Internațional

Călătoriile spre Marte dăunează grav sănătăţii

Ziarul de Vrancea
4 mai 2015 551 vizualizări
Temerarii care vor încerca să ajungă pe Planeta Roşie vor fi afectaţi grav şi ireversibil de radiaţiile cosmice, arată un studiu recent

Expunerea îndelungată la radiaţiile cosmice, care îi "bombardează" pe astronauţi în timpul misiunilor spaţiale de lungă durată, aşa cum va fi cazul pe parcursul viitoarelor călătorii spre Marte, afectează sistemul nervors central şi generează deficienţe cognitive permanente.
Aceste concluzii au fost formulate în urma unor experimente care au fost realizate pe şoareci. "Nu este o veste bună pentru astronauţii care vor efectua o călătorie de doi sau trei ani, dus-întors, pe Marte", a declarat Charles Limoli, cercetător la Universitatea California, principalul autor al acestui studiu. "Scăderea capacităţii de lucru, deficitul de memorie şi pierderea cunoştinţei, ca şi dificultăţi de concentrare, care apar în timpul zborurilor îndelungate în spaţiu, vor afecta activităţile esenţiale ale acestor misiuni spaţiale", a explicat cercetătorul american. "Aceste radiaţii cosmice ar putea altera capacităţile cognitive ale astronauţilor pentru întreaga lor viaţă", a adăugat el. Deşi un astfel de deficit cognitiv nu s-ar manifesta înainte de câteva luni, durata misiunilor către Marte ar fi suficientă pentru ca astfel de simptome să apară, precizează profesorul Limoli.
Dar, spune acelaşi cercetător, astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care participă la misiuni de şase luni pe orbită, nu vor fi expuşi la o intensitate atât de mare a radiaţiilor cosmice, deoarece sunt protejaţi de magnetosfera terestră. ISS se află pe o orbită terestră la o altitudine cuprinsă între 350 şi 400 kilometri. Particulele care formează radiaţiile cosmice sunt "relicve" ale unor foste supernove, explozii uriaşe care marchează moartea unor stele străvechi.
Experimentele realizate de echipa coordonată de profesorul Limoli fac parte din programul de cercetări ştiinţifice iniţiate de NASA cu scopul de a studia efectele pe care le au misiunile spaţiale îndelungate asupra oamenilor, cu scopul de a putea să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Marte. Una dintre posibilele soluţii vizează construirea unor vehicule spaţiale care să conţină zone de protecţie sporită contra radiaţiilor cosmice, mai ales în locurile destinate odihnei astronauţilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.