Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Vaticanul critică noul film din seria "Războiul stelelor"

Ziarul de Vrancea
23 dec 2015 765 vizualizări
"Star Wars: Trezirea Forţei", noul film din seria "Războiul stelelor", în pofida succesului de care se bucură în rândul spectatorilor şi a unui box office spectaculos, a fost criticat de L'Osservatore Romano, publicaţia oficială de la Vatican.

Considerând că acest film este "confuz şi nedesluşit", autorul cronicii afirmă că noul lungmetraj "Star Wars" a "ratat cel mai spectaculos" maniera în care a reprezentat răul. Autorul cronicii mai spune că filmul american "a exagerat partea întunecată". Darth Vader şi Împăratul Palpatine sunt "doi dintre cei mai eficienţi malefici" din întregul gen SF din cinematografia americană, a sugerat acelaşi articol. Noul personaj negativ din film, Kylo Ren, este considerat "insipid", în timp ce Liderul Suprem Snoke a fost descris prin următoarea sintagmă: "cea mai gravă eroare a filmului".  Autorul cronicii afirmă, de asemenea, că noua peliculă "este o actualizare diformă, care se potriveşte gusturilor din zilele noastre ale unui public care este mai obişnuit să stea în faţa unui computer decât într-un cinematograf" şi că noul opus din "Războiul stelelor" a fost influenţat de "cel mai şleampăt curent din genul filmelor de acţiune şi anume cel derivat din universul jocurilor video".
O sursă de la Vatican a declarat pentru NBC News că este puţin probabil ca această cronică să aibă vreun impact asupra papei Francisc, deoarece suveranul pontif "nu se uită la filme".
Marţi, studiourile Disney au anunţat că "Star Wars: Trezirea Forţei", al şaptelea opus din franciza "Războiul stelelor", a stabilit un nou record mondial de box office, după ce a obţinut încasări de 528,9 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii, depăşind astfel precedentul record în domeniu, care a aparţinut filmului "Jurassic World".

O "minge de foc" rusească s-a prăbuşit în SUA

O "minge de foc" observată marţi seara de mai mulţi locuitori din trei state situate în vestul SUA era de fapt un fragment dintr-o rachetă lansată luni de Rusia, care reintra în atmosferă. Obiectul misterios arăta ca o "minge de foc", care a străbătut cerul până s-a dezintegrat, putând fi observat de numeroşi locuitori din statele americane California, Arizona şi Nevada.
"M-am uitat în sus şi am văzut această lumină pe cer. Arăta aproape ca un foc de artificii, dar părea prea sus şi prea rapid pentru a fi un artificiu", a declarat Armando Epifani, un locuitor din Berkeley. După apariţia obiectului misterior, reţelele de socializare au fost pline de fotografii şi înregistrări video cu "mingea de foc".
Marţi seara, Comandamentul Strategic al SUA a anunţat că obiectul misterios era de fapt un fragment dintr-o rachetă care reintra în atmosferă.

Femeie condamnată la închisoare după refuzul de a-şi scoate vălul

O femeie musulmană a fost condamnată la 18 luni de închisoare, în Bruxelles, după ce a refuzat să-şi scoată vălul pentru un control de identificare şi a agresat forţele de ordine. Verdictul a fost dat, marţi, de tribunalul colecţional din Bruxelles, care a solicitat arestarea femeii, absentă la pronunţarea deciziei. Ea a fost găsită vinovată de "rebeliune, agresarea a agenţilor care i-a adus în incapacitatea de a lucra şi ultraj faţă de agenţi". Incidentul a avut loc la finalul lunii mai, în 2012, în Jette, una dintre cele 19 localităţi din Bruxelles.
Femeia, cetăţean belgian convertit la islam, a agresat autorităţile belgiene, la câteva zile de la confruntări izbucnite în faţa comisariatului din localitatea Molenbeek-Saint-Jean, ca urmare a unui apel lansat de gruparea islamistă Sharia4Belgium. Câteva zile mai târziu, femeia a recunoscut că a agresat agenţi ai forţelor de ordine, dar că a acţionat în legitimă apărare.
Liderul grupării radicale Sharia4Belgium, Fouad Belkacem, a fost condamnat după câteva săptămâni de la incidente pentru incitarea la acte de violenţă şi ură.

Grecia legalizează parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex

Grecia a adoptat în noaptea de marţi spre miercuri o lege în domeniul drepturilor omului care permite încheierea unor parteneriate civile între persoane de acelaşi sex, în pofida protestelor şi opoziţiei unor partide politice şi puternicei Biserici Ortodoxe. Tot mai multe state europene au adoptat legi care permit încheierea unor astfel de parteneriate de către cuplurile de acelaşi sex, inclusiv în Marea Britanie, Spania şi Cipru, însă subiectul rămâne în continuare controversat în numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE). Grecia a permis în 2008 întregistrarea acestui tip de parteneriat de către cupluri heterosexuale, însă a exclus cuplurile homosexuale - o măsură discriminatorie, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 2013. În total 193 din cei 300 de parlamentari greci au votat pentru acordarea acestui drept şi cuplurilor de homosexuali şi lesbiene.
Premierul Alexis Tsipras, care a promis reforme sociale pentru a deminua impactul negativ al unui plan de salvare UE-FMI, a declarat că legea a închis "un cerc al ruşinii pentru stat". Legea a fost votată şi de către Partidul PASOK (socialişti), Partidul Potami (centru), Uniunea centriştilor şi o serie de deputaţi conservatori. Împotriva ei au votat unii dintre parlamentarii Partidului Grecii Independenţi (extrema dreaptă), partenerul de coaliţie al lui Tsipras.
Legea nu le permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească sau să adopte copii, ca în altă ţări, şi nu le oferă aceleaşi drepturi în privinţa pensiilor, impozitelor şi taxelor şi sănătăţii.

