Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Cum îşi imagina CIA acum 15 ani că va arăta lumea în 2015?

Ziarul de Vrancea
27 dec 2015 952 vizualizări
În anul 2000, în preajma începerii unui nou mileniu, Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) a făcut o serie de predicţii cu privire la modul în care avea să arate lumea în următorii 15 ani, adică acum. Dat fiind faptul că anul 2015 se apropie de final, publicaţia Business Insider, preluat de Agerpres, analizează dacă previziunile făcute de CIA s-au îndeplinit sau nu.

Potrivit publicaţiei, CIA nu a putut să anticipeze influenţa pe care o vor avea noile tehnologii în evenimentele care au marcat ultimii 15 ani, dar serviciul american de informaţii nu a dat greş în aspectele esenţiale. Prezentăm mai jos lista predicţiilor făcute de CIA acum 15 ani:

1. Organizaţii mai puternice decât statele

"Mari organizaţii vor avea un rol hotărâtor în chestiuni internaţionale, în detrimentul statelor". Ascensiunea Statului Islamic, organizaţie teroristă care acţionează pe teritoriul mai multor state, dar fără a fi un stat propriu-zis, demonstrează că CIA a anticipat corect. La fel, conflictul ruso-ucrainean, în care o gherilă separatistă a fost protagonista principală în acest război care a îngrijorat întreaga lume, evidenţiază deopotrivă pierderea de influenţă a statelor ca unici protagonişti pe scena internaţională.

2. Tactici mai sofisticate

La doar un an de la această previziune, în 2001, au avut loc atentatele din SUA, împotriva Turnurilor Gemene şi a Pentagonului. De atunci, au fost comise numeroase atacuri în trenuri, metrouri, săli de spectacole, străzi aglomerate etc., cu scopul de a produce un număr cât mai mare de victime. Experţii CIA au anticipat că grupări insurgente, traficanţi de droguri şi grupări criminale din întreaga lume vor folosi globalizarea în favoarea lor şi vor dezvolta reţele criminale internaţionale în care vor face trafic cu arme nucleare, biologice şi chimice, pentru a fi utilizate împotriva Occidentului.

3. Rachete cu rază lungă de acţiune în Iran şi Irak

Din acest punct de vedere, CIA — influenţată se prea poate de propriul interes de a descoperi arme de distrugere în masă în Irak — a avut şi n-a prea avut dreptate. SUA au ajuns în iunie la un acord în domeniul nuclear cu Iranul, denumit Plan Integral de Acţiune Comună, care presupune un control asupra capacităţii Iranului de a produce arma nucleară în următorii 15 ani. Totuşi, luna trecută, Iranul "a testat o rachetă cu combustibil lichid, capabilă să transporte o ogivă nucleară". În schimb, în Irak, unde nu au fost descoperite arme de distrugere în masă şi nici capacităţi de a le produce, situaţia este dificilă, după invazia militară din această ţară.

4. Populaţia mondială va creşte constant

Populaţia mondială a depăşit cifra de 7,4 miliarde de oameni şi continuă să crească. Însă, deşi CIA a avut dreptate atunci când a prognozat că populaţia Rusiei şi a Europei de Est va scădea, a dat greş atunci când a apreciat că şi populaţia Africii se va diminua, din cauza "maladiei SIDA, a foametei şi a constantei agitaţii politice şi economice". Populaţia Africii a crescut de la 800 de milioane în 2000 la 1,1 miliarde în 2014. În plus, un raport al ONU prognozează că "peste jumătate din creşterea populaţiei mondiale de acum şi până în 2050 va proveni din rândul ţărilor din Africa".

5. Resursele energetice vor fi suficiente

Producţia de petrol a SUA a crescut în ultimii ani şi, deşi preţul gazului natural din Statele Unite a scăzut în ultima vreme, producţia este în creştere. Totuşi, deşi benzina s-a ieftinit în multe ţări din întreaga lume, "facturile la electricitate ocupă o proporţie mai mare în bugetele cetăţenilor din ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)", relevă un raport din 2015 al Consiliului Mondial al Energiei.

6. Rusia, "slabă pe plan intern"

CIA îşi imagina o Rusie diminuată, "slabă pe plan intern", care-şi va folosi rezervele de gaz şi dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a-şi menţine influenţa. CIA nici că putea greşi mai mult decât atât, comentează ABC. Rusia zilelor noastre este la fel de influentă pe scena internaţională ca şi Occidentul şi şi-a permis chiar să anexeze teritorii, este cazul peninsulei strategice ucrainene Crimeea, şi să intervină în conflicte internaţionale, precum cel din Siria.

Liderul Statului Islamic promite atacuri în Israel

El le-a cerut saudiţilor să se răscoale împotriva conducătorilor, aliaţi ai Occidentului

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi a promis atacuri în Israel, într-o înregistrare audio postată online sâmbătă. Această înregistrare apare după şapte luni de tăcere şi a fost partajată pe reţelele de socializare Twitter şi Telegram, potrivit site-ului american pentru supravegherea reţelelor jihadiste SITE.  Mesajul apare în contextul în care Statul Islamic este afectat de înfrângeri militare atât în Siria, cât şi în Irak. În această înregistrare de 24 de minute, al-Baghdadi critică o coaliţie de 34 de ţări a cărei înfiinţare a fost anunţată de către Arabia Saudită, pe 15 decembrie, în vederea "luptei împotriva terorismului". "Ei au anunţat recent o coaliţiie (...) fals institulată «islamică» şi au spus că scopul ei este să lupte împotriva califatului" proclamat de SI de o parte şi de alta a frontierei siriano-irakiene, a spus al-Baghdadi. "Dacă această coaliţie ar fi fost islamică, ar fi adus victoria şi ar fi ajutat poporul din Siria", a mai spus el. Liderul SI, care în înregistrările sale anterioare a criticat virulent Riyadhul, i-a îndemnat pe saudiţi să "se ridice" împotriva liderilor lor.

