Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Un nou incident armat la Istanbul: A fost vizat directorul unui grup media

Ziarul de Vrancea
20 aug 2015 787 vizualizări
Indivizi înarmaţi au deschis focul ieri, în oraşul turc Istanbul, spre maşina directorului unui trust de presă proguvernamental, Murat Sancak, care a reuşit să scape nevătămat, informează site-ul agenţiei Associated Press.

 Bărbaţi înarmaţi au lovit cu o maşină vehiculul în care se afla omul de afaceri Murat Sancak, după care au deschis focul, în centrul oraşului Istanbul. Murat Sancak şi şoferul acestuia au scăpat nevătămaţi din atac. Autorii tentativei de asasinat au reuşit să fugă, fiind daţi în urmărire de autorităţi. Murat Sancak este directorul general al trustului Star Media Group, care deţine cotidianul proguvernamental Star şi postul tv de ştiri 24. Autorităţile turce încearcă să afle mobilul atacului, care intervine în contextul operaţiunilor lansate de armata turcă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, a insurgenţilor kurzi şi a militanţilor de extremă-stanga. Serviciile antiteroriste turce au declanşat o vastă operaţiune, joi, împotriva militanţilor de extremă-stanga, după atacul armat comis miercuri. Mai mulţi suspecţi au fost arestaţi în cursul unor descinderi ale poliţiei în cartierele Sariyer şi Baltalimani, potrivit agenţiei de ştiri Dogan. Operaţiunea vizează membri ai Frontului Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C), un grup clandestin de extremă-stanga care a revendicat atacul armat comis miercuri la intrarea în Palatul otoman Dolmabahce, situat în apropierea biroului din Istanbul al premierului Ahmet Davutoglu. Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic a îndemnat poporul turc, într-o înregistrare video difuzată marţi, să îl înlăture de la putere pe preşedintele "trădător" Recep Tayyip Erdogan, pe care îl acuză că a vandut Turcia "americanilor şi ateilor kurzi". Mesajul video, transmis de un "emir" al reţelei teroriste Stat Islamic care vorbea în limba turcă, a fost o reacţie la bombardamentele Turciei împotriva poziţiilor islamiste din Siria şi la oferirea bazei aeriene Incirlik pentru tranzitul avioanelor militare americane. Turcia a lansat, pe 24 iulie, o operaţiune "antiteroristă", atacand poziţii militare kurde din Irak şi militanţi ai reţelei sunnite Stat Islamic, în Siria. Turcia a iniţiat raidurile aeriene ca reacţie la atacul terorist din oraşul Suruc, soldat cu 32 de morţi şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic. Este prima dată în ultimii doi ani cand armata turcă atacă poziţii ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare paramilitară care luptă de zeci de ani pentru obţinerea autonomiei în Turcia şi care este implicată, de circa un an, în confruntări cu reţeaua teroristă Stat Islamic. Aripa militară a PKK a revendicat recent uciderea a doi poliţişti turci care ar fi colaborat cu organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei.

