Internațional

Kovesi pe o listă cu personalităţi din UE care "transformă politicile europene"

Ziarul de Vrancea
2 dec 2015 379 vizualizări
Publicaţia neafiliată politic Politico a publicat ieri pe site-ul (politico.eu) său lista anuală cu cei 28 de reprezentanţi ai statelor membre UE care "configurează, pun în mişcare şi transformă politicile europene".

De la Viktor Orban, premierul Ungariei, care a impus măsuri antiimigraţie considerate radicale de unii lideri europeni, la Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria, care se confruntă cu sute de mii de imigranţi de la declanşarea crizei refugiaţilor, de la starul pop belgian Stromae la fostul preşedinte al Eurogrup, Thomas Wiser, persoanele care se află pe lista inaugurală realizată de Politico "agită şi modelează viaţa publică din Europa". În clasamentul întocmit de Politico, Laura Codruţa Kovesi se află pe locul 21, pe primul loc aflându-se Viktor Orban, urmat de Margrethe Vestager, comisar european pentru Concurenţă. "Cei de pe lista noastră au puterea de a modela sfera lor de impact, fie că e vorba de ţara lor, o activitate transnaţională, un sistem juridic, un referendum, o religie, o criză sau chiar noţiunea de identitate europeană", precizează organizaţia.
În biografia realizată de editorii Politico şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rolul lui Kovesi în combaterea corupţiei din România este scos în evidenţă, în condiţiile în care a instrumentat cazurile împotriva unor importanţi reprezentanţi ai policitii din România. De când a devenit şefa DNA, în 2013, "a instrumentat cazuri de corupţie împotriva politicienilor de vârf din România din toate partidele: fostul ministru al Transporturilor, Elena Udrea, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, fostul primar al capitalei, Sorin Oprescu, şi fostul premier, Victor Ponta", scrie Politico. "Azi, mulţi cetăţeni (români) se uită la Kovesi cu speranţa că politicile şi societatea din România pot fi dezinfectate de corupţia profundă care a învrăjbit ţara de la căderea comunismului", se arată în continuare.
Întrebată care este sloganul său pentru Europa de către editorii Politico, în cadrul biografiei realizate, Kovesi a răspuns: "Mai multă educaţie, mai puţină corupţie". Şefa DNA a precizat că nu are modele istorice, întrebată fiind de editorii Politico, şi a declarat că admiră "oamenii care reuşesc să facă ceva cu viaţa lor, care sunt serioşi, responsabili şi profesionişti".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.