Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Trump nu-şi cere scuze după ce a spus că o jurnalistă este la menstruaţie

Ziarul de Vrancea
10 aug 2015 646 vizualizări
Candidatul republican Donald Trump a apărat, duminică, o afirmaţie ofensatoare pe care a făcut-o vineri, la CNN, despre Megyn Kelly de la Fox News, care a moderat prima dezbatere republicană joi noapte. El a afirmat că multe directoare de-ale lui sunt nişte femei "fenomenale".

Trump a încercat astfel să limiteze consecinţele negative ale afirmaţiilor pe care le-a făcut vineri, într-un interviu pentru CNN, când a sugerat că jurnalista de la Fox News se afla în perioada menstruaţiei. În timpul dezbaterii, Kelly l-a luat pe Trump la întrebări despre unele afirmaţii misogine pe care le-a făcut în trecut. Aceste comentarii ale magnatului l-au determinat pe Erick Erickson, redactorul-şef al blogului conservator RedState.com, să-i retragă lui Trump invitaţia la reuniunea unor activişti de bază, iar pe principalul consilier politic al candidatului miliardar să se retragă din campanie. "Mă refeream la nas, urechi", a declarat Trump pentru emisiunea "This Week" de la postul ABC News. "Sunt nişte afirmaţii foarte obişnuite. Şi numai un pervers s-ar gândi la ce au spus oamenii. Unii oameni au spus că doar un pervers ar gândi aşa", a subliniat el.
Kelly l-a întrebat pe Trump ce a vrut să spună folosind cuvinte ca "porci graşi, câini, nătângi şi animale dezgustătoare". Întrebarea l-a înfuriat pe Trump, care a scris ulterior, într-un mesaj postat pe Twitter, că Kelly "nu este prea bună sau profesionistă". Însă din cauza comentariului de vineri i-a fost retrasă invitaţia la conferinţa conservatoare. "Puteai să vezi cum îi ieşea sânge din ochi. Sânge ieşind din ea de oriunde", a declarat Trump vineri pentru CNN.
Erick Erickson de la RedState.com, gazda unui eveniment conservator care durează două zile, la Atlanta, a declarat sâmbătă că această afirmaţie a lui Trump "întrece măsura" şi i-a interzis să participe la eveniment.
Trump, un magnat în domeniul imobiliar şi favoritul Partidului Republican în vederea alegerilor prezidenţiale americane din 2016, a declarat că a avut relaţii bune de lucru cu femei şi că afirmaţia sa nu ar fi trebuit să fie interpretată ca atât de ofensatoare. "Am multe (directoare) executive care sunt femei. Fac o treabă fenomenală", a declarat el duminică pentru ABC News.

Existenţa "LOL" se apropie de sfârşit

Folosirea "LOL", acronimul pentru "laugh out loud", este în scădere accelerată pe Facebook, locul acestei expresii fiind luat de termenul "haha" şi de emoticoane, potrivit unui studiu despre exprimarea online a veseliei, realizat de această platformă de socializare. Inspirat dintr-un articol din publicaţia The New Yorker, intitulat "Hahaha vs Hehehe", reţeaua de socializare Facebook a realizat acest studiu pentru a vedea modul în care s-au schimbat tiparele în privinţa veseliei online.
Studiul i-a vizat pe utilizatorii americani ai platformei de socializare şi a analizat textele publicate pe Facebook în ultima săptămână din luna mai. Potrivit acestei cercetări, râsul este destul de comun în mediul online: 15% dintre utilizatorii reţelei de socializare şi-au exprimat veselia într-un comentariu publicat în săptămâna analizată. Totodată, potrivit respectivului studiu, cea mai comună modalitate de exprimare a râsului pe platforma de socializare este "haha" (51,4%), urmată de emoticoane variate (33,7%) şi de "hehe" (13,1%). "LOL" este folosit în doar 1,9% dintre mesajele publicate.
Acest studiu a analizat "postările" de pe Facebook şi nu a inclus conversaţiile dintre utilizatori, în care este mult mai probabil ca internauţii să îşi exprime frecvent veselia.
Potrivit aceluiaşi studiu, bărbaţii şi femeile folosesc modalităţi diferite pentru a-şi exprima online amuzamentul. Astfel, bărbaţii tind să folosească mai mult "haha" şi "hehe", în timp ce femeile preferă emoticoanele. De asemenea, adolescenţii folosesc mai mult emoticoane, în timp ce tinerii de până în 29 de ani folosesc mai mult "LOL".

