Internațional

Mitropolitul Moldovei sare în apărarea lui Vlad Filat

Ziarul de Vrancea
20 oct 2015 756 vizualizări
Ierarhul, aflat sub jurisdicţia Moscovei, îl laudă pe fostul premier pentru "actele de caritate înfăptuite"

Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove (foto) a lansat un apel către instituţiile statului moldovean, solicitând ca fostul premier Vlad Filat să fie plasat în arest la domiciliu, menţionând acte de caritate ale acestuia, "înfăptuite din cele mai sincere şi mai creştineşti porniri". "În aceste zile, societatea autohtonă, dar şi comunitatea internaţională, urmăreşte cu deosebită atenţie evenimentele legate de recenta reţinere a Domnului Vlad Filat. Cunoscând nenumăratele acte de caritate ale Domniei Sale, avem certitudinea că acestea au fost înfăptuite din cele mai sincere şi mai creştineşti porniri", a anunţat Mitropolia.
"Pornind de la aceste premise, lansăm un apel către toate instituţiile competente ale statului, implicate în cercetarea învinuirilor aduse Domnului Vlad Filat, pentru a îngădui aflarea Domniei Sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în nici un fel desfăşurarea anchetei şi va permite aflarea unui tată şi a unui soţ alături de copii şi de rudenii, în această perioadă de serioase încercări pentru familie şi pentru apropiaţi", menţionează comunicatul. Totodată, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, aflată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii, îşi exprimă speranţa că acest caz va fi elucidat în condiţiile unei justiţii corecte.

Usatîi i-a înregistrat pe Filat şi Shor şi apoi a fugit la Moscova

Procuratura Generală din R.Moldova s-a autosesizat şi a început ieri urmărirea penală în cazul difuzării înregistrării convorbirilor dintre Ilan Shor şi Vlad Filat, dar şi a afirmaţiilor lui Renato Usatîi despre interceptarea convorbirilor unor demnitari şi politicieni.
"Liderul prorus al Partidului Nostru din Republica Moldova, Renato Usatîi, a publicat pe Internet înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre fostul premier Vlad Filat şi omul de afaceri Ilan Shor, precizând că a interceptat discuţiile pentru a arăta că aceştia sunt complici. Renato Usatîi, care este primarul oraşului Bălţi, a mai declarat, într-o emisiune la postul moldovean de televiziune Realitatea TV, că are înregistrări şi cu discuţiile liderului liberal Mihai Ghimpu, ale premierului Valeriu Streleţ, ale fostului premier Iurie Leancă şi ale oligarhului Vlad Plahotniuc, pe care, de asemenea, le va face publice. Potrivit lui Usatîi, aceste convorbiri telefonice nu au fost interceptate de Serviciul moldovean de Securitate (SIS), ci de o aplicaţie-spion pentru telefoane mobile. "Pe telefon vine un mesaj în care apare o aplicatie şi cere să fie instalată. Odată instalată, această aplicaţie poate citi toată informaţia din telefon", a explicat el. "Am demonstrat pe parcursul anului trecut că Usatîi este un virus care intră acolo unde îi trebuie. Am declarat anul trecut că Filat o sa fie supravegheat şi va ajunge la puşcărie. Şi am fost nevoit să-mi îndeplinesc promisiunea în faţa cetăţenilor şi am fost nevoit chiar şi pentru securitatea mea. Am făcut acest lucru pentru a demonstra că Shor şi Filat sunt complici", a declarat Usatîi.
Politicianul a mai dezvăluit că Filat ar fi încercat să-l convingă pe Shor, în prezent primar al oraşului Orhei, să-şi asume toată vina pentru furtul banilor din sistemul bancar al Republicii Moldova şi să părăsească ţara, fugind în Israel. Ulterior, Filat ar fi fost ales în funcţia de preşedinte al ţării, iar după câteva luni de mandat l-ar fi chemat pe Shor înapoi în R.Moldova. Potrivit presei de la Chişinău, după ce a publicat convorbirile, Usatîi ar fi fugit la Moscova.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.