Ucraina şi separatiştii au încheiat un armistiţiu pe perioada Sărbătorilor
 
Ucraina a ajuns la un acord cu separatiştii proruşi pentru un armistiţiu în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, care a intrat în vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri. O purtătoare de cuvânt a negociatorului de pace ucrainean a declarat că noul acord a fost redactat în capitala belarusă Minsk, în cadrul ultimei runde de negocieri pentru pace. "Ne aşteptăm şi sperăm ca oamenii din estul Ucrainei să se poată bucura de zilele de Crăciun şi Anul Nou în pace şi să menţinem aceste condiţii pe viitor", a declarat Martin Sajdik, emisar al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Un reprezentant al provinciei separatiste Lugansk a afirmat că noul acord era necesar din cauza încălcărilor repetate ale armistiţiului existent.
ONU estimează că peste 9.000 de persoane, majoritatea civili, au murit de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei, în aprilie 2014.

Supravieţuitorii maladiei Ebola se confruntă cu sechele grave

Sechele grave au fost observate frecvent la supravieţuitorii maladiei Ebola, la câteva luni de la externarea din spital, cum ar fi afectarea capacităţii olfactive sau auditive, precum şi artrită, potrivit unui studiu publicat ieri în jurnalul medical de specialitate "Lancet Infectious Diseases". Potrivit cercetătorilor, acesta este primul studiu realizat pe baza rezultatelor examenului clinic asupra pacienţilor şi care măsoară cu precizie amploarea acestor sechele.
Cercetarea a fost realizată pe baza datelor clinice ale supravieţuitorilor maladiei Ebola, la Port Loko, în Sierra Leone, una dintre ţările din Africa de Vest cele mai afectate de epidemia apărută în decembrie 2013.
Studiile ştiinţifice privind sechelele supravieţuitorilor maladiei Ebola au fost până în prezent limitate, cercetarea concentrându-se aproape exclusiv pe lupta împotriva virusului şi pe dezvoltarea unui vaccin.
Organizaţia Mondială a Sănătaţii (OMS) a transmis anul trecut că mulţi supravieţuitori au avut complicaţii, sugerând un sindrom post-Ebola.
Noul studiu a arătat că un procent de 76% dintre supravieţuitori au artrită, 60% au problemele de vedere, 18% au o inflamaţie la nivelul ochilor (care le poate pune în pericol vederea) şi 24% au tulburări de auz, cum ar fi tinnitus.

Doi supravieţuitori salvaţi la Shenzhen după 70 de ore de la alunecarea de teren

Unul dintre ei a nimerit sub dăramături alături de o pungă cu oxigen

Doi supravieţuitori şi o altă persoană decedată au fost scoşi ieri din enorma alunecare de teren produsă duminică la Shenzhen, care a îngropat peste 70 de persoane. Unul dintre cei doi supravieţuitori a fost transportat la spital, iar al doilea, grav rănit, era în curs de extracţie miercuri dimineaţă, au informat pompierii. Persoana transportată la spital, Tian Zeming, este în vârstă de 19 ani şi este în stare stabilă, dar va trebui să treacă pe masa de operaţii chirugicale, a făcut cunoscut directorul spitalului unde este internat, Wang Guangming. După aproape 70 de ore petrecute sub enorma masă de pământ, tânărul a fost salvat de membri ai poliţiei înarmate în jurul orei locale 06.30 (marţi, 23.30 GMT), după ce ar fi beneficiat de o pungă de oxigen într-un imobil prăbuşit. În schimb, niciun detaliu nu este disponibil în legătură cu al doilea supravieţuitor.
Potrivit unui bilanţ oficial actualizat marţi, 76 de persoane sunt date dispărute în această nouă tragedie industrială. Circa 70 de persoane, majoritatea muncitori imigranţi veniţi din alte regiuni, s-ar mai afla sub ruine şi noroi. Au fost mobilizaţi, peste 3.000 de membri ai echipelor de salvare, utilizând zeci de excavatoare, "detectoare de viaţă" şi 30 de câini dresaţi pentru acest gen de operaţiuni.
Primarul adjunct al oraşului, Liu Qinsheng, a afirmat că suprafaţa acoperită de masa de noroi se întinde pe 38 de hectare (aproximativ 60 de terenuri de fotbal) şi are o înălţime de peste 10 metri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.