Internațional

O bacterie veche de milioane de ani face bunicile de şoareci să danseze

Ziarul de Vrancea
21 sep 2015 442 vizualizări
Metafora îi aparţine unui cercetător rus care susţine că o bacterie descoperită recent în Siberia are potenţialul să devină un "elixir al tinereţii"

O bacterie care are vârsta de 3,5 milioane de ani, descoperită în permafrostul din Siberia, ar putea fi utilizată pentru a creşte longevitatea oamenilor şi pentru a stimula sistemul imunitar. Oamenii au visat dintotdeauna la o poţiune magică, la un fel de "elixir al vieţii", care să le garanteze o tinereţe veşnică. Recent, cercetătorii ruşi au anunţat că au obţinut progrese importante într-un studiu ce vizează adaptarea unei bacterii "eterne", ce are vârsta de 3,5 milioane de ani, denumită Bacillus F, cu scopul de a ameliora longevitatea oamenilor.
Ei au anunţat că au secvenţiat ADN-ul acestei bacterii imune la frig şi încearcă să identifice acele gene care i-au asigurat o supravieţuire extraordinar de îndelungată în permafrostul din Siberia. Testele realizate deja pe organisme vii, în special pe celule sangvine umane, şoareci, musculiţe de oţet şi cereale, au arătat, fără excepţii, un impact pozitiv.
Profesorul Serghei Petrov, cercetător la Centrul Ştiinţific Tyumen, a declarat: "În toate aceste experimente, Bacillus F a stimulat creşterea şi întărirea sistemului imunitar. Experimentele pe eritrocite şi leucocite umane au generat la rândul lor rezultate foarte optimiste".
Bacteria respectivă a fost descoperită în 2009 de Anatoli Bruşkov, cercetător la Universitatea de Stat din Moscova.

"O senzaţie ştiinţifică"

Bacillus F era captivă într-un strat străvechi de permafrost, aflat într-un sit cunoscut sub denumirea Muntele Mamuţilor din Republica Saha - Iakuţia - cea mai mare regiune administrativă din Siberia. Bacterii similare au fost descoperite de cercetătorul Vladimir Repin în creierul unui exemplar de mamut lânos, al cărui cadavru s-a conservat până în zilele noastre în permafrostul siberian. "Am făcut numeroase experimente pe şoareci şi musculiţe de oţet şi am remarcat un impact sustenabil al bacteriei noastre asupra longevităţii şi fertilităţii lor", a spus profesorul Bruşkov. "Însă deocamdată nu ştim cum funcţionează cu exactitate acest proces. Pentru moment, nu putem să înţelegem mecanismul, dar putem să vedem impactul pe care îl generează", a adăugat cercetătorul rus.
Expertul în epidemiologie Viktor Cerniavski a făcut, la rândul său, următoarea dezvăluire: "Bacteria produce substanţe biologice active pe parcursul întregii sale vieţi, iar acestea au activat sistemele imunitare ale animalelor de laborator". Vorbind despre "o senzaţie ştiinţifică", acelaşi cercetător rus spune că "bunicuţele şoarecilor nu numai că au început să danseze, ci au şi început să se reproducă şi să aducă pe lume urmaşi".
În viitor, bacteria ar putea ameliora sănătatea oamenilor şi ar putea conduce la descoperirea unui "elixir al vieţii", a adăugat el.
O altă bacterie descoperită în permafrostul siberian ar deţine abilitatea de "a distruge moleculele de petrol, transformându-le în apă, şi au potenţialul ca, într-o bună zi, să creeze un sistem viabil de curăţare a petelor de petrol", precizează cotidianul The Siberian Times.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.