Internațional

Proeuropenii moldoveni încearcă şi cu o femeie

Ziarul de Vrancea
23 iul 2015 379 vizualizări
PLDM, PD şi PL au încheiat, ieri, a treia alianţă de guvernare de când au venit prima dată la putere, în iulie 2009 n actualul ministru al Educaţiei, Maia Sandu, a fost propusă pentru funcţia de premier

Ministrul în exerciţiu al educaţiei din Republica Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată ieri drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, un anunţ în acest sens fiind făcut de liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Maia Sandu (43 de ani) a absolvit în 1994 Facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice din Chişinău, iar din 1995 până în 1998 a făcut studii în relaţii internaţionale la Academia de Administraţie Publică a Republicii Moldova. În 2010 a urmat un masterat în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government, din Cambridge, SUA. Între 2010 şi 2012, a activat în calitate de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale, iar din iulie 2012 până în prezent este ministru al educaţiei.
Maia Sandu are o imagine bună la Chişinău, ea nefiind percepută ca făcând parte din clanurile politico-financiare. Ea a reclamat în repetate rânduri starea de captivitate a statului şi a blamat corupţia la nivel înalt. Tot ieri, liderii partidelor proeuropene de la Chişinău au semnat acordul de constituire a noii coaliţii de guvernare în Republica Moldova - Alianţa pentru Integrare Europeană-3. Acordul, parafat marţi seara, a fost semnat în faţa jurnaliştilor, la Palatul Republicii, de Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat (PD), şi de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL).
Este a treia alianţă de guvernare creată de cele trei partide proeuropene, care au avut numeroase neînţelegeri de când au venit prima dată la putere, în iulie 2009. PLDM, PD şi PL — care deţin 52 de mandate din totalul de 101 ale parlamentului, cu unul mai mult faţă de numărul minim necesar pentru învestirea guvernului — au convenit asupra creării unei majorităţi parlamentare în urma demisiei prezentate la 16 iunie de guvernul condus de Chiril Gaburici, guvern susţinut de o alianţă minoritară a liberal-democraţilor şi democraţilor. Potrivit Unimedia, cei trei lideri au semnat şi un acord prin care se angajează să sesizeze Curtea Constituţională în vederea desfăşurării unui referendum privind modificarea procedurii de alegere a şefului statului.

Rusia ar putea mobiliza avioane contra sistemului antirachetă din România

Forţele Aeriene ruse intenţionează să staţioneze bombardiere strategice de tip Tupolev în Crimeea, ca modalitate de contracarare a instalaţiilor antibalistice NATO din România. Potrivit unui oficial din cadrul Ministerului rus al Apărării, un escadron de bombardiere supersonice Tupolev TU-22M3 ar urma să ajungă în Crimeea în curând. "Capacităţile de atac ale acestor avioane vor spori apărarea în regiunea Mării Negre. Este una dintre măsurile luate ca reacţie la instalarea unor elemente antirachetă la o bază militară americană din România", a declarat oficialul militar rus, sub protecţia anonimatului, pentru agenţia Interfax. Un escadron are între 10 şi 24 de avioane militare.
În replică, un oficial NATO a condamnat vehement iniţiativa Rusiei.
"După cum au arătat miniştrii de Externe ai statelor NATO în luna mai, a trecut mai mult de un an de când Rusia a anexat în mod ilegal şi nelegitim regiunea ucraineană Crimeea; noi nu recunoaştem măsura anexării şi cerem Rusiei să o anuleze", a declarat oficialul NATO, citat de revista Newsweek. "Condamnăm planurile Rusiei de suplimentare a prezenţei militare în Crimeea şi suntem preocupaţi de intenţiile de consolidare a capabilităţilor militare în regiunea Mării Negre, situaţie care poate avea implicaţii pentru stabilitatea regiunii", a atras atenţia oficialul NATO.
Rusia a cerut săptămâna trecută Statelor Unite şi NATO să renunţe la extinderea sistemului antirachetă, în contextul acordului marilor puteri cu Iranul.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.