Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: NATO vrea să-şi schimbe strategia faţă de Rusia

Ziarul de Vrancea
7 iul 2015 566 vizualizări
NATO se pregăteşte pentru o criză de lungă durată cu Rusia, în contextul în care conflictul din Ucraina a transformat fundamental securitatea Europei, relatează Reuters.

Unele state NATO, dornice să evite un nou Război Rece sau să fie atrase într-o cursă a înarmării costisitoare, au sperat că tensiunea cauzată de anexarea Crimeei de către Rusia anul trecut se va încheia rapid, ca şi în cazul războiului ruso-georgian din 2008.
Dar oficialii NATO îşi dau seama că acest lucru nu se va întâmpla şi relaţiile cu Rusia au intrat într-o nouă perioadă rece care ar putea dura mult timp şi ar putea necesita o schimbare oficială în doctrina Alianţei.
Tensiunile pe tema conflictului din estul Ucrainei au declanşat o dezbatere privind oportunitatea rescrierii documentului strategic al NATO, redactat într-o perioadă în care existau speranţe că duşmănia din perioada Războiului Rece poate fi lăsată deoparte, iar Rusia şi NATO să coopereze.
"Conceptul strategic" adoptat de liderii NATO la summitul din Lisabona în 2010 apreciază că pericolul unui atac convenţional asupra teritoriului NATO este redus. Documentul, care stabileşte obiectivele şi misiunile Alianţei, afirmă că cooperarea NATO-Rusia este de o importanţă strategică. "O parte din limbajul (din document) referitor la Rusia ca partener strategic al Alianţei este cu siguranţă pus sub semnul întrebării de comportamentul Rusiei", a afirmat luna trecută ambasadorul SUA la NATO Douglas Lute, adăugând că încă nu a fost luată nicio decizie privind revizuirea textului.
Personalul NATO lucrează însă în prezent la planuri mai detaliate pentru diferite scenarii secrete, iar un război în Europa nu mai este considerat în totalitate exclus. În timp ce în ultimii ani NATO a putut alege dacă se implică în conflicte precum cele din Afganistan sau Libia, pe viitor "ar putea fi nevoită să răspundă la o provocare existenţială", a declarat un diplomat NATO.
Conform Tratatului fondator al Alianţei, statele membre sunt obligate să trateze un atac asupra unui partener drept un atac asupra întregului bloc.
Ministrul lituanian al Apărării, Juozas Olekas, a precizat că NATO trebuie să se adapteze la un nou mediu de securitate, iar rescrierea documentului strategic de 35 de pagini este "una dintre opţiuni". "Astăzi, Rusia este o ameninţare pentru noi", a declarat el pentru Reuters cu ocazia unei reuniuni NATO de luna trecută, adăugând că Alianţa nu a exclus o posibilă cooperare pe viitor, dar Rusia trebuie să respecte legislaţia internaţională.

Germania strambă din nas

Însă unii aliaţi, precum Germania, ezită să schimbe documentul strategic acum, în special pentru că ar fi nevoie de o muncă de un an şi parţial pentru că nu vor să înfurie Rusia închizând uşa cooperării sau să submineze acordul de încetare a focului din Ucraina.
Diplomaţii se tem că rescrierea conceptului strategic ar putea deschide cutia Pandorei, unii aliaţi din sud, care cred că Alianţa se concentrează prea mult pe provocările din est, dorind o atenţie mai mare pe noile ameninţări dinspre sud, precum gruparea Stat Islamic din Siria şi Irak.
NATO pare însă să opteze pentru compromis. Liderii NATO ar putea ordona demararea modificării strategiei la summitul din Varşovia din iulie 2016. Textul ar putea fi gata la următoarea reuniune, probabil în 2018, potrivit unor diplomaţi.
Conceptul strategic al NATO a fost rescris în trecut după schimbări majore în peisajul securităţii, precum căderea Zidului Berlinului sau atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA. Versiunea din 2010 a fost concepută când operaţiunea majoră a NATO era în Afganistan, dar de atunci Alianţa şi-a mutat atenţia pe apărarea propriului teritoriu.
Ruslan Puhov, directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor şi Tehnologii din Moscova, a apreciat că Rusia ar reacţiona negativ la o schimbare a strategiei NATO.

Americanii vor plăti administraţia locală din Odesa

Guvernul Statelor Unite va plăti salariile membrilor administraţiei din Odesa, iar poliţişti din California vor antrena noua forţă de poliţie din regiunea ucraineană, a anunţat guvernatorul din Odesa, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili.
În cursul unei întâlniri cu ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, "am convenit că poliţişti din California vor antrena noua noastră forţă de poliţie. De asemenea, în cadrul campaniei noastre curente anticorupţie, administraţia SUA a acceptat să ofere fonduri pentru salariile noii echipe Saakaşvili", a scris Saakaşvili pe pagina sa de Facebook.
Poliţia ucraineană va fi modernizată total în cadrul unei reforme a autorităţilor ucrainene. Planurile prevăd înfiinţarea Poliţiei de patrulare formate din noi recruţi, care să înlocuiască treptat miliţia coruptă din Ucraina şi poliţia rutieră. Primele unităţi ale Poliţiei de patrulare au apărut în Kiev, iar unităţi similare vor exista şi în Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa şi alte oraşe mari.
Autorităţile susţin că actuala reformă va oferi Ucrainei o forţă de poliţie bine plătită, la standarde europene.


