Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Dar de tezaur, nimic? Rusia cere 4 trilioane de euro Germaniei ca despăgubiri de război

Ziarul de Vrancea
3 feb 2015 659 vizualizări
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) intenţionează să creeze un grup de lucru pentru calcularea daunelor cauzate de Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a anunţat Mihail Dehtiarev, membru al Consiliului Suprem al Partidului Liberal Democrat (LDPR, ultranaţionalist).

Potrivit acestuia, Germania nu a plătit nimic URSS pentru distrugerile şi atrocităţile din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, deşi a făcut astfel de plăţi către ţări care nici măcar nu existau în acea perioadă, precum Israelul, căruia i-a plătit mai mult de 60 miliarde de euro. "Prin urmare, Germania plăteşte compensaţii pentru şase milioane de victime ale Holocaustului, dar, în acelaşi timp, ignoră 27 milioane de oameni sovietici ucişi, printre care 16 milioane de civili. Vom solicita neapărat reparaţii, grupul nostru de lucru va calcula daunele", a declarat parlamentarul rus.
Potrivit acordurilor de la Ialta, a amintit el, Uniunea Sovietică a luat unele active germane (în cea mai mare parte mobilier, îmbrăcăminte, echipament industrial) din sectorul sovietic, care şi aşa erau trofee de război, dar Germania nu a compensat în niciun fel prejudiciul cauzat economiei URSS. "Deşi, cu aliatul nostru — RDG—a fost semnat după război un acord privind încetarea perceperii de reparaţii, astfel de acorduri nu au existat cu RFG şi mai ales cu Germania reunificată. Prin urmare, întrebarea este deschisă şi extrem de actuală. Mai ales că Germania continuă să provoace prejudicii Rusiei prin promovarea sancţiunilor ilegale ale UE", a afirmat Dehtiarev.

Nemţii ar fi distrus 30% din "avuţia naţională"

Chiar dacă ar fi luată în considerare valoarea mărfurilor aduse şi munca prizonierilor germani în URSS, reparaţiile de război ale RDG nu au depăşit la vremea respectiv 15-16 miliarde de dolari, a argumentat el. Potrivit concluziilor Comisiei de Stat a URSS, în perioada războiului pagubele materiale s-au ridicat la 30% din "avuţia naţională" a ţării, iar pe teritoriul sovietic au fost distruse 1.710 de oraşe şi aşezări de tip orăşenesc, peste 70.000 de sate şi cătune, 32.000 de întreprinderi industriale, 100.000 de colhozuri şi sovhozuri. În general, doar pagubele materiale au fost estimate la aproximativ la 600 miliarde de dolari. Suma totală a reparaţiilor de război pe care Rusia le-ar putea cere Germaniei ar putea să se ridice la 3-4 trilioane de euro, la cursul actual, conform calculelor sale. "Sperăm ca în grupul nostru de lucru să intre reprezentanţi ai Belarusului şi ai altor foste republici sovietice, care au, de asemenea, dreptul de a pretinde despăgubiri din partea Germaniei reunificate", a mai spus acesta.
Chiar şi dacă pretenţiile faţă de Germania ar fi fondate, unii experţi susţin că a cere reparaţii după 70 de ani de la sfârşitul războiului este nerealist.

Consumul de bere protejează creierul

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Lanzhou a constatat că xanthohumol-ul, un tip de flavonoid (n.r. - o clasă de metaboliţi secundari ai plantelor, cu proprietăţi antioxidante) prezent în hamei ar putea contribui la protejarea creierului împotriva debutului unor boli precum Parkinson, Alzheimer şi demenţa senilă. Potrivit lui Jianguo Fang, liderul echipei de cercetători, xanthohumol-ul, cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante, ajută la protejarea creierului împotriva "stresului oxidativ", un dezechilibru care apare atunci când organismul metabolizează oxigen şi este considerat unul din factorii care contribuie la dezvoltarea unor afecţiuni neurodegenerative. "În medicina tradiţională chineză, hameiul a fost folosit de secole pentru a trata o varietate de boli", a explicat Fang. "Prezenţa unei concentraţii mari de xanthohumol în bere ar putea fi legată de observarea epidemiologică a efectului benefic al consumului regulat al acestei băuturi", a adăugat el. În 2010, cercetătorii de la Centrul de Cercetare a Cancerului din Heidelberg au publicat o cercetare care constata că xanthohumol-ul blochează acţiunea unei proteine, denumită PSA, care stimulează dezvoltarea cancerului de prostată.
De asemenea, în septembrie 2014, oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Oregon au descoperit că nivelurile foarte ridicate de xanthohumol îmbunătăţeau funcţiile cognitive ale şoarecilor tineri. Cu toate acestea, au subliniat cercetătorii, un om ar trebui să bea "2.000 de litri de bere zilnic pentru a ajunge la nivelul de xanthohumol folosit în cercetare".

