Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: "Furios şi iute 7", încasări record de peste 1 miliard de dolari în 17 zile

Ziarul de Vrancea
19 apr 2015 330 vizualizări
"Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7" a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid încasări de peste 1 miliard de dolari, în 17 zile de la lansare, depăşind recordul anterior, de 19 zile, stabilit de "The Avengers", "Avatar" şi "Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2".

 Filmul "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7", al şaptelea lungmetraj din această franciză de acţiune şi ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, a obţinut, în 17 zile de la lansarea pe marile ecrane, încasări de 273 de milioane de dolari în America de Nord şi de 735 de milioane de dolari în celelalte ţări, potrivit contactmusic.com. "Furios şi iute 7" a devenit şi filmul cu cele mai mari încasări dintre toate peliculele lansate în luna aprilie, depăşind precedentul record de 95 milioane de dolari stabilit în weekendul de debut de "Căpitanul America: Războinicul iernii/ Captain America: The Winter Soldier", şi reprezintă, de asemenea, lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria francizei "Fast & Furious". Totodată, "Furios şi iute 7" ocupă locul al nouălea în topul filmelor cu cele mai mari încasări obţinute în weekendul de debut. La fel cum s-a întamplat cu "Cavalerul negru/ The Dark Knight", în 2008, care a devenit un fel de ceremonie funerară pentru Heath Ledger, publicul nord-american a mers în număr mare la cinematograf să îl vadă pe actorul Paul Walker în ultimul său rol. Actorul american a murit în 2013 într-un accident de automobil la varsta de 40 de ani, înainte de încheierea filmărilor de la "Furios şi iute 7". Rolul său a fost completat cu ajutorul tehnologiei digitale şi al fraţilor starului, care au turnat cateva cadre în locul său. Potrivit cinemagia.ro, "Furios şi iute 7", de James Wan, este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O'Conner. Cu cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii. Producţia filmului a fost amanată aproape un an din cauza decesului lui Paul Walker.

Clarkson de la "Top Gear", suspect de cancer la limbă?

Jeremy Clarkson spune, într-un editorial din Sunday Times, că incidentul care a dus la suspendarea sa din emisiunea "Top Gear" de la BBC a avut loc pe un fond de stres, la puţin timp după ce un medic i-a spus că este suspect de cancer la limbă, informează bbc.com. Jeremy Clarkson a fost suspendat de BBC pe 10 martie, în urma unei altercaţii cu unul dintre producătorii emisiunii "Top Gear", Oisin Tymon, într-un hotel din North Yorkshire. În urma unei anchete interne, BBC a anunţat pe 25 martie că nu va reînnoi contractul cu Clarkson pentru emisiunea "Top Gear". La începutul lunii aprilie, Poliţia din North Yorkshire a anunţat că nu îl va pune sub acuzare pe Jeremy Clarkson pentru agresiune fizică. În urma incidentului care l-a costat locul de muncă pe Jeremy Clarkson, poliţia britanică ceruse spre analizare o copie a raportului întocmit de BBC, pentru a vedea dacă există un temei legal pentru punerea sub acuzare a celebrului prezentator TV. La randul său, producătorul Oisin Tymon şi-a exprimat regretul după incident şi a refuzat să depună plangere împotriva fostului său superior ierarhic. În articolul său publicat în Sunday Times, Clarkson spune că incidentul a avut loc "în cea mai stresantă zi a sa din cei 27 de ani petrecuţi la BBC", explicand însă că alţi oameni care sunt stresaţi "se descurcă mai bine decat a făcut-o el". Jeremy Clarkson a mai spus că, recent, a primit rezultatele analizelor, iar suspiciunea de cancer a dispărut. "Cu două zile înainte de incident, medicul meu mi-a spus, ferm, că o excrescenţă pe care o aveam pe limbă ar putea fi cancer şi că trebuie să fac analize imediat", a spus Clarkson. "Dar nu puteam să fac asta. Eram în mijlocul (filmărilor, n.r.) pentru seria «Top Gear». Iar «Top Gear» are prioritate", a mai spus acesta. Realizatorul TV în varstă de 55 de ani a vorbit şi despre obsesia sa pentru această emisiune, dezvoltată după ce a divorţat de soţia sa şi i-a murit şi mama, şi despre "enorma" senzaţie de "pierdere" pe care a simţit-o după ce BBC a refuzat să îi înnoiască contractul.