Al-Baghdadi a ameninţat că va ataca Israelul, afirmând că SI "nu a uitat un moment Palestina". "Curând, cu permisiunea lui Allah, veţi auzi despre răsunetul paşilor mujahedinilor (războinici sfinţi)", a continuat el ameninţările la adresa Israelului. El a avertizat că israelienii este necesar să se aştepte la atacuri din partea jihadiştilor extremişti. "Palestina va fi cimitirul vostru, evreilor", a ameninţat el în această înregistrare.
Statul Islamic, care deţine controlul asupra unor părţi importante din teritoriile Siriei şi Irakului, a revendicat în ultimele luni o serie de atacuri sângeroase, în întreaga lume, declanşând o campanie multinaţională împotriva sa. În această înregistrare, al-Baghdadi a promis că ţările angajate în lupta împotriva Statului Islamic vor plăti un "preţ scump". "America, Rusia şi Europa trebuie să aştepte cu nerăbdare acest lucru", a ameninţat el.
Al-Baghdadi şi-a reiterat îndemnul adresat tuturor musulmanilor de a se alătura grupării sale în lupta împotriva a ceea ce a catalogat drept "naţiuni ale necredinţei care lansează un război împotriva islamului".

Forţe irakiene au pătruns în fostul complex guvernamental de la Ramadi

Forţe irakiene au pătruns în fostul complex guvernamental de la Ramadi, în care militanţi din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au opus rezistenţă, în ultimele zile, în faţa ofensivei armatei siriene. Militari au pătruns într-o clădire şi se pregăteau să avanseze cu precauţie în restul uriaşului complex, temându-se că ar putea fi minat, potrivit unei surse. Militanţi SI ar fi fugit în nord-estul oraşului. Guvernul încearcă să recucerească oraşul de la SI de mai multe săptămâni.
Ramadi, un oraş cu populaţie majoritar sunnită, situat la aproximativ 90 de kilometri vest de Bagdad, a fost cucerit de către SI în mai, într-o operaţiune considerată o înfrângere ruşinoasă pentru armată. Trupele irakiene au înaintat cu greutate, în ultimele zile, pe străzi şi printre clădiri în care jihadiştii au instalat capcane explozive, iar militarii au recucerit mai multe cartiere din oraş. Soarta a sute de familii, blocate în prima linie a frontului în ultimele zile, continua să provoace îngrijorări.


Erdogan a convins un bărbat să nu se sinucidă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reuşit să convingă un bărbat să renunţe la gestul prin care acesta voia să se sinucidă sărind de pe podul peste Bosfor, care leagă malurile european şi asiatic ale Istanbulului.
Potrivit agenţiei turce Dogan, Erdogan traversa vineri podul la bordul limuzinei prezidenţiale în momentul în care bărbatul tocmai încerca să se sinucidă. Televiziunile au prezentat imagini cu gărzi de corp ale şefului statului care s-au apropiat de bărbat după ce coloana oficială a oprit pe pod, i-au spus că preşedintele vrea să discute cu el şi l-au escortat în apropiere de maşină. Preşedintele a discutat o vreme cu bărbatul, care i-a sărutat mâna. Bărbatul, originar din provincia Siirt (est), voia să se sinucidă din cauza unor probleme familiale, scrie presa.
Preşedintele, care a rămas în maşină şi care a vorbit cu bărbatul prin geamul deschis al portierei, i-a promis să-l ajute, a declarat pentru AP, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Biroului şefului statului. Erdogan se întorcea din cartierul Üsküdar, unde a participat la rugăciunea de vineri, şi se îndrepta către conacul Mabeyn din Beşiktaş.

Chinezii au creat un accelerator medical cu ioni grei pentru tratarea cancerului

Cercetatorii chinezi au dezvoltat un accelerator medical cu ioni grei pentru a fi utilizat în radioterapia împotriva cancerului, au anunţat oamenii de ştiinţă din această ţară. Un recent test cu privire la fasciculul acceleratorului a fost încununat de succes, marcând sfârşitul dependenţei Chinei de echipamente importate, potrivit cercetătorilor de la Institutul de Fizică Modernă din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, cu sediul în provincia Gansu. Cercetătorii au declarat că aparatul medical nou dezvoltat este capabil să accelereze fascicolul de ioni de carbon până la 400 de electron-volţi pentru fiecare nucleu şi să furnizeze extracţie non-lineară lentă şi rezonantă. Tratamentele moderne împotriva cancerului folosesc acceleratoare de ioni grei pentru a bombarda o ţintă cu electroni de mare energie şi a distruge astfel celulele canceroase.
Institutul din China a început să dezvoltare acest accelerator din luna mai a anului 2012, după şase decenii de cercetare. În prezent, un singur spital din China, aflat în Shanghai, dispune de un astfel de echipament pentru tratamentul cancerului, acesta fiind importat din străinatate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.