Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: "Cultura ospitalităţii" afişată de Germania, un test pentru Europa

Ziarul de Vrancea
13 sep 2015 771 vizualizări
Un articol publicat în The Wall Street Journal arată că Europa nu este în faţa primului val masiv de emigranţi u după al II-lea Război Mondial, aproximativ 40 de milioane de refugiaţi au traversat continentul şi au fost absorbiţi u problema de acum este că imigranţii îmbrăţisează o cu totul altă cultură şi credinţă

Germania este percepută de milioane de refugiaţi ca fiind "pămantul făgăduinţei", în contextul în care atitudinea ţării faţă de imigranţi este, cel puţin pană acum, "surprinzător de pozitivă", dar "miraculoasa cultură a ospitalităţii" este un test pentru Europa, comentează The Wall Street Journal. "Contrar titlurilor de presă, Europa nu este novice în problema imigraţiei. După al II-lea Război Mondial, aproximativ 40 de milioane de refugiaţi au traversat continentul. Au fost absorbiţi rapid, inclusiv circa 12 milioane de germani fugiţi din est. Însă atunci era vorba de oameni din aceeaşi familie de popoare, care aveau în comun limba sau credinţa (...)", explică autorul articolului, Josep Joffe. "În prezent, intrusul este Celălalt din Africa şi din Afganistan, din Orientul Mijlociu şi din Balcani. Iar Europa nu a fost tocmai ospitalieră, după cum arată situaţia din suburbiile franceze, acele ghetouri care nu oferă niciun viitor imigranţilor africani şi arabi. Aceşti oameni obosiţi şi înghesuiţi încă nu sunt bineveniţi, după cum relevă disputele pe tema cotelor privind refugiaţii", notează WSJ, amintind că Ungaria construieşte un gard metalic la frontiera cu Serbia. "Dar Ungaria este doar un spectacol secundar. Starul este Germania. Este noul pămant al făgăduinţei şi primeşte cel mai mare număr de refugiaţi. În mod ironic, Germania nici măcar nu permite imigraţia legală, aşa cum procedează Statele Unite şi Canada. Un om din Siria sau din Eritreea nu poate merge la cel mai apropiat consulat german pentru a completa un formular, pentru că procedura nu există. Cu toate acestea, a ajunge în Germania este destul de uşor. Pe fondul învăţămintelor extrase din trecutul nazist, Germania are cel mai liberal sistem de azil din Europa. Imediat ce o persoană ajunge pe teritoriul german, autorităţile sunt nevoite să o accepte", adaugă Wall Street Journal. "Procesarea cererilor durează cinci luni, iar după această perioadă riscul deportării se apropie de zero. La acestea se adaugă integrarea deplină pe piaţa muncii, unde jumătate de milion de locuri de muncă aşteaptă să fie ocupate. Apoi, Germania este cel mai dezvoltat stat asistenţial din Europa, oferind cazare gratuită, alimentaţie, haine, mobilier şi servicii medicale, plus o indemnizaţie socială de 140 de euro pe lună pentru persoanele singure. După doar cateva luni, o familie de patru persoane primeşte aceeaşi susţinere financiară ca o familie germană. Aceste beneficii extraordinare pot explica motivul pentru care majoritatea refugiaţilor se îndreaptă spre Germania", subliniază WSJ.

Oficial ungar: UE trece printr-o profundă "criză morală"

Uniunea Europeană trece printr-o profundă criză intelectuală şi morală, generand o criză politică, afirmă preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, subliniind că UE reprezintă "problema", "nu soluţia". În opinia lui Kover, Europa trebuie să decidă cum interpretează imigraţia, dacă o percepe ca mijloc pentru acoperirea deficitului pe piaţa muncii pe fondul scăderii demografice sau ca risc de securitate. "Recenetele atentate comise la Londra şi Paris evidenţiază eşecul integrării oamenilor care vin în Europa cu identităţi culturale diferite", a spus Kover, potrivit MTI. "Este greu de înţeles cum vor statele europene să integreze noii imigranţi după ce au eşuat cu integrarea a milioane de oameni pe care i-au primit de bunăvoie ca forţă de muncă ieftină", a spus Kover. Ungaria a respins o solicitare a Statelor Unite privind acceptarea de către UE a imigranţilor, anunţă Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, acuzand Washingtonul că este responsabil de conflictele care au generat refugiaţi şi oferind ca exemplu gardul ridicat de SUA la frontiera cu Mexicul. Ca reacţie la declaraţii ale preşedintelui Barack Obama, care a sugerat că Europa poate accepta imigranţi suplimentari, Laszlo Kover a amintit că "Statele Unite au construit la frontiera cu Mexicul un gard mai puternic şi mai lung decat ar putea construi vreodată Ungaria la graniţa cu Serbia"

