Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Zeci de mii de protestatari la Chişinău: "Vrem ţara înapoi"

Ziarul de Vrancea
6 sep 2015 792 vizualizări
Zeci de mii de locuitori ai Republicii Moldova s-au adunat ieri în piaţa din centrul Chişinăului pentru a protesta împotriva "ilegalitaţilor comise de guvernarea coruptă, îndeosebi în sistemul bancar", în cadrul unui miting de protest intitulat "Marea adunare naţională", la apelul platformei civice "Demnitate şi Adevăr", relatează mass-media din Chişinău.

Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost ocupată în întregime de protestatari, care s-au reunit şi pe străzile adiacente până la sediul guvernului. Organizatorii au anunţat că în jur de 100.000 de manifestanţi s-au adunat în centrul Chişinăului, dar această cifră nu a fost confirmată şi din alte surse. Manifestanţii au scandat lozinci antiguvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Demisia!", "Jos mafia!". "Este cea mai mare adunare naţionala de la independenta Republicii Moldova. Ne-am pus scopul să ne adunăm nu mai puţin de 100.000 de oameni. Vreau să vă spun că aici sunt 100.000 de oameni, poate chiar mai mulţi", a afirmat jurnalistul Vasile Nastase. El a declarat că la încheierea acţiunii de protest, manifestanţii vor cere alegeri anticipate şi demisia preşedintelui Nicolae Timofti. De asemenea, protestatarii vor cere retragerea imunităţii demnitarilor pentru ca aceştia să poată compărea în faţa justiţiei ca orice cetăţean. Concomitent, compania de telefonie mobila Unite, aparţinând de Moldtelecom, a organizat un concert gratuit, în aer liber, la care au fost invitate multe nume de succes din R. Moldova şi străinatate, eveniment criticat drept o încercare de a submina mitingul de protest. De vineri, sub presiunea comentariilor de pe reţelele sociale, mulţi artişti începând cu Ştefan Banică jr , Pavel Stratan şi Paşa Parfeni şi-au declinat participarea, care ar fi putut fi intrepretată drept un gest politic, după cum relatează Europa Liberă.

Papa îndeamnă parohiile din Europa să primească refugiaţi

Papa Francisc a îndemnat ieri toate parohiile şi comunităţile religioase din Europa să primească câte o familie de refugiaţi, într-un gest de solidaritate care va începe cu Vaticanul. "Îndemn parohiile, comunităţile religioase, mănăstirile şi sanctuarele din toată Europa să (...) primească câte o familie de refugiaţi", a declarat el. Două familii urmează să fie primite în zilele următoare în parohii de la Vatican, a anunţat Suvernaul Pontif. Papa nu a oferit alte detalii în acest sens, în faţa zecilor de mii de credincioşi din Piaţa Sfântul Petru. El a subliniat că nu este suficient să le spui "aveţi curaj, rezistaţi acolo" sutelor de mii de oameni care fug "din calea morţii şi foametei" şi care mărşăluisc către ceea ce el a numit "speranţa vieţii".
Francisc le-a cerut, de asemenea, episcopilor din întreaga Europă să-şi îndemne diocezele să găzduiască refugiaţi.

SUA: 30 de răniţi într-o bătaie cu perne la o academie militară

Treizeci de cadeţi din primul an de la West Point, cea mai prestigioasă academie militară din SUA, au fost răniţi după ce tradiţionala bătaie cu perne care marchează sfârşitul primei veri de antrenament s-a transformat într-una sângeroasă, a relatat New York Times. Unii dintre tineri se pare că au pus obiecte în feţele de pernă, iar printre tipurile de răni suferite se numără 24 de comoţii cerebrale, un picior rupt şi umeri dislocaţi, potrivit conducerii West Point, citată de publicaţia americană.
Această bătaie cu perne, care a avut loc în acest an la 20 august, este o tradiţie veche de peste un secol, care încheie sfârşitul unei veri cu antrenamente extrem de dure. Însă în acest an, unii dintre cadeţi se pare că au ales să bage în faţa de pernă casca pe care trebuiau să o poarte pe cap în timpul bătăii, adaugă ziarul citat. O înregistrare video postată pe YouTube arată cum sute de studenţi se bat cu perne în curtea academiei, iar pe Twitter pot fi găsite fotografii cu cadeţi care sângerează.
West Point a anunţat deschiderea unei anchete, însă nicio măsură disciplinară nu a fost luată până acum, din lipsă de probe, iar conducerea intenţionează să păstreze tradiţia. În 2012, un student a pus în faţa de pernă o cutie mică de metal. Bătaia cu perne a fost anulată anul următor, dar restabilită în 2014

Snowden critică Rusia, unde "nu intenţiona să meargă niciodată"

Americanul Edward Snowden a criticat sâmbătă limitarea libertăţii de expresie în Rusia, unde el s-a refugiat şi unde a explicat că ''nu intenţiona să meargă niciodată". Fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) a SUA, vizat de un mandat de arestare pentru că a dezvăluit amploarea programelor americane de supraveghere electronică, s-a exprimat prin videoconferinţă în timp ce i-a fost acordat la Molde, în Norvegia, Premiul Bjornson pentru libertatea de expresie.
Întrebat în legătură cu situaţia drepturilor omului şi îndeosebi despre controlul Internetului de către autorităţile din Rusia, unde el trăieşte de doi ani, Snowden s-a arătat pesimist. ''Este decepţionant, este agasant'', a declarat Snowden. El a reamintit că n-a ales să locuiască acolo: ''N-am intenţionat niciodată să merg în Rusia. Aceasta n-a fost niciodată planul meu. Eram în tranzit pur şi simplu în direcţia Americii Latine. Din păcate, paşaportul meu a fost blocat, a fost anulat de către SUA''. ''Am cerut azil în 21 de ţări (...) Tac toate în continuare, refuzând examinarea cererii mele, deoarece ea n-a fost depusă pe teritoriul lor. Rusia a fost de fapt una dintre ultimele ţări unde am făcut cerere'', a afirmat Snowden. ''Este o viaţă normală. Aş fi preferat să trăiesc în ţara mea. Dar exilul este exil'', a mai spus americanul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.