Internațional

"Time to say Goodbye" Sarah Brightman pleacă de pe Terra

Ziarul de Vrancea
27 feb 2015 691 vizualizări
Celebra soprană a plătit 52 de milioane de dolari pentru a sta zece zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

Soprana britanică Sarah Brightman va pleca spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul unei capsule Soyuz, pe 1 septembrie. Cu puţin timp înainte de ora locală 11.00, pe 1 septembrie, o rachetă Soyuz-FG va decola de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Racheta va transporta pe orbită o capsulă spaţială cu trei astronauţi, care vor ajunge astfel la bordul ISS. Echipajul va fi coordonat de colonelul rus Serghei Volkov, în vârstă de 42 de ani, care va realiza cu această ocazie cea de-a treia misiune a lui în spaţiu. El va fi asistat de inginerul danez Andreas Mogensen, în vârstă de 35 de ani, deţinătorul unei diplome emise de Universitatea Texas din Statele Unite. Al treilea membru al echipajului va fi soprana britanică Sarah Brightman, în vârstă de 55 de ani.
Vedeta, care a vândut peste 30 milioane de albume pe plan mondial, a intrat într-un program intensiv de antrenament extrem de dur, în Star City, centrul spaţial din Rusia. Artista va susţine pe 10 martie o conferinţă de presă în care va vorbi despre participarea ei la această misiune spaţială.
Celebra artistă, care s-a remarcat în spectacolul "Phantom of the Opera", de Andrew Lloyd Webber, va plăti aproximativ 52 de milioane de dolari pentru această misiune în spaţiu. Cântăreaţa va petrece 10 zile la bordul ISS.
Sarah Brightman, în vârstă de 54 de ani, va deveni astfel cel de-al optulea turist spaţial şi primul artist profesionist care va vizita avanpostul orbital, un laborator de cercetări ştiinţifice în valoare de 100 miliarde de dolari, situat la o altitudine de 420 de kilometri deasupra Pământului. Până în prezent, un singur turist spaţial, cofondatorul grupului Microsoft Charles Simonyi, a efectuat două călătorii în spaţiu.

Fondatorul Cirque du Soleil, ultimul turist spaţial

După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în anul 2011, capsulele Soyuz au un program de zbor extrem de aglomerat, întrucât sunt singurele vehicule spaţiale care pot să transporte astronauţi la bordul ISS. Cel mai recent turist spaţial care a ajuns pe ISS a fost Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut 11 zile la bordul staţiei în 2009, contra sumei de 35 milioane de dolari.
Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic. Sarah Brightman este pionieră a genului "classic crossover" şi unul dintre marii artişti ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute şi având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări.
Single-ul "Time to Say Goodbye", înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard şi au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992 la Barcelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.