Romania respinge cotele obligatorii privind imigranţii

Reprezentanţii statelor membre UE vor dezbate astăzi în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, propunerile Comisiei Europene privind imigraţia. Romania va fi reprezentată de vicepremierul Gabriel Oprea, care va anunţa că ţara noastră poate primi 1.785 de refugiaţi, respingand cotele obligatorii Reuniunea miniştrilor de Interne din statele membre ale Uniunii Europene (UE), programată luni la Bruxelles, va fi coordonată de Jean Asselborn, ministrul pentru Imigraţie şi Azil din Luxemburg, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. La şedinţa Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) sunt invitaţi şi reprezentanţi ai agenţiilor Uniunii Europene şi Naţiunilor Unite responsabile de gestionarea imigraţiei. Reprezentanţii Agenţiei UE pentru Frontiere (Frontex), ai Oficiului European pentru Susţinere în materie de Azil (EASO), ai Agenţiei europene a poliţiei (Europol), Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) vor oferi cele mai noi informaţii despre fluxurile migratorii şi despre situaţia de pe teren. şedinţa Consiliului JAI se va desfăşura pe baza acestor date. "Miniştrii statelor UE vor fi informaţi despre progresele înregistrate în implementarea celor mai recente măsuri şi vor fi stabilite următoarele acţiuni pentru gestionarea actualului aflux de imigranţi. Va fi audiată şi o prezentare a propunerilor Comisiei Europene privind imigraţia", precizează Consiliul Uniunii Europene, subliniind că la şedinţă vor participa şi reprezentanţii statelor asociate - Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia. Preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că mandatul Romaniei va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiaţi, adăugand că nu este oportun şi nu este o soluţie să fie stabilite astfel de cote şi că este nemulţumit de anunţul Comisiei Europene. Vicepremierul şi ministrul de Interne Gabriel Oprea, cel care va reprezenta Romania la reuniunea Consiliului JAI, a spus că va transmite că ţara noastră îşi va respecta angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi, iar "cu modestie, dar şi cu demnitate" va vota împotriva cotelor obligatorii.

Premierul Bavariei, ciocnire pe contrasens cu cancelarul Angela Merkel

Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria şi liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), s-a distanţat de poziţia în materie de imigraţie a aliatei sale, cancelarul Angela Merkel, considerand o "eroare" primirea unui volum mare de refugiaţi şi cerand să discute cu premierul Ungariei, Viktor Orban Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a estimat că sambătă şi duminică în Germania ar putea ajunge 40.000 de refugiaţi, în contextul flexibilităţii afişate de cancelarul Angela Merkel, liderul Uniunii Creştin-Democrate. În contextul în care numărul total al extracomunitarilor veniţi în Germania ar putea atinge 800.000 pană la sfarşitul anului, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a ordonat mobilizarea iniţială a 4.000 de militari. Pe fondul disensiunilor, Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria şi liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), s-a distanţat de politicile Angelei Merkel. "Decizia primirii refugiaţilor ajunşi în Ungaria este o eroare care ne va ocupa mult timp", a declarat Horst Seehofer într-un interviu acordat Der Spiegel. "Nu văd să se întrevadă nicio soluţie de oprire a valului de imigranţi", a spus Seehofer. Premierul landului Bavaria a anunţat că vrea să aibă o întrevedere cu premierul de dreapta al Ungariei, Viktor Orban, un critic vehement al politicilor Germaniei în materie de imigraţie. "Vreau să am o întrevedere cu domnul Orban pentru găsirea unei soluţii", a spus Seehofer. La randul său, Hans-Peter Friedrich, unul dintre liderii CSU şi fost ministru de Interne în Guvernul Angelei Merkel, a apreciat că primirea unui număr atat de mare de refugiaţi reprezintă "o eroare de discernămant fără precedent". "Printre refugiaţi se pot infiltra terorişti", a avertizat Friedrich.

