Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Analiză Wall Street Journal:Europa se destramă şi revine în Evul Mediu

Ziarul de Vrancea
17 ian 2016 376 vizualizări
Europa se întoarce în prezent la Evul Mediu de dinaintea Revoluţiei Industriale, o perioadă plină de incoerenţe uimitoare - imperii, regate, confederaţii, mici state - o imagine a unei lumi profund fracturate, aşa cum o atestă hărţile vremii, scrie Robert Kaplan în Wall Street Journal (WSJ).

Deceniile de pace şi prosperitate din anii '50 şi până în 2009, când a început criza datoriilor în Uniunea Europeană (UE), afişau o imagine simplă. Existau două blocuri coerente în timpul Războiului Rece, urmate de visul unei Europe unite, cu o monedă unică. În prezent, în timp ce UE primeşte lovitură după lovitură dinăuntru şi dinafară, istoria porneşte în direcţia inversă - către o complexitate paralizantă, ca şi cum ultima jumătate de secol a fost un simplu interregn înaintea revenirii la frică şi conflict, scrie Kaplan în acest "Eseu de sâmbătă" publicat în WSJ, intitulat "Noua hartă medievală a Europei".
Realitatea acestei noi situaţii abia acum este percepută de către Statele Unite. Europa - a cărei economie rivalizează cu cea americană, cea mai mare din lume - rămâne un atu şi un aliat, dar reprezintă totodată o problemă profundă. Întrebarea arzătoare este cum să fie gestionată această problemă.

Geografia nu mai poate fi ignorată

Divizările din Europa erau vizibile de decenii, încă de pe când UE depunea eforturi să-şi extindă frontierele şi abordarea practică. Existau ţări dinăuntru UE şi dinafară; dinăuntrul zonei Schengen de liberă circulaţie şi din exterior; capabile să gestioneze rigoarea financiară din zona euro şi incapabile.
Însă rădăcinile adânci ale acestor diviziuni, în istoria şi geografia continentului, sunt mai puţin cunoscute. Nucleul puternic al Europei moderne se suprapune în mare măsură Imperiului carolingian, fondat de Carol cel Mare în secolul al IX-lea. El a condus, ca prim împărat roman sfânt, un teritoriu de la Marea Nordului şi până în Ţările de Jos, care se întindea până la Frankfurt, Paris, Milano. Verii mai slabi ai acestei Europe ocupau malul Mediteranei, din Peninsula Iberică şi sudul Italiei şi până în Balcanii mai puţin dezvoltaţi, moştenitorii tradiţiilor bizantine şi otomane.
După al Doilea Război Mondial, această divizare a dispărut, din cauza relativei izolări a Europei de "străinătatea apropiată", adică de Africa de Nord şi Eurasia care, timp de secole, au făcut atât de mult pentru a modela caracterul distinctiv al periferiri continentului. În prezent, această geografie nu mai poate fi ignorată, în contextul în care diverse regiuni din Europa adoptă varii atitudini faţă de ameninţările reprezentate de ambiţioasa Rusie a lui Vladimir Putin, valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi atacurile teroriste.

Dictaturile din lumea arabă au ajutat Europa

Centralizarea impusă de decenii de UE şi birocraţia sa nereprezentativă nu au creat o Europă unitară. În schimb au creat o reacţie adversă puternică pe întregul continent, potrivit căreia UE poate supravieţui numai dacă va determina cum să-şi consolideze legitimitatea înăuntrul naţiunilor care o compun. Meterezele geografice ale Europei din perioada postbelică nu mai funcţionează. Geograful francez Fernand Braudel nu mai considera Mediterana, în lucrarea dedicată acestei mări secolul trecut, frontiera de sud a Europei, sugerând că aceasta este Sahara. În prezent, caravane se adună în Africa de Nord, din Algeria şi până în Libia, în vederea unei adevărate invazii a Europei. Balcanii şi-au reluat, la rândul lor, rolul istoric de coridor al migraţiei în masă către centrul Europei, prima oprire a milioanelor de refugiaţi care fug din Irak şi Siria.
Europa se află acum în faţa unei nefericite ironii istorice. Deceniile în care şi-a dezvoltat înaltele idealuri ale drepturilor omului, inclusiv dreptul celor în suferinţă de a se refugia în Europa, au fost posibile cu ajutorul indirect al unor regimuri opresive, aflate odinioară la periferia sa. Lumea arabă a rămas închisă decenii, cu state-închisori ai căror dictatori-gardieni şi-au ţinut oamenii înăuntru. Saddam Hussein în Irak, familia al-Assad în Siria, Muammar Kadhafi în Libia au permis Europei această "prăjitură idealistă".

