MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Marea Britanie ar putea deveni Coreea de Nord a Europei
"Trebuie să spunem adevărul despre cele trei milioane de locuri de muncă, 25.000 de companii, exporturile anuale de 200 de miliarde de lire sterline (280 de miliarde de euro) şi investiţii de 450 de miliarde de lire sterline (630 de miliarde de euro) legate de Europa", a scris Brown într-un articol publicat în cotidianul The Guardian, înaintea dezbaterii de ieri, din Camera Comunelor, pe tema UE. "Şi trebuie să vorbim despre cum opţiunea Hong Kong - să părăsim Europa pentru a ne alătura lumii - este de fapt opţiunea Coreea de Nord, afară în frig, cu prieteni puţini, fără influenţă, comerţ slab şi chiar mai puţine investiţii", a adăugat fostul premier. "Ar fi defetism pur să ne prezentăm, aşa cum fac scepticii, ca victime neajutorate, trecători neputincioşi, incapabili să influenţăm evenimentele. Destinul nostru nu este de jucător pe terenul altuia sau de spectator (...), ci să stabilim întotdeauna agenda, să aducem oamenii laolaltă şi să promovăm schimbarea", a mai scris Gordon Brown în articol.
Fostul premier susţine că actualul Guvern a lăsat deja Marea Britanie izolată pentru că ia în considerare ideea părăsirii UE. El este pregătit să îşi asume un rol public în favoarea menţinerii în UE dacă se va organiza un referendum pe această temă.
Intervenţia lui Brown are loc în contextul în care institutul Open Europe, care face campanie pentru o Uniune Europeană reformată, a avertizat că Marea Britanie ar avea un viitor incert în afara UE.
Ce-a păţit Patriarhul Rusiei de nu mai închide ochii
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, s-a declarat ieri extrem de preocupat de situaţia din Ucraina. "Nu pot să dorm liniştit din această cauză — în sens propriu şi figurativ", a afirmat şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, adăugând că pentru el nu există o problemă mai importantă în prezent decât conflictul din estul Ucrainei, unde mor oameni. Mai devreme sau mai târziu, pacea se va instala în Ucraina, a spus el, subliniind că este important de a depăşi animozitatea de ambele părţi. "Pornind de la perspectiva reconcilierii, facem apel ca părţile implicate în conflictul din Ucraina să dea dovadă de înţelepciune. Seminţele potrivnice ar putea să se dezvolte în viitor în fruct otrăvit", a avertizat el, afirmând că "biserica face tot ce este posibil pentru ca acest conflict să nu ducă la noi victime".
Cat îi costă pe ucraineni războiul din estul ţării
Ucraina cheltuieşte peste 90 miliarde de hrivne (aproximativ 3,8 miliarde de dolari) în conflictul din estul ţării, unde de peste 10 luni are loc un conflict între armata guvernamentală şi rebelii separatişti proruşi, a indicat luni seara preşedintele Petro Poroşenko, într-un interviu la televiziunea publică ucraineană. "Ucraina trăieşte în condiţii de război, în condiţii de teritoriu ocupat. Trebuie să privim adevărul în faţă: aproximativ 25% din potenţialul industrial al ţării nu funcţionează, 10% este distrus fizic. Cheltuielile de apărare reprezintă în prezent mai mult de 90 miliarde de hrivne", a afirmat şeful statului ucrainean. Cu toate acestea, Poroşenko a spus că atât timp cât războiul continuă, în Ucraina nu vor veni investiţii străine. "Trebuie să le spunem oamenilor adevărul", a menţionat el, precizând că reformele nu pot fi realizate în mod accelerat şi că, practic, ele au început după alegerile parlamentare, în toamna anului trecut.
În acelaşi interviu, Petro Poroşenko a estimat că armata ucraineană a reuşit să oprească ofensiva "agresorului". "Desigur, putem constata astăzi că am reuşit să oprim acţiunile ofensive ale agresorului, că partea ucraineană a retras cea mai mare parte a lansatoarelor de rachete, a artileriei grele (de la linia de demarcaţie) şi vedem că şi rebelii susţinuţi de Rusia au retras o parte semnificativă" a armamentului greu, a spus preşedintele ucrainean. Potrivit acestuia, există un singur loc unde a mai rămas armament greu — aeroportul din Doneţk.