Internațional

Copilotul ar fi provocat intenţionat tragedia aviatică din Alpi

Ziarul de Vrancea
26 mar 2015 1149 vizualizări
Tanărul de 28 de ani s-a închis singur în cabina de zbor şi a prăbuşit intenţionat avionul, din motive deocamdată necunoscute, arată principala ipoteză a anchetatorilor

Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat ieri un procuror din Marsilia. Copilotul, care avea 28 de ani şi se numea Andreas Lubitz (foto), "este de origine germană şi nu figura în dosare ca terorist", a afirmat procurorul Brice Robin, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, "se auzeau strigăte în ultimul moment", ceea ce înseamnă că pasagerii şi-au dat seama ce se întâmplă chiar înainte de impact. Robin a adăugat că moartea victimelor a fost "instantanee". "În acest stadiu, nimic nu permite să spunem că este vorba despre un atentat terorist", a mai declarat el, refuzând să vorbească despre o "sinucidere", pentru că "atunci când te sinucizi o faci singur". "Cutia neagră a vorbit", a precizat procurorul, detaliind conversaţiile care au avut loc în cabină în ultimele 30 de minute înainte de prăbuşire. "În primele 20 de minute, cei doi piloţi discutau normal, vesel. Nimic anormal. Comandantul de bord pregătea informarea pentru aterizarea la Dusseldorf, iar răspunsurile copilotului par laconice. Comandantul de bord îi cere copilotului să preia comanda şi se aude zgomotul unui scaun şi uşa care se închide. Probabil a mers să-şi satisfacă o necesitate naturală. Copilotul manipulează atunci sistemul de monitorizare a zborului pentru a începe coborârea în timp ce era singur la comandă", a precizat procurorul. "Acţionarea acestui dispozitiv pentru selectarea altitudinii nu poate fi decât voluntară. Se aud apoi câteva apeluri ale comandantului care cere accesul în cabină. Dar nici un răspuns din partea copilotului. Se aude un zgomot de respiraţie până la impactul final, deci el era în viaţă", a adăugat Brice Robin. Copilotul a ignorat apoi apelurile repetate ale turnului de control şi alarmele declanşate în avion.
Astfel, "copilotul, printr-o abţinere voluntară, a refuzat să deschidă uşa cabinei de pilotaj comandantului de bord şi a acţionat butonul de reducere a altitudinii pentru un motiv necunoscut, dar care poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion", a apreciat procurorul din Marsilia.
Copilotul întrerupsese pregătirea pentru obţinerea licenţei, dar era în totalitate apt de zbor, a afirmat ieri preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr. "Aptitudinile sale erau perfecte, nu existau semne de întrebare. Fusese testat din toate punctele de vedere", a subliniat Spohr.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

De ce pilotul nu putea deschide uşa

Uşile de la cabinele piloţilor au fost securizate pentru a preveni intrările neautorizate, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, relatează DPA. Conform reglementărilor, uşile de la cabinele piloţilor sunt realizate din materiale antiglonţ, pentru a nu fi străpunse de gloanţe trase din exterior. Acestea pot fi deschise doar de membri ai echipajului care deţin un cod special, fiecare companie aeriană stabilind propriile reguli în acest sens. În plus, o cameră video înregistrează orice membru al echipajului unui avion care încearcă să intre în cabină, potrivit companiei Airbus. În cazul unei ameninţări, piloţii pot bloca uşile cabinelor chiar dacă din exterior este introdus codul corect.
De asemenea, în cazul unei situaţii de urgenţă, există şi opţiunea tehnică a deschiderii uşii cabinei din exterior, de obicei după o perioadă prevăzută să dureze câteva secunde sau chiar minute. Dar această opţiune nu este disponibilă dacă pilotul din cabină blochează accesul.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3312 zile, 59 minute, 10 secunde
Cam asta e problema cu nemtii. Sunt simpatici , dezghetati, perfectionisti dar cam psihopati. Si cand ii apuca nu mai tin cont de nimic.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.