Europa de Est se apropie de SUA, Europa de Vest se apropie de Rusia

Şi mai rău pentru unitatea europeană, geografia şi istoria au "conspirat" să facă unele regiuni de pe continent mai vulnerabile la valul de migranţi şi refugiaţi decât altele. După ce Germania şi unele părţi din Scandinavia i-au invitat călduros, ţări ca Ungaria şi Slovacia i-au întâmpinat cu garduri de sârmă ghimpată. Balcanii sunt afectaţi de anarhia din Orientul Mijlociu, iar criza economică din Grecia, o fostă provincie otomană săracă, a fost exacerbată de rolul de poartă de intrare a migranţilor din lumea arabă.
Alt factor critic din perioada de relativă stabilitate, care se apropie de sfârşit, este rolul geopolitic jucat de Rusia. În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică reprezenta o ameninţare strategică, dar ameninţarea era bine gestionată de Statele Unite. După prăbuşirea blocului sovietic, Rusia nu mai reprezintă o ameninţare la adresa Europei, din cauza crizelor şi slăbiciunilor instituţionale.
În prezent însă, Rusia a revenit ca jucător strategic în Europa. Putin şi-a consolidat controlul în ţară şi a creat disensiuni puternice între Paris şi Varşovia, Berlin şi Bucureşti. Polonezii şi românii din anii '90 percepeau Rusia drept slabă şi haotică, iar aderarea la NATO şi UE le oferea pacea şi prosperitatea. Orizontul strategic s-a schimbat mult în prezent - viitorul întreprinderii europene pare nesigur, iar o Rusie reînviată a anexat Crimeea, ameninţă estul Ucrainei şi alte frontiere.
În acest context ar putea avea loc o inversare remarcabilă a alianţelor Războiului Rece. Europa se reîmparte în jumătăţi, însă de această dată Europa de Est vrea să se apropie mai mult de Statele Unite, din cauza unor temeri tot mai mari că numai NATO nu poate fi o barieră defensivă eficientă împotriva Rusiei. Concomitent, ţările din Europa de Vest, îngrijorate de valul de refugiaţi şi atacurile teroriste de acasă, caută să se apropie de Rusia, în pofida crizei din Ucraina, ca barieră în calea haosului din Siria. Putin ştie că geografia şi puterea brută - militară şi economică - sunt în continuare punctul de plecare în afirmarea intereselor naţionale. Elitele Europei au o opinie foarte diferită.

În Romania, al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1989

În Marea Britanie şi în mare parte din Europa de Vest se afirmă o reacţie faţă de expansiunea Bruxellesului, iar aceasta se exprimă puternic în politica internă. Politicile statului providenţă, trâmbiţat anterior ca un balsam pentru divizările de pe continent, au acţionat ca o frână asupra economiilor naţionale, iar această stagnare a alimentat naţionalismul (uneori reacţionar) politic şi intensificarea ostilităţii faţă de refugiaţi.
Alt set de îngrijorări se manifestă în Europa Centrală şi de Est. În România - o ţară în care al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1989, odată cu căderea regimului stalinist al lui Ceauşescu -, la fel ca şi în ţările baltice şi în alte părţi ale fostului Pact de la Varşovia şi fostei Uniuni Sovietice, UE continuă să reprezinte mai mult decât un bilanţ. Ea reprezintă o politică ce are la bază state moderne, ci nu naţiuni etnice, guvernate de statul de drept ci nu de arbitrar, care protejează oamenii indiferent de originile etnice sau religioase.
Regiunea care cuprinde Ţările baltice şi Polonia, sudul României şi Bulgaria şi estul Caucazului constituie Marele Intermarium ("între mări", în latină, în acest caz Baltica şi Marea Neagră). Conceptul de "intermarium" a fost creat de către Josef Pilsudski, un lider polonez din anii '20 şi '30, care visa la o centură de democraţii solide între Germania şi Uniunea Sovietică, pentru a contracara tendinţele imperiale ale amândurora.
Ameninţarea, astăzi, vine doar dinspre Rusia, nu şi dinspre Germania. Dominaţia politică a Germaniei în Europa decurge din dominaţia ei economică, iar puterea tinde să se mute de la Bruxelles către Berlin. Însă leadershipul german rămâne stângaci şi ezitant. Dintre toate elitele europene, cele germane şi-au pus speranţa, începând din anii '40 încoace, în integrarea europeană, în mare măsură ca o cale de exorcizare a demonilor trecutului.
În faţa multiplicării crizelor, cancelarul german Angela Merkel a dat dovadă de abilitate politică, înregistrând eşecuri numai ocazional, ca de exemplu în cazul agresiunilor sexuale comise de Revelion de migranţi arabi. Însă Merkel nu este Bismarck ori Frederick cel Mare şi nici nu vrea să fie. Moştenirea nazismului şi ambivalenţa poziţiei de mijloc între Occident şi Rusia cântăreşte greu împotriva leadershipului german.

