Internațional

Ţurcanu: Timofti a fost şantajat pentru a desemna un anumit premier

Ziarul de Vrancea
22 ian 2016 730 vizualizări
Fostul purtător de cuvant al Preşedinţiei susţine că şeful statului a primit ameninţări cu privire la soarte celor doi fii ai săi n el arată cu degetul înspre oligarhul Vladimir Plahotniuc

Vlad Ţurcanu, fostul purtător de cuvânt al preşedintelui R.Moldova, a declarat că Nicolae Timofti a fost şantajat pentru a desemna un anumit candidat pentru funcţia de premier şi chiar a fost ameninţat voalat că se vor întâmpla lucruri rele cu doi dintre fiii săi, relatează Jurnal de Chişinău.
"Preşedintele a vorbit despre faptul că i s-a impus o candidatură şi i s-a sugerat, de către cine nu ştiu, că nu se vor întâmpla lucruri prea bune cu doi dintre fiii săi. Cei doi ar fi fost urmăriţi. Că nu li se dorea binele", a afirmat Vlad Ţurcanu, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TV7, precizând că este vorba despre candidatul Vladimir Plahotniuc.
Mai mult, fostul consilier prezidenţial a declarat că preşedintele ar fi discutat despre acest incident cu ambasadorii. "A furnizat informaţii despre acest caz atât cât a considerat el că este necesar. Nu cunosc prea multe. Mai multe detalii a oferit, probabil, şefilor diplomaţiilor străine. Preşedintele le-a descris şi unele detalii", a menţionat Ţurcanu.
Şeful statului a declarat anterior că este supus unor presiuni din partea liderilor PD pentru a desemna un candidat propus de acest partid. Timofti a respins propunerea de a-l desemna pe controversatul om de afaceri Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru, argumentând că acesta nu întruneşte criteriile de integritate necesare.
Fostul purtător de cuvânt al şefului statului, Vlad ţurcanu, a mai afirmat, în cadrul emisiunii, că Nicolae Timofti a fost convins să primească jurământul Guvernului în seara de miercuri, după ce cu doar puţin timp înainte se stabilise ca ceremonia de depunere a jurământului să aibă loc a doua zi.
El a adăugat că şeful statului are dubii în privinţa formării majorităţii parlamentare, însă a fost nevoit să se conformeze, deoarece nu a avut probe asupra coruperii politice. "În ultimele luni, preşedintele a avut o poziţie mai fermă, dar în cele din urmă a fost nevoit să accepte majoritatea parlamentară". Întrebat dacă preşedintele ar fi fost convins din afara ţării să desemneze candidatura lui Pavel Filip, Vlad Ţurcanu a spus că nu cunoaşte, însă ştie că în ultimele zile Nicolae Timofti a avut multe convorbiri cu diplomaţii străini.
Parlamentul moldovean a aprobat miercuri Guvernul condus de Pavel Filip, un vicepreşedinte al Partidului Democrat, aflat la putere, însă votul a fost urmat de proteste violente la sediul Legislativului. Membrii noului Guvern au depus jurământul, în cursul nopţii de miercuri spre joi, la sediul Preşedinţiei. Vlad Şurcanu şi-a prezentat demisia joi, după ce cu o zi înainte a dezinformat presa că ceremonia de învestire a Guvernului va avea loc a doua zi.

Expert: Partidul Democrat, principalul vinovat pentru situaţia din Moldova

Modul în care a fost votat guvernul noii majorităţi din parlament a dus la declanşarea actualului val de proteste de la Chişinău, a declarat joi seara la postul public Radio Moldova expertul Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice (IPP) din Chişinău. "Oamenii sunt supăraţi că în calitate de premier a fost desemnat omul lui (Vlad) Plahotniuc, de felul cum a fost formată majoritatea parlamentară, de coruperea deputaţilor. Dacă întrebăm cetăţeanul de rând ne va spune că majoritatea parlamentară a fost formată prin corupere şi şantaj", a explicat Barbăroşie, referindu-se la crearea noii majorităţi în jurul Partidului Democrat, despre care se ştie că este controlat şi finanţat de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc.
Potrivit expertului moldovean, noul guvern al democratului Pavel Filip a fost învestit cu încălcări evidente ale legislaţiei. "Programul guvernului, dar şi componenţa cabinetului de miniştri trebuiau să fie discutate în şedinţa parlamentului. Cu părerea de rău, politicienii nu se conduc după legi, dar după nişte noţiuni care în opinia lor sunt aproape de lege. Eu nu cred că votanţii Partidului Comunist au dorit ca deputaţii lor să voteze împreună cu Partidul Liberal. La fel şi votanţii PL. Este vorba de legitimitate", a opinat directorul IPP. În opinia sa, atunci când există o asemenea criză soluţia o reprezintă alegerile anticipate.

Maia Sandu: Este clar că această guvernare nu mai este legitimă

Fostul ministru al educaţiei, Maia Sandu, care se bucură de credibilitate atât în Republica Moldova, cât şi în Occident, a denunţat de asemenea modul în care a fost învestit guvernul democratului Pavel Filip, dar a recunoscut că de nemulţumirea maselor ar putea profita forţe ostile Republicii Moldova. "Este clar pentru toţi că această guvernare nu mai este legitimă, că nu mai reprezintă voinţa poporului. Modul în care a fost creată aşa-zisa majoritate parlamentară, modul în care a fost votat guvernul nu au nimic în comun cu practicile democratice. Mă întreb cui au jurat credinţă membrii guvernului la miez de noapte? Cetăţenilor de care s-au ascuns şi pe care i-au înşelat?", se întreabă ea retoric într-o postare pe Facebook.
"Situaţia în care ne aflăm este foarte dificilă. Pe de o parte, ne confruntăm cu un regim corupt care ne-a sărăcit şi care acum atentează la libertăţile pe care cu atâta greu le-am obţinut. Pe de altă parte, există riscul ca de supărarea noastră să beneficieze forţe care nu neapărat împărtăşesc valorile democratice", a apreciat Sandu, lidera platformei "Un PAS pentru Moldova".





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.