Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE:Dictatorul Kim Jong-Un, laureat al unui premiu pentru pace şi justiţie

Ziarul de Vrancea
3 aug 2015 743 vizualizări
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a fost desemnat laureat al unui premiu pentru pace şi justiţie în Indonezia, a anunţat, ieri, fiica primului preşedinte indonezian, Sukarno, calificând drept "propagandă occidentală" criticile privind încălcări ale drepturile omului şi atrocităţi comise în Coreea de Nord.

Kim Jong-Un va primi în septembrie premiul "pentru pace, justiţie şi umanitate" al Fundaţiei educative Sukarno, a confirmat Rachmawati Sukarnoputri. "Kim Jong-Un ar trebui onorat pentru lupta sa împotriva imperialismului neocolonialist. Afirmaţiile privind încălcări ale drepturilor omului sunt false. Totul nu este decât propagandă occidentală", a declarat Rachmawati Sukarnoputri, care conduce fundaţia.
Tatăl său, Sukarno, primul preşedinte al Republicii Indonezia, a cărei independenţă a proclamat-o în 1945, a stabilit legături cu Coreea de Nord în anii 1950. De atunci, Jakarta întreţine o relaţie deschisă cu Phenian, în luna aprilie primind vizita unei delegaţii nord-coreene cu prilejul unui eveniment internaţional. Premiul Sukarno, decernat unor lideri politici pentru promovarea independenţei şi dezvoltării, i-a fost atribuit în 2001 bunicului lui Kim Jong-Un, Kim Il-Sung, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene, care a condus ţara din 1948 şi până la moartea sa, în 1994.
Printre laureaţii Fundaţiei Sukarno mai figurează Mahatma Gandhi, părintele independenţei Indiei, şi Aung San Suu Kyi, opozanta din Myanmar câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.

SUA vor oferi susţinere aeriană unor grupuri insurgente din Siria

Statele Unite vor oferi susţinere aeriană unor grupuri ale insurgenţilor sirieni, conform unui ordin semnat de preşedintele Barack Obama, afirmă surse oficiale americane. "Elaborarea acestui plan de susţinere a opoziţiei siriene a durat câteva luni", a declarat un oficial din cadrul Administraţiei Statelor Unite.
Săptămâna trecută, Statele Unite au efectuat raiduri aeriene în Siria pentru a ajuta insurgenţi antrenaţi de armata americană şi membri ai «Diviziei 30»", susţinută de Washington. Intervenţiile aeriene americane au avut loc după un atac terorist asupra bazei Noii Forţe a Siriei, un grup rebel susţinut de Statele Unite. Potrivit sericiilor secrete americane, atacul a fost comis de membri ai Frontului Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida. "Considerăm forţele siriene antrenate şi echipate de Pentagon parteneri în operaţiunile împotriva reţelei Stat Islamic. Aceste forţe primesc susţinere din partea coaliţiei în misiunea contra teroriştilor grupului Stat Islamic", a declarat Alistair Baskey, purtătorul de cuvânt Consiliului prezidenţial american pentru Securitate Naţională.

Scandal între pasageri şi reprezentanţii unei companii low-cost pe aeroportul din Roma

Poliţia a fost chemată duminică pe Aeroportul Fiumicino din Roma să calmeze pasageri furioşi din cauza întârzierilor companiei aeriene low-cost Vueling. Pasageri au început să arunce cu sticle de apă către personalul Vueling, potrivit Ansa. Într-o înregistrare video difuzată de postul SkyTG24 apar persoane strigând şi lovind obiecte de puncte de check-in ale companiei. Ei făceau parte dintr-un grup de aproximativ 200 de persoane al căror zbor către Lefkada, în Grecia, programat iniţial pentru sâmbătă după-amiaza prezenta o întârziere de peste 24 de ore.
ENAC, organismul de supraveghere al aviaţiei civile, a anunţat duminică faptul că Vueling riscă să-şi piardă licenţa de zbor în cazul în care continuă să-şi anuleze zborurile la Fiumicino şi dacă nu le oferă asistenţă pasagerilor blocaţi. La câteva ore după ultimatum, ENAC a anunţat că Vueling a luat măsuri. Toate zborurile cu plecare de la Fiumicino au fost perturbate săptămâna trecută, în urma unui incendiu de vegetaţie, care a izbucnit miercuri în apropiere de pistele aeroportului, şi unei pene de curent joi. Însă Vueling a fost criticată drept cea mai lentă companie aeriană în reluarea completă a serviciilor.

Marea Britanie: Proprietarii care închiriază locuinţe imigranţilor ilegali, pasibili de închisoare

Guvernul britanic va adopta noi măsuri pentru a descuraja imigraţia, în contextul crizei de la Calais, printre care pedeapsa cu închisoarea împotriva proprietarilor care nu verifică dreptul de şedere al chiriaşilor şi nu îi evacuează, chiar şi fără o decizie a justiţiei, pe cei aflaţi clandestin pe teritoriul ţării, scrie cotidianul The Guardian. Planul, aflat în prezent în stadiu pilot în West Midlands, va fi extins la scara întregii ţări. Conform prevederilor viitoarei legi a imigraţiei, proprietarii vor fi obligaţi să verifice actele care dovedesc dreptul de şedere al unei persoane pe teritoriul britanic, examinându-i paşaportul sau permisul biometric de şedere.
Conform secretarului pentru comunităţi, Greg Clark, prin noua lege va fi creată o listă neagră a proprietarilor care încalcă în mod repetat legea şi vor fi anunţate măsuri care să prevină oferirea spre închiriere a unor locuinţe sub standardele de bază. "Suntem hotărâţi să eradicăm fenomenul proprietarilor care câştigă bani de pe urma imigraţiei ilegale, exploatând oameni vulnerabili şi subminându-ne sistemul de imigraţie. Pe viitor, proprietarilor li se va cere să se asigure că persoanele care le închiriază locuinţele au dreptul legal de şedere în ţară. Le vom pretinde, de asemenea, să îşi îndeplinească îndatoririle de bază ca proprietari, sancţionându-i pe cei care dau cu chirie locuinţe periculoase, murdare şi supraaglomerate", a explicat Greg Clark. Cei care vor încălca legea vor primi amenzi, pedepse cu închisoare până la 5 ani sau alte sancţiuni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.