Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Juncker: O hoardă de găini e mai combativă decat armata UE

Ziarul de Vrancea
7 mai 2015 658 vizualizări
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat din nou ieri pentru o armată comună a celor 28 de state membre, afirmand că o "hoardă de gaini" este mai combativă decat Uniunea Europeană.

"O hoardă de găini este o formaţiune de luptă apropiată comparativ cu politica externă şi de securitate a UE", a spus fostul premier luxemburghez.
Juncker nu a fost mai bland nici cu ţara sa, care "deţine o armată formată din 771 de persoane, inclusiv ministrul Apărării".

Veriga lipsă dintre cele două principale forme de viaţă a fost descoperită

Cercetătorii au descoperit "o verigă lipsă" dintre principalele două forme de viaţă de pe Terra, procariote şi eucariote, care ar putea ajuta la explicarea evoluţiei organismelor cu celule complexe, precum animalele, inclusiv oamenii.
Până în prezent, diferenţa dintre celulele simple, precum cele ale microbilor şi bacteriilor, şi cele mai complicate, cum sunt celulele plantelor şi animalelor, a fost considerată atât de mare şi clară încât era dificil de înţeles cum unele au putut evolua din celelalte. Totuşi, cercetătorii au descoperit o nouă specie microbiană, care se situează între cele două ramuri ale vieţii şi care pare să fie un descendent al ultimului strămoş comun al ambelor forme de viaţă, cele simple, microbiene, şi cele mai complexe, precum plantele şi animalele.
Lumea ştiinţifică crede că viaţa a apărut pe Terra în urmă cu peste 3,5 miliarde de ani, iar, în urmă cu două miliarde de ani, a început să evolueze în două ramuri largi - procariote, precum celulele simple ale bacteriilor, şi eucariote, cu celule complexe, care conţin nuclee şi structuri interne complicate. Potrivit studiului publicat în revista Nature, cercetătorii au descoperit un nou organism care are genele ambelor grupe. Organismul a fost descoperit în mostre de sedimente colectate de pe fundul mării, la circa 10 kilometri distanţă de craterul vulcanic subacvatic activ cunoscut drept Loki's Castle, situat în Oceanul Atlantic, între Norvegia şi Groenlanda.

Patru afgani, condamnaţi la moarte pentru uciderea unei femei acuzate de blasfemie

Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte în Afganistan pentru participare la uciderea unei femei acuzate de blasfemie. Farkhunda, o femeie de 27 de ani absolventă de Studii islamice, a fost omorâtă de o mulţime de oameni în faţa unei moschei din Kabul, pe 19 martie. Femeia era acuzată că incendiase o carte a Coranului, dar acuzaţiile nu au fost demonstrate.
Judecătorul Saifullah Mujadidi, de la Tribunalul din Kabul, a decis condamnarea la moarte a patru bărbaţi acuzaţi de participare la crimă. Asasinatul a avut loc ziua, pe o stradă din Kabul, iar poliţia nu a putut opri mulţimea furioasă. Alţi opt bărbaţi au fost condamnaţi la câte 16 ani de închisoare. "Verdictul nu este final, au dreptul la apel", a comunicat instanţa judiciară.
Nouăsprezece agenţi de poliţie acuzaţi că nu au putut opri linşarea vor fi condamnaţi duminică.

Renato Usatîi a revenit în Republica Moldova

Controversatul om de afaceri şi politician moldovean Renato Usatîi a revenit miercuri în Republica Moldova, după ce a petrecut cinci luni în Rusia, unde a plecat după ce partidul său a fost exclus de la alegerile parlamentare din noiembrie.  Politicianul, acuzat că şi-ar fi finanţat campania parlamentară din fonduri primite ilegal din Rusia, intenţionează să candideze la alegerile locale din 14 iunie pentru funcţia de primar al oraşului Bălţi. Usatîi, care a fost aşteptat miercuri la aeroport de zeci de susţinători, a explicat absenţa îndelungată prin temerea că ar putea fi reţinut de poliţie. El a adăugat însă că "ar fi cam mult, dacă îi vor reţine pe doi în aceeaşi zi", o aluzie la plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Ilan Shor, în dosarul devalizării băncilor.
Renato Usatîi, care conduce Partidul Nostru, susţine că autorităţile moldovene ar fi deschis împotriva sa 16 dosare penale. Presa moldovenească a scris şi despre relaţiile lui Usatîi cu lumea interlopă.

Gruparea Stat Islamic susţine că are zeci de "soldaţi antrenaţi" în SUA

Un presupus jihadist american a postat online o ameninţare în care afirmă că atacul de duminică, la o expoziţie de caricaturi cu profetul Mahomed, din Texas, a fost organizat de gruparea Stat Islamic, care are zeci de "soldaţi antrenaţi" poziţionaţi în 15 state, aşteptând ordine pentru noi acţiuni.
Avertizarea, care a fost postată pe un site de partajare a fişierelor, nu a putut fi verificată, dar era semnată de Abu Ibrahim Al Ameriki, numele unui american cunoscut că s-a alăturat unei grupări teroriste în Pakistan în urmă cu câţiva ani şi care a mai apărut în înregistrări video de propagandă. În mesajul de ameninţare se menţionează cinci dintre statele americane în care s-ar afla celule ale grupării teroriste Stat Islamic. "Dintre cei 71 de soldaţi antrenaţi, 23 s-au înscris pentru misiuni ca cea de duminică, dar numărul creşte", se arată în ameninţare. "Dintre cele 15 state, vom numi cinci... Virginia, Maryland, Illinois, California şi Michigan".
O sursă din domeniul serviciilor de informaţii a declarat pentru Fox News că oficialii americani verifică ameninţarea, dar nu consideră că aceasta provine de la conducerea grupării SI. Mesajul ar putea proveni de la un oportunist, cum ar fi un militant nesemnificativ care vrea să profite de incidentul din Texas, a precizat sursa.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.