfrontaliere", a notat oficialul rus.
Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat grav după doborârea unui avion militar rus în noiembrie 2015, la frontiera siriano-turcă. Rusia este principalul aliat internaţional al Administraţiei Bashar al-Assad.

O femeie a decapitat un copil şi a afişat craniul într-o zonă publică din Moscova

O femeie care a proferat ameninţări specifice terorismului islamic a decapitat un copil şi a adus craniul pe o stradă din Moscova, înainte de a fi arestată preventiv. Femeia se pare că a decapitat un copil pentru care fusese angajată să aibă grijă, după care a dat foc apartamentului familiei.
Îmbrăcată în haine specific islamice, femeia a luat craniul copilului şi a ieşit pe străzi, în Moscova. A fost observată în faţa unei staţii de metrou din nord-vestul capitalei Rusiei, ameninţând că se va arunca în aer şi strigând "Mare este Allah", o sintagmă utilizată de teroriştii islamişti. A fost arestată preventiv de forţele de ordine, care nu cred că incidentul are caracter terorist

Donald Trump refuză să se distanţeze de un fost lider Ku Klux Klan

Candidatul în alegerile primare republicane Donald Trump a refuzat duminică să se distanţeze de fostul lider al Ku Klux Klan (KKK) David Duke, miliardarul atrăgându-şi astfel un val de critici.  Duke a fost liderul organizaţiei rasiste în anii '70, dar s-a distanţat de mişcare la sfârşitul deceniului trecut. Însă el apără în continuare teoria superiorităţii rasei albe, revizioniste, şi-i atacă în mod regulat pe evrei. Întrebat despre susţinerea pe care şi-a exprimat-o acest reprezentant al extremismului din Statele Unite faţă de el, Donald Trump a dat asigurări că nu ştie nimic despre David Duke. El şi-a schimbat astfel poziţia, după ce a afirmat vineri că dezavuează această susţinere. Îndemnat să condamne Ku Klux Klan şi mişcările care susţin extremismul, Donald Trump a declarat că mai întâi trebuie să se "informeze" cu privire la aceste grupări. "Nu vreţi să condamn o grupare despre care nu ştiu nimic. Va trebui să mă informez", a declarat promotorul newyorkez pentru CNN. Aceste declaraţii ambigue au fost condamnate de către trei dintre ceilalţi patru candidaţi în cursa pentru obţinerea învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale de pe 8 noiembrie. "Într-adevăr trist, DonaldTrump, valorezi mai mult. Trebuie să fim cu toţii de acord, rasismul este un lucru rău, KKK este detestabil", a afirmat Ted Cruz într-un mesaj postat pe Twitter. "Mişcările care promovează ura nu au ce căuta în Statele Unite. Suntem mai puternici împreună. Şi atât", a subliniat, la rândul său John Kasich. "Nu putem să fim un partid care să desemneze pe cineva care refuză să condamne apărătorii supremaţiei albe şi Ku Klux Klan-ul", a afirmat, de asemenea, Marco Rubio, într-un mesaj postat pe Twitter.
Această polemică are loc în contextul în care trei persoane au fost rănite cu arme albe, dintre care una grav, în timpul unor ciocniri, sâmbătă, în California, între membri Ku Klux Klan şi opozanţi ai grupării. Donald Trump a fost criticat duminică şi din cauza unei mesaj pe care l-a postat pe Twitter. Astfel, el a republicat un mesaj postat pe Twitter în care era citat fostul dictator italian Benito Mussolini. "Mai bine trăieşti o zi ca un leu, decât o sută ca o oaie", este citatul republicat de către Trump.

Elveţienii au respins expulzarea străinilor condamnaţi

Elveţienii au respins duminică prin referendum principiul expulzării infractorilor şi criminalilor străini condamnaţi, marcând o înfrângere a Partidului Popular Elveţian (SVP, extremă dreapta).  O victorie a taberei "da" în acest scrutin federal ar fi complicat relaţiile deja tensionate dintre Elveţia şi Uniunea Europeană, principalul său partener comercial. Potrivit rezultatelor finale, 59% dintre participanţi s-au opus iniţiativei, percepute ca un adevărat test al sistemului juridic şi politic. "Destul cu semănarea fricii", a declarat Flavia Kleiner, conducătoarea unei largi platforme politice opuse iniţiativei.
SVP, cel mai puternic partid în Parlamentul elveţian, a prezentat referendumul ca modalitate de reducere a nivelului infracţionalităţii.
Propunerea supusă votului alegătorilor, redactată de către SVP, prevedea expulzarea sistematică a tuturor rezidenţilor străini condamnaţi în Elveţia, după ispăşirea pedepselor în cazul unor fapte penale grave precum crima, violul sau jaful armat, sau după două condamnări în mai puţin de zece ani pentru infracţiuni ca furtul prin efracţie sau depăşirea vitezei legal admise.
Aceste măsuri ar fi vizat în special imigranţii de generaţia a doua sau a treia, care riscau să fie trimişi înapoi în ţările de origine, chiar dacă nu mai vorbesc limba şi nu mai legături acolo. Aproape un sfert dintre cei 8,3 milioane de locuitori sunt de origine străină, al doilea nivel în Europa după Luxemburg.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.