Semnele îmbătrânirii apar la 26 de ani

Primele semne de îmbătrânire pot fi detectate în jurul vârstei de 25 de ani, relevă o cercetare americană publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences pe baza studierii metabolismului unui grup format din 954 de persoane născute în anii 1972 - 1973. Ei au studiat sănătatea subiecţilor la vârstele de 26, 32 şi 38 de ani fiind analizată starea rinichilor, ficatului, plămânilor, dinţilor, vaselor de sânge, metabolismului şi sistemului imunitar.
Cu 18 seturi de date diferite pentru măsurarea stării de sănătate şi a nivelului de îmbătrânire, cercetătorii au stabilit o "vârstă biologică" pentru fiecare participant, la împlinirea vârstei cronologice de 38 de ani. La aceeaşi vârstă, unii membri ai grupului studiat aveau un nivel de îmbătrânire biologică corespunzător unei persoane sub 30 de ani, iar alţii "se apropiau" de 60 de ani. Concentrându-se asupra celor aflaţi într-un proces de îmbătrânire rapidă, ei au găsit semne ale îmbătrânirii şi deteriorării curând după vârsta de 26 de ani, respectiv vârsta cea mai timpurie la care au fost colectate datele pentru acest studiu.
Constatările dau speranţa că medicina ar putea să încetinească procesele de îmbătrânire şi să ofere oamenilor mai mulţi ani de activitate, spune Terrie Moffitt, autorul principal al studiului, profesor de psihologie şi ştiinţe neurologice la Duke University.
Studii anterioare au arătat că aspectul genetic contribuie cu până la 20 la sută la procesul de îmbătrânire, principalele cauze fiind comportamentul în materie de sănătate şi problemele de mediu, notează AFP.

UE a decis să îngheţe finanţarea pentru Republica Moldova

Uniunea Europeană a decis să îngheţe finanţarea pentru Republica Moldova până la formarea unui nou guvern, capabil să negocieze un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional şi să soluţioneze criza din sectorul bancar, a anunţat şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.
"Decizia noastră în acest moment este de a îngheţa sprijinul bugetar. Uniunea Europeană îşi doreşte să vadă formată, cât mai curând, o coaliţie de guvernare, iar noul guvern să contacteze imediat Fondul Monetar Internaţional pentru a solicita un nou acord de finanţare. În acest moment, aşa cum se ştie deja, ţinem cont de două aspecte: criza bancară şi stabilitatea macrofinanciară" a republicii, a menţionat Pirkka Tapiola.
Potrivit ministrului finanţelor interimar, Anatol Arapu, UE prevăzuse pentru acest an o finanţare de 40,7 milioane de euro pentru Republica Moldova. Banii urmau să fie alocaţi sub formă de sprijin financiar în mai multe domenii, inclusiv pentru reformarea justiţiei.
Decizia UE de a-şi suspenda finanţarea pentru Republica Moldova intervine la aproape o lună după ce Banca Mondială a anunţat că opreşte finanţarea pentru guvernul de la Chişinău.

ISIS foloseşte aplicaţii de internet criptate pentru a recruta pe teritoriul american

Gruparea Statul Islamic (ISIS) foloseşte aplicaţii de internet criptate pentru a recruta pe teritoriul american, a avertizat luni directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey. Biroul Federal de Investigaţii este vârful de lance al unei campanii lansate în SUA împotriva sistemelor de codificare inviolabile pe care marii giganţi ai internetului precum Google, Apple sau Yahoo le propun consumatorilor.
Recrutori ai grupării teroriste folosesc "din ce în ce mai mult aplicaţii de mesagerie criptate" pentru a recruta din Siria "zeci de americani perturbaţi" şi a-i duce la moarte, potrivit directorului FBI. Aceste comunicaţii "nu pot fi interceptate", chiar dacă există mandat judiciar, a notat Comey. "Nu există nicio îndoială că oameni rău intenţionaţi pot comunica nepedepsiţi într-o lume a criptării puternică şi universală", a subliniat el.
Biroul Federal de Investigaţii cere ca orice sistem de codificare să aibă "o intrare secretă", pe unde poliţia să poată avea acces la date, în cazul unei anchete judiciare, însă companiile de înalte tehnologii se opun categoric acestui lucru.
"Nu ştim cum să creăm o «intrare secretă» accesibilă doar pentru persoanele de bună credinţă. Şi persoane rău intenţionate ar putea găsi o cale de acces", a explicat recent Eric Schmidt, patronul Google. "Vom fi de neclintit în această bătălie şi cred că o vom câştiga, cel puţin în SUA", a spus Schmidt.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.