O boală "misterioasă" a provocat moartea a 18 persoane în Nigeria

O boală "misterioasă" a provocat moartea a cel puţin 18 persoane în ultimele cateva zile în sud-estul Nigeriei, au anunţat oficialii locali, în timp ce experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-au deplasat în oraş pentru a stabili despre ce boală este vorba, relatează BBC News Online. Epidemia a izbucnit în oraşul Ode-Irele, în statul Ondo, şi s-a răspandit rapid. Boala, caracterizată prin vedere înceţoşată, durere de cap şi pierderea cunoştinţei, a provocat decesul în 24 de ore de la manifestarea primelor simptome. Oficialii medicali locali şi experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se află în prezent în oraş pentru a încerca să identifice boala. Testele de laborator au exclus pană în prezent Ebola sau alt virus, a declarat purtătorul de cuvant al guvernului local, Kayode Akinmade, citat de AFP. El a descris boala ca fiind una "misterioasă".  Purtătorul de cuvant al OMS, Gregory Hartl, a declarat că toţi cei afectaţi au început să manifeste simptome în perioada 13-15 aprilie. Boala neidentificată pare să atace sistemul nervos central, a declarat comisarul pentru sănătate Dayo Adeyanju. Ulterior, experţii au spus că ei cred că ierbicidele au fost cele au provocat boala misterioasă din cauza căreia au murit subit 18 persoane în sud-vestul Nigeriei, a anunţat ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de agenţia Belga, în pagina electronică. "Ipoteza actuală este că ierbicidele sunt cauza" bolii, a explicat un purtător de cuvant al OMS, Gregory Hartl, într-un mesaj postat pe Twitter. El nu a precizat cum s-ar fi otrăvit bolnavii cu aceste ierbicide.

Statul Islamic a măcelărit încă două grupuri de creştini etiopieni

O înregistrare video publicată ieri de Statul Islamic (SI) prezintă uciderea a două grupuri de creştini etiopieni capturaţi de afiliaţii libieni ai grupării extremiste, relatează AP în pagina electronică. Înregistrarea video de 29 de minute prezintă două grupuri ţinute captive de militanţi. Aceasta afirmă că unul este deţinut de organizaţia din estul Libiei afiliată SI şi cunoscută ca Provincia Barka, iar celălalt de o grupare afiliată din sud, care îşi spune Provincia Fazzan.  Un combatant cu mască pe faţă şi agitand un pistol susţine o declaraţie lungă, cerandu-le creştinilor să se convertească la Islam sau să plătească o taxă specială prevăzută de Coran. Înregistrarea video prezintă alternativ imagini de la cele două execuţii. Ostaticii din sud sunt împuşcaţi, iar cei din est decapitaţi pe o plajă. Pentru moment nu se ştie clar cine sunt ostaticii şi unde au fost capturaţi. De asemenea, nu este clar caţi ostatici au fost ucişi. Înregistrarea video poartă logoul oficial al organizaţiei media a SI, Al-Furqan, şi reuneşte şi alte înregistrări video publicate de gruparea extremistă, inclusiv una din februarie, în care militanţii au decapitat 21 de creştini egipteni pe o plajă din Libia.

Cartierele de la est de Los Angeles, ameninţate de incendii

Un incendiu din apropiere de Corona, în California, ameninţă 330 de case, în timp ce 335 de pompieri se străduiesc să îl controleze, au declarat oficiali locali citaţi de CNN. Incendiul a cuprins peste 120 de hectare în Riverside County, la est de Los Angeles, duminică, şi oficialii din cadrul serviciilor de intervenţie au evacuat mai mulţi locuitori, a declarat căpitanul de pompieri Mike Mohler.  Alţii încă nu ştiau cum să reacţioneze faţă de potenţialul pericol pentru casele lor. "Sunt destul de speriat acum pentru familia mea şi nu ştiu ce să fac - dacă trebuie să mă întorc şi să încep să planific evacuarea", a declarat un localnic. Incendiul s-a răspandit rapid şi i-a luat pe unii prin surprindere. Oficialii au aflat despre incendiu în momentul în care au fost anunţaţi că mai mulţi copaci au luat foc sambătă dimineaţa. Acesta s-a extins rapid de la 12 la 70 de hectare într-o zi. Pană duminică dimineaţa, acesta cuprinsese deja 120 de hectare. "Acesta este un exemplu de ce poate face seceta", a declarat Mohler, descriind extinderea incendiului drept "agresivă".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.