Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Dezbatere în Ungaria despre ţigani: "Se înmulţesc ca şobolanii"

Ziarul de Vrancea
9 feb 2015 665 vizualizări
Liderii şi simpatizanţii partidului de extremă dreapta Jobbik se tem că maghiarii vor deveni minoritari în Ungaria

Un bebeluş ai cărui părinţi sunt de etnie romă a devenit centrul unei dezbateri naţionale privind rasismul în Ungaria, el fiind primul copil născut în 2015 în această ţară. Rikardo Racz s-a născut la un minut după miezul nopţii, în urmă cu cinci săptămâni. Presa a relatat despre naşterea lui şi a prezentat o fotografie cu părinţii săi, Peter şi Sylvia, care îl ţineau în braţe pe Rikardo. Ulterior, vicepreşedintele partidului de extremă dreapta Jobbik, Elod Novak, a preluat fotografia pe care a postat-o pe Facebook alături de una care îl înfăţişează pe el alături de soţia lui şi cei trei copii ai lor, menţionând că Rikardo este cel de-al treilea copil al unei femei rome în vârstă de 23 de ani. "Numărul ungarilor nu numai că scade în mod dezastruos, dar în curând vom deveni o minoritate în propria noastră ţară", a scris el pe Facebook.
Acest comentariu a provocat o avalanşă de reacţii, atât aprobări cât şi critici. "Se înmulţesc ca şobolanii, ca paraziţii", a fost comentariul tipic al celor care susţin Jobbik. Peter şi Sylvia sunt singura familie romă din orăşelul Mako şi nu s-au confruntat până în prezent cu ostilitate sau rasism. Peter tocmai şi-a luat permisul pentru conducerea unui tractor, iar cele două fiice ale cuplului sunt încă la grădiniţă. "Vreau o viaţă de familie liniştită, fără atenţia presei", explică el. "Vreau mâncare caldă când ajung acasă de la muncă şi vreau ca familia să fie în jurul meu", adaugă tânărul.
"Oamenii nu ar trebui stigmatizaţi din momentul naşterii", adaugă soţia lui, Sylvia. "Când fiul meu va avea 18 ani, va putea decide singur dacă se va identifica drept rom sau nu. Nu este vina lui că a venit pe lume la câteva momente după miezul nopţii. Poate că era rasism în Ungaria şi înainte, dar noi nu l-am simţit. Ne place să trăim în acest oraş. Toată lumea este amabilă cu noi. Acum, copilul meu îmi dă putere să trec prin toate acestea", adaugă ea. "Tot ce ne diferenţiază este culoarea pielii", afirmă Peter. "Avem aceeaşi inimă, acelaşi sânge şi acelaşi suflet. Rikardo va merge la grădiniţă şi la şcoală şi va învăţa o meserie ca orice alt copil", a continuat el.
Elod Novak a refuzat să îşi ceară scuze pentru comentariile sale şi chiar a sugerat că Peter este cel care ar trebui să îşi ceară scuze în faţa lui. Presa de extremă dreaptă este încă plină de acuzaţii privind "explozia" natalităţii în rândul romilor, despre care susţine că este cea mai mare problemă a Ungariei.

China a executat un magnat din sectorul minier

China a executat luni cinci membri ai unei organizaţii "în stil mafiot", şi anume magnatul în domeniul minier Liu Han, fratele său Liu Wei şi trei asociaţi, în provincia Hubei (centru), relatează agenţia Xinhua. Potrivit publicaţiei, fraţii Liu şi alţi 34 de inculpaţi au fost condamnaţi, în mai, pentru organizarea, conducerea sau participarea la o "bandă organizată" şi crime. Cei cinci inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, alţi cinci la pedeapsa capitală după doi ani, patru la închisoare pe viaţă, iar 22 la diverse sentinţe cu închisoarea. Un tribunal din Hubei a confirmat sentinţele la moarte în august. Liu Han a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Hanlong, cea mai mare întreprindere privată din provincia Sichuan (sud-vest). El deţinea filiale în sectoarele energiei electrice, energetic, financiar, minier, imobiliar şi valorilor mobiliare. Potrivit verdictului pronunţat de către prima instanţă, gruparea condusă de către fraţii Liu era o organizaţie criminală, cu o ierarhie bine stabilită, membri regulaţi şi profita de pe urma unor activităţi criminale. Organizaţia, "mascată" de către oficiali guvernamentali, potrivit aceleiaşi surse, monopolizase afacerile cu jocuri de noroc în oraşul Guanghan din provincia Sichuan, "tiraniza locuitorii şi afecta grav ordinea economică şi socială". Liu Han era foate bogat şi influent. El ar avea legături cu fostul şef al securităţii interne Zhou Yongkang, în prezent anchetat pentru corupţie.