Doi suspecţi în atentatul de la Bankok s-au predat poliţiei

Doi bărbaţi prezentaţi ca suspecţi în atentatul cu bombă de la Bangkok s-au predat poliţiei, iar ei insistă că sunt ghizi turistici, au anunţat joi autorităţile thailandeze, relatează BBC News online. Cei doi apar în imagini filmate de camere de supraveghere cu puţin timp înainte de explozia care a avut loc luni la sanctuarul Erawan. Bărbaţii, unul purtand un tricou alb, iar celălalt un tricou roşu, se ridică de pe o bancă înainte ca principalul suspect, care purta un tricou galben, să se aplece să lase un rucsac în mijlocul mulţimii şi să plece. Atacul s-a soldat cu 22 de morţi şi aproximativ 140 de răniţi. Poliţişti îi interogau joi pe cei doi suspecţi. Poliţia a anunţat că cel puţin zece persoane sunt suspectate de implicare în atac şi că principalul suspect ar fi un străin. Un purtător de cuvant al juntei aflate la putere, colonelul Winthai Suvaree, a declarat anterior, ieri, că potrivit unor concluzii preliminare este "improbabil" ca atacul să fi fost comis de către o grupare teroristă internaţională. Însă el a declarat ulterior, pentru Associated Press, că o legătură cu terorismul la nivel global nu a fost complet exclusă. "Mai avem de anchetat mai în detaliu", a spus el. Potrivit unui corespondent BBC la Bangkok, Jonathan Head, poliţia îl anchetează, de asemenea, pe şoferul unui taxi tuk-tuk care afirmă că l-a adus pe principalul suspect la sanctuar, dar nu înregistrează progrese în aflarea numelui şi naţionalităţii bărbatului cu tricou galben. În pofida faptului că sanctuarul a fost curăţat, o echipă BBC a putut să găsească un şrapnel înfipt într-un perete, ceea ce sugerează că echipele de criminalişti nu au colectat încă toate probele posibile de la faţa locului, scrie postul. Nimeni nu a revendicat încă atacul. Şeful poliţiei naţionale thailandeze Somyot Pumpanmuang a declarat că el crede că atacul a fost plănuit cu cel puţin o lună de zile înainte. Premierul Prayuth Chan-ocha a catalogat atentatul drept "cel mai dur atac comis vreodată" împotriva Thailandei. Doisprezece dintre victimele atacului de luni sunt străini, provenind din China, Hong Kong, Marea Britanie, Indonezia, Malaysia şi Singapore.

Peste trei milioane de oameni suferă de malnutriţie în Mali

Peste trei milioane de oameni suferă de malnutriţie în Mali, în contextul persistenţei stării de insecuritate, anunţă oficiali locali şi ai Naţiunilor Unite, citaţi de site-ul agenţiei AP. Insecuritatea alimentară înseamnă că peste 715.000 de copii prezintă risc de malnutriţie acută, potrivit coordonatorului ONU pentru Afaceri umanitare, Mbaranga Gasarabwe. "În plus, există necesităţi semnificative pentru protecţie şi pentru accesul la servicii esenţiale, precum educaţia şi sănătatea", a precizat Gasarabwe, cu Ocazia Zilei Umanitare Mondiale. "Conflictul militar din nordul ţării a afectat economia, punand în pericol civilii şi expunandu-i foametei", a declarat Moussa Ouattara, consilier pentru Dezvoltare Umanitară în Mali. Nordul statului Mali a fost ocupat în 2012 de miliţii afiliate reţelei teroriste Al-Qaida. Franţa a declanşat în ianuarie 2013 o operaţiune militară de amploare, eliberand regiunile ocupate de terorişti. Islamiştii răman activi, în pofida prezenţei militare internaţionale.

Australieni, opriţi să se alăture grupării Stat Islamic

Şapte tineri australieni au fost opriţi la aeroport pe baza unor suspiciuni că voiau să se alăture grupării teroriste Stat Islamic, în Orientul Mijlociu, a declarat joi primul-ministru al Australiei, Tony Abbott. Cinci bărbaţi, cu varste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost reţinuţi într-un avion la aeroportul din Sidney pe data de 12 august, întrucat asupra lor s-au găsit sume mari de bani şi alte materiale suspecte, a informat Sidney Daily Telegraph, citand surse guvernamentale. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul StraitsTimes.com, alţi doi bărbaţi au fost opriţi în timp ce încercau să se îmbarcheze într-un avion în aeroportul din Sidney în timpul weekend-ului trecut, ministrul australian pentru Protectia Granitelor, Peter Dutton, spunand că aceştia aveau legături cu cei cinci bărbaţi reţinuţi anterior. Guvernul Australiei a transmis că peste 150 de cetăţeni ai acestei ţări au plecat să se alăture grupării Stat Islamic în Irak. Cel puţin 20 dintre ei au fost ucişi, iar despre alţi 20 se crede că s-au întors în ţară, informează agenţia de presă DPA. şaizeci de paşapoarte ale unor presupuşi islamişti au fost anulate şi 100 de persoane din Australia sunt suspectate că îi susţin pe islamişti. În ultimele 12 luni poliţia a arestat şi a acuzat 14 persoane suspectate de terorism pentru complot vizand un atac şi o serie de decapitări.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.