Internațional

Pas important în domeniul telepatiei

Ziarul de Vrancea
25 sep 2015 615 vizualizări
O tehnologie experimentală, ce funcţionează ca un fel de interfaţă creier-creier, ar putea fi folosită pentru ca telepatia să devină într-o bună zi realitate

Ar putea fi posibil ca oamenii să afle ceea ce gândesc cu adevărat ceilalţi oameni - cel puţin cu ajutorul unei noi tehnologii experimentale. Cercetătorii de la Universitatea Washington au inventat o modalitate pentru a conecta creierele de la doi oameni, prin intermediul internetului, care au participat apoi la un fel de joc - ce a inclus 20 de întrebări -, fără să vorbească absolut deloc între ei.
În acel experiment, primul participant - cel care avea sarcina de a răspunde la întrebări, fiind denumit "respondent" - şi-a pus pe cap un fel de beretă ce era conectată la un encefalograf, care înregistra activitatea undelor cerebrale. Cercetătorii americani au arătat "respondentului", pe monitorul unui computer, un set de fotografii cu imagini ale unor obiecte comune, iar "respondentul" era invitat să aleagă câte un obiect.
Apoi, într-un alt laborator, aflat la o distanţă de aproape 1,6 kilometri, cercetătorii au prezentat celuilalt participant la experiment, denumit "solicitant", o listă cu acele obiecte sau fiinţe. "Solicitantul" a fost instruit să adreseze o serie de întrebări predeterminate cu variante simple de răspuns - "da" sau "nu" -, care să îl ajute să identifice obiectul la care privea "respondentul". Întrebările erau simple, precum "Poate să zboare?" şi "Este vorba de un animal?". "Solicitantul" adresa câte o întrebare pe rând, cu un singur clic al mouse-ului, iar "respondentul" răspundea cu "da" sau "nu", concentrându-se asupra unuia dintre cele două LED-uri luminoase conectate la monitorul unui computer. Apoi, răspunsul "respondentului", sub forma unui semnal, călătorea prin intermediul internetului până ajungea la "solicitant". Acel semnal activa o bobină magnetică plasată în spatele craniului "solicitantului". Un răspuns de tip "da" genera o reacţie suficient de puternică pentru a stimula cortexul vizual din creier. Un răspuns de tip "nu" nu făcea acest lucru. Presiunea pusă pe cortexul vizual cauza un flash luminos în faţa ochilor persoanei respective. Acel flash luminos a fost denumit "fosfenă" şi a creat o perturbare în câmpul vizual al persoanei respective. Prezenţa fosfenei a oferit indicii care l-au ajutat pe "solicitant" să identifice obiectul la care privea "respondentul" în acel moment.

Cum pot oamenii să mişte coada unui şobolan

Cercetătorii americani au descoperit că participanţii la acest experiment au ghicit în 72% din cazuri răspunsurile corecte, în comparaţie cu 18% din cazuri, în cadrul grupului de control. Grupul de control a participat la un experiment desfăşurat pe baza aceloraşi reguli, cu excepţia faptului că savanţii au înconjurat cu plastic acele bobine, pentru a anula câmpul magnetic şi, practic, pentru a nu stimula cortexul vizual în cazul răspunsurilor de tip "da".
Experimente similare de conectare a două creiere au fost realizate pe animale, precum şobolani şi maimuţe. Un alt proiect a vizat transmiterea semnalelor cerebrale de la oameni la şobolani. În acel studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, semnalul cerebral de la om a fost direcţionat spre cortexul motor al unui şobolan adormit, făcându-l pe rozător să îşi mişte coada. Cercetătorii au descoperit astfel că omul era capabil să controleze mişcarea cozii şobolanului în 94% din cazuri.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.