Lider al grupării Statul Islamic, ucis într-un atac cu avion fără pilot

Un lider al jihadiştilor din Afganistan care a jurat recent credinţă grupării Statul Islamic (SI) a fost ucis într-un atac cu avion fără pilot, au anunţat mai mulţi oficiali. Şeful poliţiei din provincia Helmand (sud) a declarat că fostul lider taliban Mullah Abdul Rauf a fost ucis în atac. Rauf a jurat credinţă SI luna trecută, după ce s-a despărţi de talibani. Potrivit unor lideri tribali din Helmand, o maşină în care se aflau până la şase persoane a fost distrusă în timp ce traversa deşertul. În maşină se afla şi muniţie, care a explodat, potrivit acestor surse. Agenţia afgană de informaţii a anunţat, de asemenea, că Rauf a fost ucis. Însă moartea acestuia nu a fost confirmată încă de surse NATO.
Cumnatul liderului jihadist şi patru pakistanezi au fost omorâţi în atac, a declarat Nabi Jan Mullahkhel, comandantul poliţiei din Helmand.
Rauf, care a fost încarcerat timp de şase ani la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba), după ce a fost capturat de către forţele americane în 2001, ar fi avut o dispută cu Mullah Omar, liderul talibanilor. Ulterior el a trecut de sub steagurile albe ale talibanilior sub steagurile negre ale SI şi recruta jihadişti în regiunea Helmand. Rauf a fost numit între timp adjunct al liderului SI în "Khorasan" - un fost nume al Afganistanului - de către organizaţia din Siria. Liderul SI cu cel mai înalt grad în regiune este Saeed Khan, iar cartierul său general se află în agenţia tribală Orakzai din Pakistan. Gruparea Statul Islamic controlează porţiuni vaste din Siria şi Irak, dar este prezentă şi în unele părţi ale Afganistanului. Unii analişti consideră că aceasta reprezintă prima provocare serioasă, din ultima perioadă, la adresa coerenţei conducerii talibane.

Evadare în masă după ce trei femei îmbrăcate în poliţiste au sedus gardienii închisorii

Zeci de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Brazilia după ce trei femei au sedus gardienii şi le-au promis o orgie, scrie The Independent. Anchetatorii au precizat că doi gardieni şi supraveghetorul acestora au fost găsiţi dezbrăcaţi şi încătuşaţi. Langă aceştia se aflau mai multe sticle de alcool şi o pungă cu costume din piele. Potrivit şefului poliţiei, femeile au ajuns la închisoare dimineaţa şi le-au spus gardienilor că vor să stea de vorbă şi să bea cu ei. Din informaţiile poliţiei, una dintre femei era iubita unui deţinut în varstă de 18 ani, acuzat de crimă şi jaf. "Planul era să îi seducă. Acestea le-au oferit gardienilor whisky ieftin şi i-au drogat, au deschis poarta centrală, care avea acces la celulele din interior", a explicat şeful poliţiei, Angelina de Andrades Ferreira. "Oricine a vrut să evadeze a ieşit pe uşa din faţă", a adăugat aceasta. Paznicii închisorii, care spun că nu îşi amintesc nimic după ce au băut whisky, au fost arestaţi şi vor fi puşi sub acuzare pentru că au facilitat evadarea deţinuţilor.

Xxxxxxxxxxxxxxx



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.