Internațional

Ipoteză stupefiantă:Spionii ruşi i-ar fi "executat" pe militanţii care au doborât avionul MH17

Ziarul de Vrancea
7 apr 2015 379 vizualizări
stfel s-ar explica faptul că cei care au lansat rachetele BUK spre avionul de pasageri nu au putut fi găsiţi de anchetatorii olandezi

Serviciile secrete ruse i-ar fi "executat" pe militanţii proruşi suspectaţi că au doborât avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie 2014, în estul Ucrainei, potrivit unor surse citate de radioteleviziunea publică olandeză NOS. Conform surselor, regimul preşedintelui rus Vladimir Putin a încercat să elimine orice urmă a implicării susţinătorilor Rusiei în tragedia aviatică. Sursele le-au spus anchetatorilor olandezi că ruşii încearcă să "ascundă" orice dovadă care i-ar putea incrimina. "Sursele mele consideră că aceste persoane şi-ar fi putut schimba identităţile sau chiar ar fi fost executate de serviciile secrete ruse, pentru a ascunde totul", a declarat jurnalistul olandez Robert Bas. El a adăugat că cei care au lansat rachetele BUK spre avionul de pasageri nu au putut fi găsiţi de anchetatori. "În final, este posibil să nu existe un proces, din păcate, ci doar raportul privind rezultatele investigaţiei", a afirmat jurnalistul.
Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua o cursă de la Amsterdam către Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât în estul Ucrainei pe 17 iulie 2014. Moscova a acuzat forţele ucrainene că au doborât avionul, în timp ce Kievul a afirmat că aeronava a fost lovită de o rachetă BUK lansată de separatiştii proruşi.
Rezultatele anchetei privind circumstanţele prăbuşirii avionului urmează să fie date publicităţii în octombrie, dar NOS afirmă că investigaţia a fost obstrucţionată de atacuri cibernetice lansate de serviciile secrete ruse. Telefoane şi laptopuri folosite de anchetatori în Ucraina au fost "distruse" după instalarea unor programe spion.
NOS a precizat că informaţiile sale provin de la "câteva surse anonime din poliţie şi din cadrul grupului de anchetatori". Potrivit acestora, dovezile strânse, între care peste un milion de documente, duc la concluzia că avionul a fost doborât de o rachetă lansată de la sol. "Aceasta este versiunea principală, dar nu este singura, încă se mai investighează şi celelalte opţiuni", a declarat jurnalistul Robert Bas.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.