Naţiunile Unite distribuie pachete teroriştilor SI

Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS) deţine cutii cu alimente care par a avea sigla Programului Alimentar Mondial, administrat de Naţiunile Unite, conform unor imagini postate pe site-uri islamiste. Cutiile au fost inscripţionate ulterior cu sigla organizaţiei teroriste sunnite, dar încă sunt vizibile însemnele Programului Alimentar Mondial (PAM). Potrivit imaginilor, sigla reţelei teroriste pare să fi fost aplicată peste logoul Programului Alimentar Mondial.
Fotografiile cu distribuirea alimentelor de către militanţi ai reţelei teroriste au fost făcute în zona oraşului sirian Alep. Nu se ştie cum a ajuns organizaţia teroristă în posesia ajutoarelor ONU.

Americanii vor să cucerească Europa cu ajutorul roboţilor

Agenţia spaţială americană are în vedere trimiterea unei misiuni robotizate pe Europa, unul dintre sateliţii giganticei planete gazoase Jupiter, o lume pe care se află un ocean şi care ar putea adăposti forme de viaţă, a anunţat Charles Bolden, administratorul NASA. Agenţia va alege instrumentele care vor fi instalate la bordul sondei ce va fi trimisă spre Europa în cursul primăverii şi apoi va trece la următoarea etapă de pregătire a misiunii. Agenţia spaţială americană a lansat deja, în 2011, o sondă spre Jupiter — sonda Juno care va ajunge la destinaţie în iulie 2016.
Europa este cel de-al şaselea satelit al lui Jupiter şi cel de-al patrulea ca mărime din sistemul nostru solar. Spre deosebire de un alt satelit jupiterian, Io, a cărui suprafaţă este acoperită de vulcani şi scurgeri de lavă, suprafaţa Europei este complet îngheţată. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că sub gheaţa de la suprafaţa satelitului poate exista un ocean de apă în stare lichidă. În adâncurile acestui ocean ar putea exista viaţă extraterestră, probabil similară coloniilor de microbi şi bacterii de pe Pământ, din adâncul oceanelor.
Mediul din oceanul Europei ar putea fi similar cu al oceanelor adânci cu izvoare hidrotermale de pe Pământ sau cu Lacul antarctic Vostok.

Doi din trei ruşi susţin Kremlinul în faţa sancţiunilor occidentale

Doi din trei ruşi aprobă politica Kremlinului faţă de Occident, iar numărul ruşilor îngrijoraţi de sancţiunile occidentale împotriva Moscovei s-a dublat din septembrie, conform unui sondaj publicat ieri.
Aproape jumătate dintre ruşi (47%) consideră că sancţiunile, impuse de Occident împotriva Rusiei pentru rolul său în criza ucraineană, pot reprezenta dificultăţi "grave" sau "foarte grave" pentru familiile lor, un număr aproape dublu faţă de luna septembrie (26%). Cu toate acestea, doi din trei ruşi continuă să creadă că "Rusia ar trebui să-şi continue politica în pofida sancţiunilor", potrivit sondajului realizat la sfârşitul lunii ianuarie de Centrul independent Levada. Aproape o treime dintre ruşi (34%) consideră că "Rusia trebuie să răspundă ferm prin propriile sancţiuni" şi aproape toţi atâţia s-au pronunţat pentru "ignorarea" presiunilor Occidentului. Doar un rus din cinci consideră că Moscova "trebuie să încerce să ajungă la un compromis pentru a evita sancţiunile".
La 11 luni după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, aflată la originea crizei, guvernul rus a anunţat sâmbătă o scădere cu 3% a PIB, determinată de scăderea preţului la petrol, dar şi de sancţiunile occidentale împotriva Moscovei. În contextul crizei economice şi monetare, cu rubla prăbuşită în raport cu euro şi dolarul, gospodăriile ruseşti se confruntă cu o creştere a inflaţiei provocată de sancţiunile occidentale, precum şi de embargoul rus asupra majorităţii produselor alimentare provenind din ţările aflate la originea sancţiunilor.

