Internațional

A fost ucis la vânătoare cel mai mare elefant din ultimii 30 de ani

Ziarul de Vrancea
16 oct 2015 836 vizualizări
La trei luni de la moartea leului Cecil, apărătorii cauzei animale sunt din nou revoltaţi după un nou act de barbarie din Zimbabwe: un vânător german a plătit 52.000 de euro să poată ucide unul dintre cei mai mari elefanţi din ţară.

Animalul a fost ucis în 8 octombrie, în timpul unei vânători private organizate în parcul naţional Gonarezhou din Zimbabwe. Vânătorul german a fost însoţit de un ghid local care i-a arătat unde putea găsi acei elefanţi foarte rari. După uciderea elefantului a fost făcută o fotografie cu "trofeul" care a făcut repede înconjurul lumii. Unii spun că este cel mai mare elefant văzut de 30 de ani, potrivit The Telegraph. "Elefanţi atât de mari ca acesta trebuie să aparţină patrimoniului naţional şi să nu poată fi ucişi. În acest caz, nu am reuşit să protejăm un animal magnific", afirmă pe Anthony Kaschula, deţinător al unei firme de safari din Gonarezhou.
Se ştiu puţine lucruri despre acel elefant, care ar avea între 40 şi 60 de ani şi care nu fusese văzut niciodată în Gonarezhou National Park. Se crede că a fost importat din Africa de Sud. Colţii săi de fildeş, care cântăresc 54 de kilograme, confirmă faptul că este un animal de mărime excepţională.
Se pare că vânătorul german a venit în Zimbabwe să reuşească un "Big Five", adică să ucidă un elefant, un leopard, un leu, un bivol şi un rinocer. Potrivit ghidului său, aceste practici sunt absolut legale. "Clientul meu nu a făcut nimic rău", a spus el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.