Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Expert în jihadism: Terorismul islamist este abia la început

Ziarul de Vrancea
17 feb 2015 513 vizualizări
Cel mai mare pericol ar fi o apropiere între grupările Al-Qaida şi Statul Islamic, susţine un procuror spaniol, specializat în terorismul islamic

"Terorismul islamist este abia la început", este de părere procurorul spaniol Javier Zaragoza, specializat în probleme de jihadism, care îşi exprimă temerea în special în legătură cu o convergenţă între Al-Qaida şi Statul Islamic. "Este un fenomen în plină ascensiune şi va fi nevoie, fără îndoială, de ani de zile pentru a inversa această tendinţă", a declarat, într-un interviu acordat agenţiei France Presse, Javier Zaragoza, care a fost însărcinat cu urmărirea în justiţie a autorilor atentatelor din 11 martie 2004 de la Madrid, cele mai sângeroase din Europa, soldate cu 191 de morţi.
Această progresie decurge în special din expansiunea grupării Statul Islamic (SI), precizează Javier Zaragoza, şeful Parchetului Audienţei Naţionale, instanţă însărcinată în special cu cazuri de terorism. Pentru moment, Statul Islamic şi Al-Qaida, apărută la sfârşitul anilor '90, "merg pe căi diferite, dar ele pot fi şi complementare. Mă tem mult că, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea ca Statul Islamic şi Al-Qaida să se asocieze", este de părere magistratul spaniol, care supervizează cazurile referitoare la teroriştii islamişti din Spania, unde circa şaizeci de presupuşi jihadişti sunt încarceraţi. "Strategia Al-Qaida se baza pe exportul de jihadism în străinătate pentru comiterea de atentate (în ţările occidentale, precum atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA şi cele de la 11 martie 2004 din Spania), cu celule, cu «lupi singuratici». A apărut o nouă strategie, mai periculoasă pe termen mediu şi lung, cea a Statului Islamic", a explicat magistratul spaniol.

SI nu trebuie lăsat să pună mană pe un stat

Statul Islamic, întemeiat de o fostă facţiune a Al-Qaida în Irak, şi-a croit o bază teritorială în Irak şi Siria şi dispune de un număr între 40.000 şi 50.000 de combatanţi, precum şi de o structură de putere proprie, subliniază magistratul. Finanţările au evoluat mult de la începuturile Al-Qaida. Or, "aceste resurse proprii, economice şi energetice" ar putea să crească şi mai mult, dacă cuceririle teritoriale merg mult mai departe de regiunile din Irak şi Siria, în special "în Libia, ţară producătoare de petrol". "Dacă într-o zi acest stat va cădea în mâinile unei organizaţii teroriste, atunci ea va putea să se finanţeze fără probleme", consideră magistratul. "Trebuie să se evite ca SI să avanseze şi să înfiinţeze state teroriste cu toate mijloacele fostelor structuri statale, ceea ce ar confirma şi mai mult teoria mea" privind apariţia unei probleme pe termen lung, insistă Javier Zaragoza.

Liderul Hezbollah îndemnă la un "front comun" anti-SI

Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, a condamnat luni, la Beirut, decapitarea a 21 de egipteni copţi răpiţi în Libia de către militanţi ai grupării Stat Islamic (SI), îndemnând puterile regionale să facă un "front comun împotriva terorismului". Într-un discurs susţinut cu ocazia unei ceremonii de comemorare a martirilor Hezbollah, liderul acestei mişcări a condamnat modul brutal în care au fost decapitaţi cei 21 de creştini egipteni, transmiţând de asemenea condoleanţele sale familiilor victimelor. Nasrallah le-a cerut tuturor puterilor regionale să pună deoparte formalităţile şi protocoalele şi să formeză un "front comun împotriva terorismului", menţionând că soarta întregii lumi se decide în Orientul Mijlociu. Popoarele din regiune nu trebuie să aştepte o strategie internaţională împotriva Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS), ci trebuie să acţioneze pentru a face faţă ameninţării pe care o reprezintă această grupare, a subliniat el. Liderul Hezbollah a criticat totodată Israelul şi Statele Unite, menţionând că toate ţările din lume, cu excepţia statului evreu, consideră gruparea sunnită SIIS o ameninţare, iar brutalităţile şi violenţele acesteia îşi au rădăcinele la Hollywood. "Îi îndemn pe cei care ne cer să ne retragem din Siria să ni se alăture la lupta noastră şi să mergem în Irak şi în oricare alt loc pentru a face faţă ameninţării" SIIS, a spus Hassan Nasrallah. El a afirmat că membri ai mişcării Hezbollah vor continua să lupte în Siria de partea regimului de la Damasc.
Hezbollah a trimis mii de combatanţi pentru a ajuta regimul de la Damasc în conflictul cu insurgenţii şi cu grupuri teroriste.
Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 200.000 de morţi.

Lingviştii britanici au descoperit secretul muzicii rap

Succesul de care se bucură anumite cântece rap şi hip-hop s-ar datora unor rime complicate folosite în versurile acelor piese, potrivit unui studiu realizat de curând de lingviştii de la Universitatea Manchester din Marea Britanie. După ce au analizat muzica lansată de unii dintre cei mai renumiţi cântăreţi de rap şi hip-hop, precum Eminem şi Public Enemy, lingviştii britanici au remarcat un fapt impresionant. Rapperii premiaţi cu Grammy par să deţină o intuiţie deosebită atunci când vine vorba de rime şi folosesc anumite tipare de versificaţie denumite "jumătate-de-rimă" (precum "hop" şi "rock") mult mai des decât tiparele tradiţionale de versificaţie (precum "cat" şi "mat"). "Prin versificaţia tradiţională, concluzia la care ajunge orice ascultător atunci când decide dacă două cuvinte rimează sau nu reprezintă un fapt pe care ni-l explicăm destul de uşor, pe baza reflecţiilor noastre conştiente (ori cele două cuvinte se potrivesc ori nu se potrivesc)", a declarat Wendell Kimper, profesor de lingvistică la universitatea britanică.
"Prin versificaţia jumătate-de-rimă, devine mult mai greu să ne dăm seama unde să tragem linia - ştim acum că are legătură cu cât de similare sunt sunetele între ele, dar, ca individ, nu suntem capabili să explicăm cu exactitate motivul pentru care versificaţia jumătate-de-rimă funcţionează atât de bine, iar altele nu. Când vine vorba de sunetele vorbite, există încă foarte multe lucruri pe care nu le cunoaştem despre similaritate şi despre cum să o măsurăm", a completat profesorul de lingvistică.
"Studiul nostru a descoperit că în peste 70% din cazuri artiştii au folosit mai degrabă jumătăţi-de-rimă, precum «hop-rock» decât rime tradiţionale", a declarat Louise Middleton. "Rimele imperfecte din muzica rap nu reprezintă un fapt pe care artiştii îl inventează pe moment, ci un fapt pentru care artiştii rap au o capacitate naturală de a-l crea", a mai spus aceasta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.