Internațional

NATO îşi va actualiza doctrina nucleară

Ziarul de Vrancea
25 iun 2015 521 vizualizări
Informaţia apare în contextul în care Moscova a anunţat achiziţionarea a 40 de rachete nucleare suplimentare

Alianţa Nord-Atlantică pregăteşte reevaluarea strategiei privind armele nucleare ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina şi la consolidarea capacităţilor nucleare ruse, afirmă surse din cadrul NATO citate de site-ul ziarului The Guardian. O actualizare a doctrinei nucleare NATO ar putea lua forma unor măsuri simetrice de retorsiune faţă de Rusia, o situaţie care ar conduce la escaladarea tensiunilor existente deja pe fondul crizei din Ucraina.
Oficiali NATO au exprimat preocupare în legătură cu anunţul preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind achiziţionarea a 40 de rachete nucleare suplimentare, referitor la retorica Rusiei despre armamentul nuclear şi la măsura în care acest tip de armament este folosit în exerciţiile militare.
"Există preocupări reale despre modul în care Rusia foloseşte referiri la arme nucleare în disputele publice", a declarat un diplomat NATO.
Subiectul strategiei nucleare a NATO este abordat cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării, aflată în curs la Bruxelles. Statele Unite vor introduce subiectul pe agenda grupului ministerial NATO pentru strategii nucleare.
Potrivit surselor citate, printre modalităţile luate în considerare figurează o mai mare implicare a armelor atomice în exerciţiile militare NATO. De asemenea, vor fi analizate moduri de interpretare a avertismentelor cu caracter nuclear făcute de Rusia.

Putin: Rusia nu are planuri agresive

Rusia nu are planuri agresive şi nu ameninţă pe nimeni în lume, a declarat ieri preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind însă necesitatea unei armate ruse puternice în contextul riscurilor actuale de securitate. ''Rusia este o ţară deschisă lumii şi ea se pronunţă pentru întărirea cooperării şi a parteneriatului cu toţi cei care doresc aceasta", a afirmat liderul de la Kremlin. "Noi nu avem şi nu putem avea planuri agresive. Nu ameninţăm pe nimeni şi încercăm ca orice divergenţă să o rezolvăm exclusiv prin mijloace politice, cu respectarea dreptului internaţional şi ţinând cont de interesele celorlalte state", a adăugat preşedintele rus. În acelaşi timp însă, şeful statului rus a afirmat că autorităţile ruse vor continua să dezvolte forţele militare, întrucât, a spus el, "o armată puternică garantează suveranitatea şi securitatea Rusiei în condiţiile riscurilor actuale, inclusiv a celor existente la graniţele ţării''.
În context, Vladimir Putin a subliniat că Rusia îşi întăreşte în prezent arsenalul nuclear strategic, apărarea aeriană, precizând totodată că există o creştere a capacităţii de luptă pentru aproape toate tipurile de armă.
Declaraţiile preşedintelui Vladimir Putin intervin în contextul în care Rusia este acuzată de Kiev şi de Occident de agresiune în Ucraina prin trimiterea de trupe şi echipamente militare în regiune, în sprijinul separatiştilor proruşi din estul teritoriului ucrainean, acuzaţii pe care Moscova le respinge categoric.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.