Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Agenţii americani antidrog au petrecut pe banii cartelurilor de droguri

Ziarul de Vrancea
27 mar 2015 330 vizualizări
Mai mulţi agenţi american antidrog au participat la petreceri cu prostituate, finanţate de cartelurile de droguri, arată un raport federal publicat joi, în legătură cu comportamentul inadecvat al Administraţiei pentru combaterea drogurilor (DEA) şi altor agenţii federale. Raportul a constatat că unele acuzaţii nu au fost anchetate în totalitate sau nu au fost raportate. Documentul subliniază şi lacunele de comunicare şi potenţialele breşe de securitate ale agenţiilor.

Una dintre secţiunile raportului detaliază faptul că agenţii DEA au participat la petreceri cu prostituate într-o ţară străină. Documentul nu dezvăluie unde au avut loc petrecerile, dar un oficial a declarat pentru Associated Press că acestea s-au desfăşurat în Columbia. Potrivit raportului, petrecerile au fost organizate la sedii închiriate de administraţie, unde agenţii aveau telefoane şi laptopuri. Dar anchetatorii DEA nu au raportat aceste fapte la momentul respectiv pentru că "nu au considerat comportamentul agenţilor ca ridicându-se la nivelul unui risc de securitate care să necesite un referat". Câţiva agenţi au primit bani, cadouri scumpe şi arme, arată raportul.
Cei şapte agenţi care au recunoscut că au participat la petreceri au fost suspendaţi între două şi zece zile. Unul a fost exonerat. "Prostituţia este considerată ca făcând parte din cultura locală şi este tolerată în unele zone numite zone de toleranţă", a declarat un oficial DEA anchetatorilor.
Ancheta a fost iniţiată de Congres în urma acuzaţiilor din 2012 potrivit cărora agenţi ai Secret Service au angajat prostituate în timp ce îi asigurau protecţie preşedintelui la un summit în Columbia.
Alte acuzaţii includ avansuri nedorite, relaţii sexuale între instructori şi studenţi şi relaţii între supervizori şi subordonaţi. Agenţiile federale investigate în perioada 2009-2012 sunt FBI, DEA, U.S. Marshals Service şi Biroul pentru alcool, tutun, arme de foc şi explozibili

Numeroase companii aeriene impun prezenţa a două persoane în carlingă

Companiile aeriene din întreaga lume au început să modifice procedurile de zbor, impunând regula prezenţei permanente a două persoane în cabina piloţilor, după aparenta prăbuşire intenţionată de către copilot a avionului Germanwings. Companiile Air Canada, Westjet Air Transat, Air Shuttle, Lufthansa, Air Berlin, Easyjet, Monarch Airlines, Virgin şi Thomas Cook au confirmat modificarea procedurilor.
Noile proceduri impun prezenţa permanentă a două persoane în cabina piloţilor. Noua regulă este conformă cu legislaţia din Statele Unite, unde un însoţitor de bord este obligat să intre în carlingă cât timp unul dintre cei doi piloţi al unui zbor comercial a ieşit. În Uniunea Europeană, procedurile permiteau ieşirea unui pilot scurt timp din carlingă, fără a intra alt membru al echipajului. Autorităţile franceze suspectează că prăbuşirea avionului companiei Germanwings este un act sinucigaş comis de copilot. Incidentul aviatic s-a soldat cu 150 de morţi

Un virus specific tutunului ajută la fierberea rapidă a apei

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de a fierbe apa mai rapid folosind o combinaţie de nanotehnologie şi un virus specific tutunului, reuşita putând ajuta la economisirea cantităţilor mari de energie în procesele industriale, deşi nu va revoluţiona modul de preparare a unui ceai. Tehnica funcţionează prin aplicarea unui virus găsit pe plantele de tutun pe elementul de încălzire al boilerelor (o rezistenţă electrică, n.r.), informează theguardian.com. Stratul aplicat pe elementul de încălzire reduce foarte mult numărul de bule de gaz care se formează în jurul rezistenţei, pe măsură ce aceasta se încălzeşte. Aglomerările de aer produse de bule izolează temporar elementele de încălzire de apa din jur, încetinind transferul de căldură. Stratul care acoperă elementele de încălzire, realizat din virusul tutunului, a triplat eficienţa procesului de fierbere a apei, au precizat cercetătorii, reuşită care ar putea ajuta la economisirea unor cantităţi uriaşe de energie în cazul centralelor termoelectrice industriale şi al instalaţiilor de răcire a sistemelor electronice la nivel industrial. "Chiar şi cele mai mici îmbunătăţiri ale tehnologiilor care sunt folosite pe scară largă pot avea un impact uriaş", a declarat Matthew McCarthy, inginer la Universitatea Drexel.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.