Internațional

Viitorul Europei depinde de abordarea Germaniei în criza refugiaţilor

Ziarul de Vrancea
9 nov 2015 571 vizualizări
Viitorul Europei depinde în mare măsură de modul în care Germania abordează criza migraţiei şi de felul în care celelalte state dau dovadă de mai multă solidaritate în înfruntarea comună a acestei provocări istorice, a declarat preşedintele UE Donald Tusk.

Europa se confruntă cu cea mai dură criză a refugiaţilor de la al Doilea Război Mondial, iar Germania aşteaptă până la sfârşitul anului ca aproximativ un milion de persoane să ajungă pe teritoriul său.
Tusk a subliniat în mai multe rânduri urgenţa consolidării frontierelor Uniunii Europene (UE), iar cancelarul german Angela Merkel a îndemnat statele membre să dea dovadă de solidaritate şi să împartă povara.
Iniţial Merkel a fost lăudată - atât acasă, cât şi în străinătate - pentru abordarea călduroasă a refugiaţilor, dintre care mulţi provin din zone de conflict din Orientul Mijlociu. Însă pe măsură ce afluxul a continuat, iar capacităţile Germaniei s-au apropiat de limită, cancelarul a început să fie tot mai criticat.
Într-un discurs rostit în acest oraş cu ocazia marcării a 26 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Tusk a dat Germania şi pe Merkel personal ca exemple ale celor mai bune valori europene. "Cei care cred că Germania este prea deschisă, prea tolerantă, prea liberală uită să-şi facă temele de acasă despre tragica noastră istorie", a declarat fostul premier polonez.
"Vreţi o Germanie deschisă, tolerantă, plină de compasiune, care simpatizează cu cei slabi şi săraci - cu alte cuvinte Germania Angelei Merkel - sau (vreţi) o Germanie închisă, rece şi nemiloasă? Există un singur răspuns", a continuat el. De aceea, celelalte state europene este necesar să dea dovadă, acum, de solidaritate cu Germania, "în aceste vremuri dificile, de încercare", a îndemnat el.
Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker i-a acuzat pe liderii naţionali că subminează eforturile de gestionare a crizei prin faptul că nu-şi onorează angajamentele în bani şi resurse.

Mesaj moral

Germania, pe de altă parte, este necesar să-şi dea seama că este responsabilă nu doar pentru "mesajul ei moral", ci, în măsură şi mai mare, de întreaga comunitate politică a europenilor, a adăugat Tusk. El a îndemnat Germania să dea dovadă de un leadership puternic, să ajute la securizarea frontierelor externe ale UE şi să protejeze Europa de ascensiunea populismului. "Într-adevăr, dacă Europa va supravieţui ca un continent al libertăţii, statului de drept, respectării individului şi securităţii locuitorilor ei va depinde în mare măsură de germani", a subliniat preşedintele UE. Tusk a îndemnat la o "modificare" a actualei politici europene în domeniu migrării, avertizând că zona Schengen de liberă circulaţie este ameninţată dacă frontierele sale externe nu sunt consolidate. "În faţa amplorii fără precedent a valului de migranţi către Europa, trebuie să spunem simplu: Europa nu este capabilă să accepte toţi oamenii care vor să vină pe continentul nostru", a pledat Tusk. "Haideţi să nu ne minţim singuri. Căderea Zidului Berlinului nu a abolit nevoia frontierelor ca atare", a subliniat preşedintele UE. Deoarece Germania nu este stat de frontieră, responsabilitatea le revine în primul rând celorlalte ţări, a insistat Tusk. "Dar, chiar şi aşa, toată lumea se va uita la voi, vor căuta semnale de la Berlin", a adăugat el. Merkel a fost criticată pentru că a încurajat în mod involuntar tot mai mulţi refugiaţi să vină în Germania, declarând în mod public că nu există o limită în privinţa numărului celor pe care-i va accepta. Liderii europeni poartă miercuri negocieri cu lideri africani pe tema controlului migraţiei, iar Tusk a convocat joi un miting informal pe tema refugiaţilor al şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre UE.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.