Internațional

UE a blocat acordul nuclear încheiat între Rusia şi Ungaria

Ziarul de Vrancea
13 mar 2015 330 vizualizări
Budapesta a negat, apoi a recunoscut, cu jumătate de gură, măsura executivului european

Uniunea Europeană a blocat acordul în valoare de 12 miliarde de euro dintre Ungaria şi Rusia pentru construcţia a două reactoare nucleare în Ungaria, întrucât acesta presupunea şi importarea de combustibil exclusiv din Rusia, relatează Financial Times.
Anul trecut, Rusia şi Ungaria au ajuns la o înţelegere pentru construirea a două reactoare nucleare cu o capacitate de 1.200 MW în Paks, oraş situat la aproximativ 120 de kilometri de Budapesta. Rusia urma să împrumute Ungariei până la 10 miliarde euro pentru finanţarea construcţiei reactoarelor la centrala nucleară din apropierea oraşului Paks, potrivit înţelegerii între premierul ungar, Viktor Orban, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, care ar fi acoperit circa 80% din valoarea proiectului. Contractele pentru proiectarea, construirea şi mentenanţa reactoarelor au fost atribuite unei subsidiare a grupului rus Rosatom în luna decembrie a anului trecut. De asemenea, acordul dintre Rusia şi Ungaria prevedea ca centrala nucleară de la Paks să utilizeze combustibil importat exclusiv din Rusia.
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), care trebuie să avizeze toate contractele de alimentare cu combustibil, a decis să nu aprobe înţelegerea în forma propusă de Ungaria şi Rusia. Guvernul de la Budapesta a făcut apel contra deciziei Euratom, însă Comisia Europeană a menţinut hotărârea iniţială.
Pentru a continua proiectul alături de Rusia, Ungaria ar trebui, în aceste condiţii, fie să renegocieze termenii contractului în ceea ce priveşte importul de combustibil, fie să acţioneze legal împotriva Comisiei Europene.
Criticii acordului dintre Ungaria şi Rusia şi-au arătat teama privind creşterea dependenţei energetice a Ungariei faţă de Rusia. De asemenea, mai mulţi oficiali europeni şi-au manifestat îngrijorarea legată de faptul că Moscova foloseşte politica din domeniul energiei pentru a diviza Europa şi pentru a crea tensiuni între statele membre UE în ceea ce priveşte menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei.

Guvernul maghiar: Contractul va fi dus la capăt

Există "şanse foarte mari" ca Ungaria şi Rusia să ajungă la un acord cu privire la furnizarea de combustibil pentru centrala nucleară de la Paks care să fie acceptabil pentru UE, a declarat vineri şeful de cabinet al lui Viktor Orban. Janos Lazar a decarat că Euratom doreşte ca şi alte părţi - şi nu doar Rusia - să poată să furnizeze combustibil nuclear centralei de la Paks. Euratom doreşte, de asemenea, ca aprovizionarea să fie sigură, a adăugat el. Şeful de cabinet al lui Orban a anunţat că se lucrează la o soluţie în vederea garantării unei aprovizionări în siguranţă cu combustibil nuclear a Ungariei şi care să "permită şi ruşilor să participe la aprovizionare". Oficialul a apreciat totodată că nu este în interesul UE să blocheze modernitatea centralei de la Paks.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat vineri dimineaţa, într-o conferinţă de preă, că articolul FT este "fals şi induce în eroare". El a precizat că acest contract urmează să fie finalizat "în câteva săptămâni" şi că va ţine cont de observaţiile Euratom.
Kovacs a subliniat totodată că prevederile din documentele respective şi negocierile în curs sunt informaţii clasificate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.