Internațional

Republica Moldova: Liberalii exclud orice alianţă cu comuniştii şi socialiştii

Ziarul de Vrancea
2 nov 2015 820 vizualizări
Liberalii din Republica Moldova exclud participarea la guvernare împreună cu comuniştii şi socialiştii, în contextul discuţiilor pentru constituirea unei noi coaliţii la Chişinău după demiterea guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ, a declarat vicepreşedintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă

 ''Din punctul nostru de vedere, participarea Partidului Liberal la guvernare împreună cu comuniştii sau cu socialiştii sau cu oricare alţi reprezentanţi ai acestei stângi care a distrus Republica Moldova progresiv, în ultimii 25 de ani, este exclusă. Noi avem o altă cale'', a afirmat Chirtoacă.
Vicepreşedintele PL a adăugat că formaţiunea sa nu este interesată în jocurile pe care le face Partidul Comuniştilor, menţionând exemplul Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD, al lui Iurie Roşca) care a căzut în capcana comuniştilor.
Guvernul condus de Valeriu Streleţ a fost demis joia trecută, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de socialişti şi de comunişti şi susţinute de Partidul Democrat (PD), formaţiune la putere împreună cu Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat (PLDM), într-un moment în care tensiunile din alianţa proeuropeană fuseseră amplificate de arestarea fostului premier liberal-democrat Vlad Filat.
Partidul Democrat, Partidul Liberal şi deputaţii neafiliaţi din parlamentul Republicii Moldova au avut la sfârşitul săptămânii trecute prima întrevedere pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare, întrevedere care a avut loc în absenţa liberal-democraţilor. Fostul premier Valeriu Streleţ, care este şi preşedinte interimar al PLDM, a declarat că formaţiunea sa nu va participa, deocamdată, la negocierile iniţiate de democraţi, considerând că PD a comis o crimă politică, votând pentru demisia guvernului pe care l-a condus. ''Odată ce democraţii şi-au asumat această stare de haos, trebuie să fie pregătiţi, aşa cum au declarat-o public, pentru orice scenariu, cu sau fără participarea PLDM la formarea alianţei'', a afirmat Streleţ.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.