Rusia răspândeşte zvonuri despre ''pregătiri de război'' în Bulgaria

Ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev, a afirmat că are senzaţia că în Bulgaria există un centru de propagandă rusească ce încearcă să creeze tensiuni în cadrul comunităţilor locală şi internaţională în legătură cu posibile pregătiri de război. ''Am această senzaţie, deoarece sursele sunt mereu aceleaşi'', a declarat Nencev într-un interviu pentru postul de televiziune NOVA. ''De asemenea, cei care provoacă isterie sunt şi ei mereu aceiaşi. Ideea este de a crea panică şi confuzie şi de a sugera că noi urmează să facem ceva împotriva Rusiei sau a Ucrainei'', a adăugat ministrul bulgar al apărării.
După anunţul privind înfiinţarea unui centru de comandă al NATO în Bulgaria, o serie de speculaţii au fost lansate de către partidul naţionalist de opoziţie ATAKA. ''Ameninţările pentru Bulgaria din cauza implicării sale într-o aventură periculoasă, ca satelit al NATO în Europa de Est, nu prea departe de graniţele cu Ucraina şi Rusia, sunt foarte reale'', relata, în emisia sa în limba bulgară, postul de radio Vocea Rusiei.
Nikolai Nencev a precizat că la poligonul militar de la Novo Selo se vor derula 77 de programe de pregătire comune cu NATO în cursul anului următor. El a subliniat însă că aceasta nu înseamnă deloc că tancurile NATO vor fi permanent staţionate în Bulgaria. Potrivit ministrului, în Bulgaria nu are loc în prezent o mobilizare a armatei. ''Nu este în curs o mobilizare a armatei în Bulgaria şi această chestiune n-ar trebui să ne neliniştească'', a declarat Nencev. Comentând zvonurile potrivit cărora cetăţenii bulgari au fost convocaţi la centrele militare, Necev a declarat: ''Nu au fost convocaţi toţi. Au fost trimise scrisori către anumite persoane (ofiţeri rezervişti), cărora li s-a cerut să se prezinte la o anumită unitate militară pentru un chestionar''. ''Astfel de scrisori sunt trimise periodic la diferite unităţi militare pentru a verifica dacă persoanele în cauză mai sunt în Bulgaria, pentru a vedea dacă sunt disponibile, dacă sunt apte, iar în cazul femeilor — pentru a afla dacă nu sunt cumva în concediu de maternitate'', a explicat ministrul bulgar al apărării.

Un politician pakistanez promite 200.000 de dolari pentru asasinarea proprietarului Charlie Hebdo

Un fost ministru pakistanez promite o recompensă de 200.000 de dolari pentru asasinarea proprietarului revistei satirice franceze Charlie Hebdo, vizată deja de un atac terorist soldat cu 12 morţi. "Am spus deja că nu voi tolera niciun atac la adresa onoarei Profetului Mahomed", a declarat Ghulam Ahmad Bilour, fostul ministru pakistanez al Căilor ferate. Bilour promite o recompensă de 200.000 de dolari pentru asasinarea proprietarului publicaţiei Charlie Hebdo. Demnitarul pakistanez le propune câte 100.000 de dolari urmaşilor fraţilor Cherif şi Said Kouachi, autorii atacului terorist comis pe 7 ianuarie la redacţia Charlie Hebdo, precum şi urmaşilor lui Amédy Coulibaly, autorul crimelor la un supermarket pentru produse evreieşti din Paris.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.