Nu există alternativă la leadershipul american în Europa

În timp ce UE continuă să se fractureze, acest vid de putere ar putea să creeze un echivalent, în secolul al XXI-lea, al fostului Sfânt Imperiu Roman - un amestec pestriţ care a fost mult timp imperiu doar cu numele, însă niciodată în fapt, până când s-a dizolvat în 1806. Asta înseamnă că încă nu există alternativă la leadershipul american în Europa. Pentru Statele Unite, o Europă care continuă să se fractureze intern şi să se dizolve într-o geografie fluidă în Africa de Nord şi Eurasia ar constitui cel mai mare dezastru de la al Doilea Război Mondial. Succesul UE timp de multe decenii a fost un produs al puterii americane, care-şi are originile în înfrângerea Germaniei naziste. În pofida imperfecţiunilor sale, UE, mai mult decât NATO, a fost o încarnare instituţională a Europei postbelice libere, unite şi prospere.
Actuala administraţie americană, dar şi viitoarea, este necesar să pună securitatea Marelui Intermarium în centrul priorităţilor sale. Nu este doar o problemă de suplimentare a ajutoarelor militare, ci şi de un angajament diplomatic mai robust faţă de fiecare dintre ţările dintre Baltica şi Marea Neagră. Scopul nu trebuie să fie doar rezistenţa în faţa agresiunii lui Putin, ci menţinerea coeziunii interne şi atât a capacităţilor UE, cât şi NATO.
Deceniile în care Europa era considerată stabilă, predictibilă şi apatică s-au încheiat. Harta continentului redevine medievală, dacă nu prin frontiere, atunci cel puţin prin atitudini şi alianţe politice. Problema actuală este dacă UE mai poate spera să înlocuiască definitiv multiculturalul Imperiu habsburgic, care a cuprins timp de secole Europa Centrală şi de Est şi i-a adăpostit diversele minorităţi şi interese.
Răspunsul va depinde nu doar de ceea ce face Europa însăşi, ci şi de ce vor alege Statele Unite să facă. Geografia este o provocare, nu un destin, conchide în acest eseu Kaplan.

Zeci de mii de persoane au manifestat la Chişinău

Mii de persoane au protestat sâmbătă în capitala Republicii Moldova faţă de nominalizarea unui nou premier, cerând dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. Trei mitinguri de protest au avut loc - două organizate de către partide proruse şi unul de către platforma civică Dreptate şi Adevăr -, care a cerut să se pună capăt la ceea ce a denunţat drept o corupţie "endemică". "Am obţinut demisia guvernului. Am împiedicat desemnarea unui premier al oligarhilor, Vlad Plahotniuc, în funcţia de prim-ministru. Vom rămâne aici până la final", a declarat unui dintre organizatorul protestelor, avocatul Andrei Năstase. "Laşitatea preşedintelui a trimis oamenii în stradă! Nu vom permite formarea guvernului, vrem doar alegeri", a continuat el. Manifestaţia a fost organizată la apelul Platformei civice Demnitate şi Adevăr, mişcare creată de jurnalişti, politologi şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile favorabili integrării europene a Republicii Moldova.
O altă manifestaţie a fost organizată de Partidul Socialist, al lui Igor Dodon. "Jos puterea! Jos oligarhii! Jos bandiţii! Dacă nu dăm jos această putere, Moldova ca naţiune va înceta să existe în doi ani!", a spus Dodon în faţa participanţilor la demonstraţie.
Potrivit poliţiei moldoveneşti, la diferitele manifestaţii organizate sâmbătă la Chişinău au participat în total circa 30.000 de persoane.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri după-amiaza decretul privind desemnarea noului candidat al majorităţii parlamentare declarate, Pavel Filip, la funcţia de premier.
Conform prevederilor Constituţiei moldoveneşti, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al parlamentului asupra programului şi componenţei guvernului.
În cazul în care Parlamentul nu învesteşte un Guvern până pe 29 ianuarie, Timofti îl va dizolva. Legislativul a destituit Guvernul anterior în octombrie, pe fondul unor acuzaţii de corupţie. Republica Moldova se confruntă cu o dură criză politică, după ce până la 1,5 miliarde de dolari au "dispărut" din trei bănci, înaintea alegerilor parlamentare din 2014.

