Cum arată lumea de la capătul lumii
Acestea au fost primele rezultate ştiinţifice transmise de vehiculul spaţial american care, după o călătorie de nouă ani şi jumătate şi o distanţă de 4,82 miliarde de kilometri, a ajuns, marţi, la ora 11.49 GMT (14.49, ora României), la cea mai mică distanţă de planeta pitică Pluto, 12.500 de kilometri.
New Horizons a ieşit de pe orbita lui Pluto şi explorează în prezent profunzimile Centurii Kuiper, o regiune aflată la limita exerioară a Sistemului Solar, dincolo de planeta Neptun. În acea regiune se află câteva mii de corpuri cereşti asemănătoare lui Pluto, despre care oamenii de ştiinţă afirmă că reprezintă "rămăşiţe" ale etapei iniţiale de formare a Sistemului Solar, care a avut loc în urmă cu 4,6 miliarde de ani.
Munţi înalţi, scoarţă tanără
Cercetătorii nu ştiu deocamdată felul în care pe Pluto s-au format munţi atât de înalţi - cel mai înalt având altitudinea de aproape 3.350 de metri, fiind aproape la fel de înalt ca Munţii Stâncoşi Canadieni.
Un alt mister este motivul pentru care Pluto are o scoarţă atât de tânără. Această planetă pitică îngheţată, care este mai mică decât Luna, ar trebui să fie în mod normal presărată cu cratere de impact, în urma ciocnirilor sale cu numeroasele roci şi stânci care se află în Centura Kuiper.
În schimb, sonda New Horizons a dezvăluit faptul că suprafaţa lui Pluto a fost cumva "reîmprospătată", o activitate ce ar putea fi asociată cu prezenţa unui ocean sub scoarţa de gheaţă, a unor vulcani de gheaţă sau a altor fenomene geologice care generează căldură.
Oamenii de ştiinţă americani sunt de părere că munţii de pe Pluto s-au format cel mai probabil în urmă cu cel mult 100 milioane de ani - o vârstă extrem de redusă, în comparaţie cu aceea a Sistemului Solar.
"Charon pur şi simplu ne-a uluit"
Primele fotografii realizate de sonda New Horizons, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 241 kilometri pătraţi din zona ecuatorială a lui Pluto, i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să se întrebe dacă nu cumva această planetă pitică este încă activă din punct de vedere geologic.
"Pluto prezintă o diversitate atât de mare. Vedem atât de multe elemente noi şi diferite. Nu există nimic comparabil", a declarat Cathy Olkin, cercetătoare la Laboratorul de Fizică Aplicată din cadrul Universităţii Johns Hopkins, care coordonează activitatea acestei misiuni spaţiale.
O altă surpriză este Charon, principalul satelit natural al lui Pluto, despre care se credea că este "mort" din punct de vedere geologic. În schimb, New Horizons a descoperit pe Charon văi, piscuri şi canioane uriaşe - dovezi ale unei activităţi geologice interne. "Charon pur şi simplu ne-a uluit", a adăugat Cathy Olkin.
Primul semnal radio transmis de New Horizons a avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a ajunge pe Terra, călătorind cu viteza luminii şi parcurgând distanţa de 4,88 miliarde de kilometri dintre Pluto şi planeta noastră. Pluto parcurge o rotaţie completă în jurul Soarelui în 248 de ani, iar traiectoria sa este atât de neregulată încât produce modificări radicale de la un anotimp la altul.
Va fi nevoie de 16 luni pentru ca New Horizons să transmită pe Terra toate datele şi imaginile pe care le-a stocat la bordul său în timpul apropierii sale de Pluto. La finalul acestui interval, sonda americană se va afla şi mai departe de Terra, continuându-şi călătoria în Centura Kuiper, şi ar putea să primească o nouă misiune - aceea de a studia unul dintre "verişorii" lui Pluto.
De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum o face sonda New Horizons.