Internațional

Două treimi din populaţia mondială sub 50 de ani are herpes

Ziarul de Vrancea
29 oct 2015 679 vizualizări
Două treimi din populaţia mondială în vârstă de până la 50 de ani are herpes, un virus extrem de contagios, care provoacă inflamaţii dureroase în jurul gurii şi în zona genitală, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Peste 3,7 miliarde de oameni în vârstă de până la 50 de ani suferă de virusul herpes simplex de tip 1 (HSV-1), pe care îl contractează de obicei în copilărie, potrivit studiului OMS. Alte 417 milioane de persoane cu vârste cuprinse în intervalul 17 - 49 de ani au contractat o altă formă a virusului, HSV-2, care cauzează herpes genital.
HSV-1, de obicei, provoacă mai degrabă ulceraţii bucale, dar, în ultimii ani, a început să provoace şi infecţii genitale, în principal în ţările bogate.
Acest lucru se întâmplă deoarece igiena mai bună din ţările bogate determină o scădere a ratei de infectare cu HSV-1 în copilărie, expunându-le pe persoanele tinere în faţa riscului de contractare a virusului prin intermediul sexului oral, după ce acele persoane devin active din punct de vedere sexual.
Dintre cele opt forme cunoscute de virus herpes simplex, HSV-1 şi HSV-2 sunt cele mai frecvente. Herpesul nu se vindecă, boala fiind deocamdată incurabilă.

Guvernul din Republica Moldova, demis printr-o moţiune de cenzură

Guvernul proeuropean din Republica Moldova, condus de premierul Valeriu Streleţ, a fost demis ieri printr-o moţiune de cenzură, care a fost votată de 65 de parlamentari. Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Valeriu Streleţ, care era susţinut în Parlament de Alianţa pentru Integrare Europeană - formată din Partidul Liberal-Democrat (PLDM), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal (PL) -, a fost depusă de Partidul Socialiştilor (PSRM) şi de Partidul Comuniştilor (PCRM). Potrivit postului Europa Liberă, moţiunea de cenzură a fost votată de 65 de deputaţi de la PCRM, PSRM şi PD, în timp ce 18 parlamentari au votat împotrivă.
Liderul PD, Marian Lupu, a declarat la încheierea dezbaterilor din Parlament că Partidul Democrat nu renunţă la strategia proeuropeană şi cere formarea, în cel mult o săptămână, a unei noi alianţe, majorităţi parlamentare şi a unui nou Guvern. Lupu a precizat că PD nu va face alianţe de stânga.
Moţiunea de cenzură a fost depusă în contextul mişcărilor de contestare a Guvernului proeuropean condus de Valeriu Streleţ şi al arestării fostului premier Vlad Filat, acuzat de fraude bancare şi luare de mită.
Platforma Demnitate şi Adevăr şi forţele politice ale opoziţiei de stânga şi extremă-stânga organizează de câteva săptămâni proteste antiguvernamentale la Chişinău. Guvernul susţinut de coaliţia proeuropeană a respins apelurile de până acum privind demisia.
Potrivit legislaţiei, în cel mult trei zile, Cabinetul de miniştri va trebui să-şi dea demisia, iar şeful statului va desemna un nou prim-ministru. Ulterior, într-un interval de 15 zile, premierul desemnat va prezenta Parlamentului propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.
În situaţia în care deputaţii vor respinge noul Cabinet şi programul de guvernare, şeful statului poate dizolva Parlamentul şi convoca alegeri parlamentare anticipate.
Guvernul condus de Valeriu Streleţ a fost votat de Parlament la 30 iulie 2015, cu voturile a 52 de deputaţi PLDM, PD şi PL.

China va construi cel mai mare accelerator de particule din lume

China va începe construcţia celui mai mare accelerator de particule din lume între 2020 şi 2025, a anunţat ieri presa chineză. Instalaţia urmează să permită oamenilor de ştiinţă să afle mai multe despre funcţionarea universului. "Planul conceptual final va fi terminat până la sfârşitul lui 2016", a spus Wang Yifang, director al Institutului chinez pentru fizica înaltelor energii — subordonat Academiei chineze de Ştiinţe.
Acceleratorul de particule chinez ar fi astfel de cel puţin două ori mai mare decât cel construit de CERN (Organizaţia europeană pentru cercetare nucleară) de o parte şi de alta a graniţei franco-elveţiene. Acesta a permis confirmarea în 2012 a bosonului lui Higgs, particulă elementară considerată cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei.
Tocmai bosonul lui Higgs se află în centrul proiectului chinez, acceleratorul vizat de Beijing putând produce milioane de astfel de particule, mult mai mult decât sutele generate de instalaţia europeană (LHC), care are o lungime de 27 de kilometri. Cea chineză va avea "de la 50 la 100 de kilometri". "LHC generează bosoni ai lui Higgs alături de multe alte particule. Viitoarea noastră instalaţie creează un mediu extrem de pur, care produce doar bosoni ai lui Higgs", afirmă Wang Yifang. Noul accelerator chinez ar putea produce de şapte ori mai multă energie decât cel al CERN, care de curând aproape că şi-a dublat puterea. Cel din urmă şi-a atins limitele "în privinţa nivelului de energie. Pare imposibilă intensificarea semnificativă a energiei în instalaţia actuală", adaugă omul de ştiinţă chinez.
În timp ce măsurile de austeritate au obligat numeroase ţări dezvoltate să recurgă la scăderea fondurilor destinate cercetării fără aplicaţii concrete, China investeşte masiv în cercetarea fundamentală — dar şi aplicată—, intenţionând să devină unul din liderii mondiali în ştiinţă, de la biologie la cosmologie.

Raidurile aviaţiei ruse în Siria au făcut 600 de morţi într-o lună

Loviturile aeriene pe care Rusia le întreprinde de la începutul intervenţiei sale militare în Siria, la 30 septembrie, au făcut deja aproape 600 de morţi, în majoritatea membri ai grupărilor armate, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Raidurile au vizat 10 din 14 provincii ale Siriei. Nu au avut loc bombardamente în Tartus (vest) şi Suwayda (sud), aflate sub controlul regimului de la Damasc, Hasaka (nord-est) aflată sub controlul forţelor kurde şi Kuneitra, pe platoul Golan (sud), lângă linia de încetare a focului cu Israelul.
OSDO a numărat 595 de morţi până în 29 octombrie, dintre care 279 sunt rebeli moderaţi şi islamişti aliaţi ai Frontului al-Nusra, ramura siriană a Al-Qaida, 131 sunt jihadişti ai grupării Statul Islamic (SI), iar 185 sunt civili, inclusiv 46 de femei şi 48 de copii.
Potrivit organizaţiei neguvernamentale citate, "majoritatea raidurilor au vizat în special rebeli (moderaţi), grupările islamiste precum Frontul al-Nusra, dar şi regiuni aflate sub controlul SI".
În ceea ce priveşte bilanţul raidurilor efectuate de coaliţia condusă de SUA între 23 septembrie 2014 şi 23 octombrie 2015, OSDO vorbeşte despre 3.649 de morţi, dintre care 3.276 membri ai SI, 147 membri ai Frontului al-Nusra şi altor grupări islamiste şi 226 de civili (6% dintre victime), printre care 65 de copii şi 40 de femei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.