Curtea Supremă a Canadei a dat undă verde sinuciderii asistate

Curtea Supremă a Canadei a decis să permită sinuciderea asistată medical pe teritoriul întregii ţări, în anumite circumstanţe, oferind totodată Guvernului o perioadă suplimentară de timp în vederea adoptării unei legi cu privire la această practică. Hotărârea a fost luată după ce oficiali au confirmat că un pacient a fost deja ajutat să moară în provincia francofonă Quebec. Curtea a anulat o interdicţie a sinuciderii asistate medical în februarie, plasând astfel Canada printre cele câteva ţări occidentale care au legalizat-o. Însă hotărârea va intra în vigoare peste un an, pentru a oferi astfel timp Guvernului să creeze legislaţia necesară.
Calendarul a fost întrerupt din cauza alegerilor din octombrie şi înfrângerii Guvernului conservator de către liberalii premierului Justin Trudeau. Noul ministru al Justiţiei a solicitat ca hotărârea să fie suspendată pentru o perioadă suplimentară de şase luni. În schimb, Curtea a dat undă verde ca sinuciderea asistată să înceapă acum, în anumite condiţii, şi a oferit Guvernului federal un termen de patru luni să prezinte o lege naţională în acest sens. Guvernul canadian a anunţat că respectă hotărârea şi că perioada suplimentară va ajuta la dezvoltarea unei abordări "care să-i protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi, respectând totodată demnitatea inerentă tuturor canadienilor".
Potrivit unor sondaje de opinie, sinuciderea asistată medical este larg susţinută, însă această problemă îi divizează pe politicieni în Parlament, care depun eforturi să găsească o modalitate prin care să-i protejeze pe canadienii vulnerabili şi să le respecte totodată drepturile şi opţiunile la sfârşitul vieţii.

Atacul de la Ouagadougou s-a soldat cu 27 de morţi

Atacul islamist de la Ouagadougou s-a soldat cu 27 de morţi, a declarat sâmbătă ambasadorul Franţei în Burkina Faso, într-un mesaj postat pe Twitter. Gilles Thibault adăuga că "naţionalitatea decedaţilor (nu era) cunoscută încă" şi a anunţat că "aproximativ 150 de persoane de 18 naţionalităţi (au fost) evacuate şi tratate de centrul primar de îngrijiri".
Contrar declaraţiilor unui ofiţer din cadrul Jandarmeriei din această ţară, diplomatul francez a declarat că doar trei atacatori - ci nu patru - au fost ucişi şi că printre aceştia nu se află femei.

Tsai Ing-wen, aleasă prima preşedintă a Taiwanului

Candidata opoziţiei, Tsai Ing-wen, a fost aleasă prima preşedintă a Taiwanului. Alegerea lui Tsai reprezintă o victorie majoră pentru Partidul Democrat Progresist (DPP), care conduce tabăra susţinătorilor independenţei faţă de China. Ea îl devansa, în numărarea voturilor, pe Eric Chu, candidatul Kuomintangului (KMT, la putere), care şi-a recunoscut înfrângerea.
China consideră drept provincia sa această insulă separatistă - şi a ameninţat că o va recuceri prin intermediul forţei, dacă va fi necesar.
Când rezultatele au arătat că reprezentantul KMT este devansat cu aproximativ 30% din voturi, Eric Chu a felicitat-o pe Tsai Ing-wen şi a anunţat că demisionează de la conducerea partidului.
Aceste alegeri au loc la doar câteva luni după o întâlnire istorică între liderii Taiwanului şi Chinei. Economia şubredă a ţării şi relaţiile Taiwanului cu China au jucat un rol important în opţiunile alegătorilor, potrivit presei.
KMT s-a aflat la putere în cea mai mare parte a ultimilor 70 de ani şi a contribuit la o îmbunătăţire a relaţiilor cu Beijingul. În toată această perioadă, victoria lui Tsai este abia a doua victorie din istoria DPP.
Prima a fost obţinută de Chen Shui-bian, un susţinător al independenţei, care a fost preşedinte în perioada 2000-2008, când tensiunile cu China au escaladat. Însă Tsai nu şi-a exprimat poziţia în mod clar. Această fostă cercetătoare a declarat că vrea să "menţină statu-quoul" cu China.
Însă unii dintre oponenţii ei susţină că relaţiile cu Beijingul se vor deteriora, în contextul în care ea nu recunoaşte politica "o singură Chină".






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.