Jurnalist azer, omorat după ce a criticat un fotbalist

Jurnalistul Rasim Aliyev a încetat din viaţă, duminică, la Baku, după ce a fost bătut de câţiva bărbaţi pentru că l-a criticat pe căpitanul echipei Qabala, Javid Huseynov. La finalul partidei de joi, câştigată de Qabala cu scorul de 1-0, Huseynov a agitat un drapel al Turciei, rivală istorică a Ciprului, în faţa echipei Apollon. "Huseynov nu ştie cum să se comporte", a notat Rasim Aliyev pe Facebook, menţionând că acest fotbalist ar trebui să nu mai evolueze în cupele europene.
Aliyev a fost criticat dur pe reţeaua de socializare pentru acest comentariu. Jurnalistul a fost contactat apoi telefonic de un bărbat care i-a spus că este vărul lui Huseynov şi că îl invită la un ceai. "Când m-am dus, erau 5-6 bărbaţi şi m-au bătut", a relatat Rasim Aliyev în spital, înainte de a deceda.
Aliyev, care avea 30 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, dar nu a mai putut fi salvat. După decesul jurnalistului, clubul Qabala, la care este legitimat şi românul George Florescu, a anunţat că Javid Huseynov a fost îndepărtat temporar de la echipă.

Medvedev laudă relaţiile ruso-maghiare

Relaţiile dintre Rusia şi Ungaria au rămas bune, în pofida unor probleme cu Uniunea Europeană, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev duminică, după o întâlnire cu omologul său ungur Viktor Orban la Kazan, în Republica rusă Tatarstan. Orban a declarat la rândul său că poziţia Ungariei este că, în pofida tuturor dificultăţilor, toate avantajele relaţiei cu Rusia au fost păstrate, iar această abordare va fi menţinută. "Ungaria va continua să fie un partener al Rusiei în probleme globale, dar şi în alte probleme", a spus Orban. Medvedev a precizat că Rusia şi Ungaria menţin cooperarea într-o serie de domenii, inclusiv energetic şi agricol, iar "acest lucru este la fel de benefic pentru ţările şi popoarele noastre". El a notat că participarea la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de Nataţie, la Kazan, a reprezentat o bună ocazie pentru întâlniri şi discuţii despre probleme curente.

Cuplurile care postează fotografii pe Facebook durează mai mult

Cuplurile care au tendinţa să îşi afişeze relaţia pe Facebook şi să împărtăşească elemente din relaţia lor ar dura mai mult. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Wisconsin-Madison (Statele Unite) şi publicat în Cyberpsychology, Behavior and Social Networking.
Perechile care debordează de fericire pe reţelele de socializare reuşesc uneori să îşi enerveze prietenii celibatari. Dar poate că ele au găsit prin acest mijloc cheia longevităţii pentru relaţia lor, susţine studiul. După ce au intervievat cei 180 de participanţi la cercetare, cercetătorii au ajuns la concluzia că împărtăşirea de fotografii şi comentarii ale îndrăgostiţilor, confirmarea faptului că sunt fericiţi împreună sau comunicarea cu jumătatea prin reţele de socializare constituie tot atâţia factori de reuşită a cuplului. O astfel de activitate duce la "cimentarea" perechii, la stabilirea unor legături durabile prin intermediul acestor "indici de autoreprezentare", arată autorii studiului.
Totuşi, postarea unor comentarii despre situaţia amoroasă ar putea indica şi o formă de anxietate şi de fragilitate psihologică, se spune într-un alt studiu, efectuat de cercetători de la Universitaea Brunel (Statele Unite) şi publicat în luna mai. Aceştia au arătat că postări cu conţinut languros de tipul "nu eşti cu mine de o zi şi deja îmi lipseşti" sau "un an de viaţă în comun, ce minunată poveste de dragoste trăim!" dovedesc lipsă de încredere în sine însuşi şi un "puternic sentiment de nesiguranţă în relaţia sentimentală".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.