Internațional

Marine Le Pen: Germania a redus "la sclavie" popoarele europene

Ziarul de Vrancea
12 oct 2015 608 vizualizări
Germania a redus "la sclavie" popoarele europene şi exercită abuzuri asupra acestora, acuză Marine Le Pen, liderul partidului radical francez Frontul Naţional.

Întrebată despre intervenţia pe care a avut-o săptămâna trecută în Parlamentul European, în care l-a catalogat pe preşedintele Franţei, Francois Hollande, drept "vicecancelarul Angelei Merkel", Marine Le Pen a explicat că a vrut să apere suveranitatea Franţei. Marine Le Pen a dat asigurări că nu ar întrerupe "tradiţia prieteniei franco-germane", dar a precizat: "Dar prietenie înseamnă în primul rând respect, nu reducerea la sclavie; când cineva abuzează de tine nu mai este un prieten, iar, acum, Germania abuzează de popoarele europene", a spus liderul naţionalist francez.
Săptămâna trecută, Marine Le Pen l-a ironizat în Parlamentul European pe preşedintele francez, Francois Hollande, afirmând că este "vicecancelarul Angelei Merkel", iar Franţa a devenit "remorca Germaniei".

Liderul SI n-a murit, probabil, duminică

Liderul grupării teroriste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, nu se afla, probabil, în convoiul ce a fost atacat duminică, în apropierea graniţei siriene, au afirmat oficiali irakieni din domeniul securităţii. "După evaluarea tuturor informaţiilor primite de la sursele noastre, este mult mai probabil ca în convoiul pe care l-am lovit să nu se fi aflat Abu Bakr al-Baghdadi", a declarat unul dintre oficiali. "Depunem în continuare eforturi considerabile pentru a clarifica situaţia", a adăugat sursa citată.
Avioane ale armatei irakiene au atacat duminică un convoi în care se presupunea că s-ar fi aflat şi liderul grupării jihadiste Statul Islamic.

Liderul de la Tiraspol acuză "războiul" UE împotriva Transnistriei

Aplicarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în regiunea transnistreană face parte din războiul geopolitic împotriva Transnistriei, Rusiei şi aliaţilor săi, a acuzat liderul separatiştilor transnistreni, Evgheni Şevciuk, potrivit independent.md. Într-un mesaj adresat cetăţenilor din stânga Nistrului, în contextul crizei economice cu care se confruntă regiunea şi al alegerilor ''parlamentare'' ce urmează să aibă loc la 29 noiembrie, Şevciuk a acuzat Republica Moldova şi Uniunea Europeană că încearcă să ''submineze statul şi viitorul ţării'', precum şi ''independenţa economică'' a Transnistriei, prin manipularea opiniei publice. ''În pofida anumitor progrese, astăzi republica (moldovenească transnistreană) se confruntă cu dificultăţi politice şi economice evidente. Duşmanii din interior şi din exterior încearcă să ne fure viitorul. Aceştia manipulează opinia publică şi încearcă să submineze independenţa noastră'', a afirmat Şevciuk. Aşa-zisul ''preşedinte'' de la Tiraspol a adăugat că noul regim de comerţ liber cu UE, care urmează să fie pus în aplicare în regiunea din stânga Nistrului începând cu ianuarie 2016, este parte a unui război geopolitic. "Preţul cedării noastre va fi pierderea statalităţii şi a libertăţii fiecărui locuitor al republicii moldoveneşti transnistrene. Indiferent de cum ne vor ameninţa, nu ne vor face să ne trădăm pe noi, să trădăm statul nostru sau Rusia'', a mai declarat Şevciuk.
Experţii atenţionează că refuzul Tiraspolului de a pune în aplicare Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat în iunie 2014, ar putea aduce Transnistria într-o ''autoizolare economică'', care va aprofunda şi mai mult criza economică şi socială cu care se confruntă în prezent regiunea.

Lukaşenko, reales preşedinte cu 83,49% din voturi

Preşedintele în exerciţiu, Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 21 de ani, a fost ales cu 83,49% din voturi pentru al cincilea mandat alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică în Belarus, la care a avut ca adversari trei candidaţi practic necunoscuţi. Rata participării la alegerile prezidenţiale a fost de 86,75%, a anunţat în cursul nopţii Comisia electorală centrală.
Cea mai mare prezenţă la vot, 91%, s-a înregistrat în regiunea Vitebsk, în nord, iar cea mai scăzută, 73,33%, în capitala ţării, Minsk, a indicat comisia pe site-ul său. Acuzat frecvent de încălcarea drepturilor omului, reprimarea opoziţiei şi cenzurarea presei, Aleksandr Lukaşenko şi-a înmulţit în ultimele luni gesturile de bunăvoinţă, eliberând în cursul verii ultimii deţinuţi politici din Belarus.
Prin urmare, Uniunea Europeană intenţionează să ridice sancţiunile care i-au fost impuse din 2011 lui Aleksandr Lukaşenko şi colaboratorilor săi.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.