Internațional

E uman să execuţi un om fără prea mult creier?

Ziarul de Vrancea
17 mar 2015 448 vizualizări
Americanii urmau să aplice injecţia letală unui om care nu are o parte din creier

Un bărbat căruia îi lipseşte o parte din creier, în urma unui accident survenit în urmă cu 40 de ani, urma să fie executat aseară (în această dimineaţă - ora Romaniei).
Mulţi se întreabă însă dacă nu cumva se pune la cale o crimă, ţinand cont de faptul că lui Cecil Clayton, care a ucis un ofiţer în 1996, i s-a extirpat o parte din lobul frontal stang, adică regiunea cerebrală ce controlează judecată, inhibiţiile şi comportamentul impulsiv, conform The Guardian.
În 1972, Clayton, care are în prezent un IQ de 71, tăia lemne, cand o bucată l-a lovit în cap. I-a străpuns creierul, iar multe aşchii au rămas în acesta. Pentru a-i salva viaţa, chirurgii au fost forţaţi să-i îndepărteze o parte din creier, o cincime din lobul frontal stang. Accidentul a avut un impact devastator. Omul, un devotat soţ şi tată a cinci copii, care canta şi predica în biserică, s-a ales cu pierderi severe de memorie şi a ajuns alcoolic. S-a despărţit de soţie, a început să aibă halucinaţii şi a devenit violent. La 24 de ani după accident a ajuns să ucidă un ofiţer de poliţie, pe Christopher Castetter. Cand a fost arestat era într-o stare de confuzie, menţionînd că nu fusese la locul crimei. Încercările avocaţilor de a amana execuţia nu au avut succes.
Constituţia SUA interzice executarea oricui este alienat mintal. În plus, este interzis să fie executat un deţinut cu dizabilităţi de ordin intelectual. Chiar evaluările lui Clayton, datand încă din 1978, au arătat că bărbatul are serioase traume la nivelul creierului în urma accidentului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.