Internațional

Alegeri în Republica Moldova: Alianţa minoritară PLDM-PD forţează crearea unei coaliţii majoritare

Ziarul de Vrancea
11 iun 2015 567 vizualizări
Formaţiunile din actuala coaliţie minoritară de la Chişinău - Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Democrat (PD) - şi-au anunţat intenţia ca, după alegerile locale de duminică din Republica Moldova, să înceapă negocieri pentru crearea unei majorităţi în legislativ, fără a preciza însă cu cine vor avea aceste discuţii.

"Reformarea coaliţiei de guvernare nu este o noutate. Atât eu, cât şi domnul Lupu (Marian Lupu, liderul PD, n.red), cu mai mult timp în urmă am revenit de mai multe ori la acest subiect, care este unul de interes naţional şi nu în interesul unui partid sau altuia. Mă refer la crearea unei majorităţi funcţionale în Republica Moldova, pentru ca reformele şi problemele care macină o ţară întreagă să poată fi rezolvate", a declarat preşedintele PLDM, Vlad Filat.
Şi liderul PD, Marian Lupu, s-a referit la necesitatea de a întări puterea pe calea formării unei majorităţi parlamentare. "Noi vom negocia. Cu cine, nu vă putem spune. Ce vrem noi şi ce propunem noi este una, vom vedea ce vor şi care sunt scopurile urmărite de către alte partide parlamentare. Cert este că această majoritate parlamentară trebuie să fie creată şi să fie orientată către continuarea sprijinului pentru un program de guvernare proeuropean", a declarat Marian Lupu. Întrebat dacă după crearea unei noi coaliţiei va fi numit un nou guvern, Marian Lupu a afirmat că formarea unei guvernări parlamentare majoritare nu înseamnă o schimbare de guvern. De amintit că, după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat au preferat o alianţă minoritară susţinută de comunişti, în detrimentul unei coaliţii proeuropene cu Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu. Actualul guvernul condus de Chiril Gaburici a fost confirmat de parlamentul de la Chişinău în februarie, cu voturile coaliţiei minoritare şi cu cele ale comuniştilor lui Vladimir Voronin. Sprijinul oferit de comunişti pentru confirmarea în funcţie a lui Chiril Gaburici, un om de afaceri considerat a fi un apropiat al lui Voronin, a dezamăgit electoratul care şi-a dat votul pentru o coaliţie proeuropeană şi a generat comentarii negative în presa de la Chişinău, care a văzut în acest gest un risc pentru continuarea apropierii Republicii Moldova de UE.

PE ameninţă Ungaria cu suspendarea dreptului de vot în Consiliu

Ungaria poate rămâne fără drept de vot în Consiliul European în cazul reinstaurării pedepsei cu moartea, deoarce un astfel de demers ar încălca tratatele UE şi Carta Drepturilor Fundamentale, explică o rezoluţie votată miercuri.
Reinstaurarea pedepsei cu moartea în Ungaria ar încălca tratatele UE şi Carta Drepturilor Fundamentale, iar modul în care Guvernul de la Budapesta a formulat o consultare publică pe tema imigraţiei este "profund eronat, părtinitor şi dezechilibrat", afirmă documentul. Rezoluţia redactată după dezbaterea din 19 mai în şedinţă plenară în prezenţa premierului ungar Viktor Orban şi a prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans, europarlamentarii au condamnat declaraţiile repetate ale lui Orban privind posibila reintroducere a pedepsei cu moartea în Ungaria şi au subliniat datoria premierului de a "conduce prin puterea exemplului".
Europarlamentarii au denunţat, de asemenea, consultarea publică pe tema imigraţiei a Guvernului ungar.
Rezoluţia de miercuri a fost adoptată cu 362 de voturi pentru, 247 împotrivă şi 88 de abţineri.

Rusia nu mai este partener strategic al UE

UE trebuie să-şi reevalueze critic relaţiile cu Rusia, profund afectate de încălcarea deliberată de către Moscova a principiilor democratice, valorilor fundamentale şi dreptului internaţional, se menţionează într-o rezoluţie votată miercuri de Parlamentul European, cu o majoritate de 494 de voturi.
UE trebuie să-şi creeze acum un plan de urgenţă bazat pe puterea necoercitivă ('soft power') pentru a contracara politicile agresive duse de Rusia şi care conduc la dezbinare, menţionează textul. "Prin agresiunea împotriva Ucrainei şi anexarea Crimeii, conducerea Rusiei a adus relaţiile noastre într-un punct critic. Depinde de Kremlin să decidă acum ce cale va alege — cooperare sau o şi mai mare înstrăinare", a pledat eurodeputatul lituanian Gabrielius Landsbergis (PPE), raportor în acest dosar.
"Sunt convins că poporul rus, ca noi toţi de altfel, doreşte pace şi nu război. Însă o schimbare în Rusia nu poate veni decât din interior. Între timp, trebuie să transmitem un mesaj puternic celor care conduc Rusia că suntem uniţi cu victimele agresiunii lor şi cu cei care susţin valorile pe care a fost construită UE", a subliniat el.
Parlamentul a cerut Comisiei Europene să rezerve fonduri adecvate, fără întârziere, pentru proiecte concrete de contracarare a propagandei şi dezinformării ruse în interiorul UE şi în străinătate, precum şi să programeze "o asistenţă financiară mai ambiţioasă" pentru societatea civilă din Rusia.
În acelaşi timp, Parlamentul European şi-a exprimat preocuparea în legătură cu finanţarea de către Rusia a partidelor extremiste şi radicale din UE, cerând Comisiei şi statelor membre să creeze un mecanism coordonat de monitorizare a asistenţei financiare, politice sau tehnice oferite de Rusia partidelor politice şi altor organizaţii din UE şi de evaluare a influenţei Rusiei asupra vieţii politice şi opiniei publice.

Putin a întârziat mai mult de o oră la întâlnirea cu Papa

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a întârziat o oră şi 10 minute la întâlnirea pe care o avea programată miercuri cu Papa Francisc la Vatican, cu ocazia vizitei sale în Italia, după cum a relatat CatholicNews pe contul său de Twitter. De obicei volubil, Suveranul Pontif a fost reţinut în prezenţa lui Putin, cel puţin în faţa jurnaliştilor.
În comunicatul Vaticanului, dat publicităţii la încheierea convorbirilor de aproximativ o oră dintre Suveranul Pontif şi Putin, nu există cuvântul "cordial", folosit în aproape toate comunicatele privind întâlnirile Papei Francisc cu oricare dintre liderii mondiali, după cum remarcă Reuters.
Preşedintele rus a apreciat drept "bună" întâlnirea desfăşurată în mod tradiţional cu uşile închise în biblioteca papală.
Se ştie că Putin şi Papa au făcut schimb de cadouri. Preşedintele rus i-a dăruit Suveranului Pontif un panou cu imaginea Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, precum şi câteva volume din Enciclopedia Ortodoxă. Papa Francisc, în schimb, i-a oferit lui Vladimir Putin o medalie cu imaginea îngerului care aduce pacea. "Această medalie, realizată de un artist din secolul trecut, înfăţişează un înger care aduce pacea, dreptatea, solidaritatea şi care protejează. Dar şi un text care conţine reflecţii despre faptul că Evanghelia ne aduce lumină în viaţă şi bucurie şi există acolo şi o reflecţie geopolitică despre noi şi vieţile noastre", i-a spus Suveranul Pontif lui Vladimir Putin.
Întârzierea preşedintelui rus s-a datorat discuţiilor prelungite pe care el le-a avut la Milano şi ea a fost convenită cu Vaticanul, a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.