Internațional

Cel puţin 42 de morţi, într-un accident rutier în Franţa

Ziarul de Vrancea
23 oct 2015 499 vizualizări
Este cel mai grav accident din Hexagon din ultimii 33 de ani

Cel puţin 42 de persoane au murit într-un grav accident rutier vineri dimineaţa, la Gironde, în sud-vestul Franţei, unde un autocar şi un camion au intrat în coliziune frontală şi au luat foc, relatează ziarul Le Parisien.
Accidentul a avut loc către ora locală 7.30 (8.30, ora României), la Puisseguin, în apropiere de Libourne, pe drumul departamental 123.
Cele două vehicule s-au încastrat unul în celălalt din cauza impactului.
Opt persoane au reuşit să fugă din autocarul în flăcări. Potrivit le Parisien, cinci dintre ele s-ar afla în stare foarte gravă. Salvatori au anunţat anterior că există cinci supravieţuitori.
Prefectura Gironde a anunţat bilanţul de 42 de morţi. Un bilanţ anterior anunţa că şoferul şi cei 38 de pasageri ai autocarului au murit în accident.
Aproximativ 60 de pompieri au fost mobilizaţi la intervenţie, potrivit France bleu Gironde. "Guvernul este total mobilizat pentru această tragedie", a declarat preşedintele francez François Hollande, aflat într-o vizită în Grecia
Ziarul Sud Ouest scrie că pasagerii erau persoane de vârsta a treia care plecau într-o călătorie. Ei au plecat din comuna Petit-Palais la Dordogne.
Potrivit Le Parisien camionul transporta lemn.
Coliziunea care a avut loc vineri este cel mai grav accident de autocar care a avut loc în Franţa de la cel de la Beaune (Côte d'Or), pe 1 august 1982, soldat cu 53 de morţi, inclusiv 44 de copii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.