Internațional

Trenurile morţii s-au întors în Germania

Ziarul de Vrancea
9 feb 2016 874 vizualizări
Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce două trenuri s-au ciovnit frontal ieri în sudul Germaniei n numărul victimelor ar putea să crească

Cel puţin nouă persoane au murit şi alte 150 au fost rănite, ieri, în landul Bavaria, din sudul Germaniei, în coliziunea frontală dintre două trenuri care au deraiat parţial de pe şinele de cale ferată.
Unul dintre mecanicii de tren se află printre cele nouă persoane decedate.
Peste 100 de persoane au fost rănite, 40 dintre acestea se aflau în stare gravă, iar 15 în stare critică. Poliţia a avertizat că numărul deceselor ar putea creşte în orele următoare. Un purtător de cuvânt al poliţiei din Bavaria anunţase anterior că "sunt circa 100 de răniţi, zeci de persoane cu răni grave şi mai multe decedate", citat de Reuters. De asemenea, tot anterior, poliţia din Bavaria anunţase că unul dintre trenuri a deraiat şi a intrat în coliziune cu un altul.
Cele două trenuri s-au ciocnit în apropiere de oraşul Bad Aibling, la 60 de kilometri sud-est de Munchen, în zona râului Mangfall. Potrivit unui angajat al echipelor de intervenţie, porţiunile frontale ale trenurilor sunt distruse pe o porţiune de 10-15 metri.
Incidentul a avut loc la ora locală 06.48 (07.48 - ora României).
Potrivit Deutsche Welle, purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Jurgen Thalmeier, a declarat că cele două trenuri s-au ciocnit faţă în faţă între staţiile dintre Holzkirchen şi Rosenheim.
Datorită unui festival din Bavaria din această săptămână, în tren s-ar fi aflat mai puţini pasageri decât în mod normal în acel interval orar.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.