Internațional

Un alt Univers, descoperit la marginea Universului nostru

Ziarul de Vrancea
23 apr 2015 1133 vizualizări
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Hawaii au confirmat existenţa unui uriaş "supervid", pe cerul emisferei sudice, în direcţia constelaţiei Eridanus, o regiune în care se află foarte puţine galaxii şi care ar putea reprezenta dovada interacţiunii dintre Universul nostru şi un alt Univers, conform unui material publicat de Discovery News.

Această zonă în care se află mai puţină materie şi energie decât în restul Universului se suprapune peste aşa-numita Pată Rece din radiaţia cosmică de fond (CMB), una dintre cele mai cele mai misterioase regiuni ale Universului. Descoperită încă din 2004, această misterioasă regiune, care şi-a lăsat amprenta în însuşi ecoul primordial al Big Bang-ului, i-a făcut pe astrofizicieni să ridice din sprâncene. Iniţial s-a crezut că ar putea fi vorba de o eroare a instrumentelor. Atunci când această Pată Rece a fost descoperită în radiaţia cosmică de fond cu ajutorul sondei WMAP aparţinând NASA, astronomii au înţeles rapid că dacă nu este vorba de o eroare a instrumentelor, ar fi cea mai mare structură existentă în Univers.
Apoi a fost însă lansat telescopul spaţial european Planck, într-o misiune de cartografiere a micilor variaţii de temperatură din cadrul CMB, iar acest instrument a detectat la rândul său Pata Rece, excluzând ipoteza unei erori. Datele obţinute de Plank au confirmat în 2013 existenţa acestei vaste regiuni în direcţia constelaţiei Eridanus în care se află surprinzător de puţină energie. Acest lucru nu se potriveşte cu modelul existent despre apariţia şi evoluţia Universului, conform căruia energia ar trebui să fie răspândită relativ omogen (cu mici variaţii) în tot Universul.

Cea mai mare structură cosmică descoperită vreodată

În prezent, o echipă de cercetători coordonată de István Szapudi de la Institutul de Astronomie al Universităţii din Hawaii susţine că a descoperit "cea mai mare structură identificată vreodată de umanitate", iar această structură, "supervid", ar putea genera anomalia din radiaţia cosmică de fond denumită Pata Rece. Studii anterioare au demonstrat că există foarte puţine dovezi cu privire la existenţa unei structuri în direcţia Petei Reci, dar astronomilor le este mai greu să identifice macrostructurile aflate mai aproape de noi decât pe cele mai îndepărtate (chestiune de perspectivă). Prin alcătuirea unei hărţi 3D a galaxiilor, cercetătorii au obţinut o vastă regiune aflată la aproximativ 3 miliarde de ani distanţă (destul de aproape la scara Universului), în care densitatea galactică este mult mai mică decât în restul Universului cunoscut. Denumită "supervid", deşi nu este un vid în sensul de dicţionar, această regiune se întinde pe o distanţă de aproximativ 1,8 miliarde de ani lumină şi ar putea fi cea mai mare structură cosmică descoperită vreodată.
Echipa de astronomi din Hawaii a confirmat faptul că în această regiune există cu aproximativ 10.000 mai puţine galaxii decât media în restul Universului — adică există cu 20% mai puţină materie decât în restul Universului observabil.
Una dintre posibilele explicaţii cu privire la această regiune vine din teoria stringurilor şi face referinţă la existenţa unui Multivers în care Universul nostru este o "bulă" alături de nenumărate alte "Universuri-bule". Conform acestei teorii, lipsa materiei din această Pată Rece ar putea fi rezultatul influenţei unui Univers exterior, care se ciocneşte cu Universul nostru.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.