Musulmanii sunt îndemnaţi să comită atentate în SUA şi în alte ţări occidentale

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a îndemnat, într-o înregistrare audio, tinerii musulmani din Statele Unite şi din alte ţări occidentale să comită atentate în aceste zone. "Le cer musulmanilor care au capacitatea de a ataca ţări ale coaliţiei cruciate să nu ezite. Trebuie să ne concentrăm pe mutarea războiului în casele şi oraşele Occidentului cruciat, în special în America", a transmis al-Zawahiri, potrivit site-ului agenţiei Reuters, referindu-se la ţările care fac parte din coaliţia care efectuează raiduri aeriene în Irak şi Siria. Liderul reţelei teroriste Al-Qaida a îndemnat tinerii musulmani din Occident să ia ca exemplu atacurile comise de fraţii ţarnaev şi Kouachi în Statele Unite şi Franţa. Nu este clar cand a fost realizată înregistrarea audio, dar referirile la fostul lider taliban Mohamed Omar sugerează că datează de cel puţin două luni. Moartea mollahului Omar a fost anunţată în iulie. Al-Zawahiri a reiterat poziţia sa faţă de reţeaua teroristă rivală Stat islamic, activă în Irak şi Siria. "Nu recunoaştem califatul islamic", nici legitimitatea mişcării Stat Islamic şi a liderului acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi, a spus Ayman al-Zawahri, potrivit site-ului agenţiei Reuters. Cu toate acestea, Al-Zawahiri a sugerat că există în continuare posibilitatea cooperării între Al-Qaida şi grupul Stat Islamic, în Irak şi Siria.

„Prăbuşirea macaralei la Mecca, un act al lui Allah"

Prăbuşirea macaralei la principala moschee din oraşul saudit Mecca, incident soldat cu peste 100 de morţi, a fost "un act al lui Allah", crede un reprezentant al grupului saudit care se ocupă de extinderea centrului de pelerinaje. "Macaraua prăbuşită, la fel ca nenumărate altele din zonă, se afla acolo de trei-patru ani şi nu fuseseră probleme", a declarat pentru AFP un inginer din cadrul Grupului Binladin, care se ocupă de extinderea complexului de moschei de la Mecca. "Macaralele au fost instalate într-un mod foarte profesionist. Nu a fost vorba de nicio problemă tehnică", a adăugat inginerul, care a preferat să păstreze anonimatul. "Pot spune doar că ceea ce s-a întamplat a fost peste puterile umane. A fost un act al lui Allah şi, din cate ştiu, nu există nicio vină umană", a afirmat inginerul. În momentul producerii accidentului, vantul bătea foarte puternic, ploua, iar, potrivit unor martori, macaraua ar fi fost atinsă de un trăsnet. Regele Salman al Arabiei Saudite a promis, sambătă, că ancheta va determina cu exactitate cauzele prăbuşirii macaralei pe 11 septembrie, incident soldat cu moartea a cel puţin 107 persoane şi rănirea altor 300.

Incendii uriaşe de vegetaţie în California

Două incendii de vegetaţie masive au scăpat de sub control în statul american California, focul distrugand numeroase clădiri şi forţand evacuarea a mii de persoane, informează ABC News. Patru pompieri care participau la operaţiunile de stingere a incendiilor au fost răniţi şi sunt spitalizaţi. Un incendiu de vegetaţie din Comitatul Lake, izbucnit la 160 de kilometri nord de San Francisco, se întinde pe o suprafaţă de 160 de kilometri pătraţi. Locuitorii a două orăşele situate pe şoseaua statală 29 au fost evacuaţi. La circa 100 de kilometri sud-est de oraşul Sacramento, incendiul din zona Butte a mistuit 260 de kilometri pătraţi de vegetaţie, forţand evacuarea a 2.700 de persoane. Peste 3.850 de pompieri participă la operaţiunile de stingere a incendiilor.

Cutremure în serie în largul Mexicului

O serie de cutremure, inclusiv unul cu intensitatea de 6,8 grade pe scara Richter, au avut loc ieri în Oceanul Pacific, în largul Mexicului, dar nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative, informează site-ul agenţiei Reuters. Primul cutremur, cu magnitudinea de moment de 6,8, s-a produs potrivit Institutului american de geofizică (USGS), duminică dimineaţă, în Oceanul Pacific, la circa 100 de kilometri sud-est de oraşul mexican Los Mochis (Sinaloa). Cutremurul a avut loc la adancimea de zece kilometri. Seismul a fost urmat de patru replici cu magnitudinea cuprinsă între 4,9 şi 5,7 grade pe scara Richter. "Cutremurul de 6,8 s-a simţit destul de puternic, dar nu au fost semnalate daune semnificative", a anunţat un oficial mexican.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3146 zile, 18 ore, 56 minute, 48 secunde
Le-a iesit deja pe nas "cultura ospitalitatii". Au trebuit sa inchida granitele Shengen, gest fara precedent de la infiintarea acestui spatiu de libera circulatie. Si asta e doar inceputul, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.