Internațional

Peste 130 de copii, masacraţi de talibani într-o şcoală din Pakistan

Ziarul de Vrancea
16 dec 2014 548 vizualizări
Alte zeci de persoane au fost ucise n un profesor a fost stropit cu benzină şi incendiat, iar elevii au fost obligaţi să-l privească în timp ce arde, povestesc autorităţile n acesta este cel mai grav atac terorist din istoria Pakistanului

Cel puţin 141 de persoane, dintre care 132 de copii, au fost ucise ieri într-un atac lansat de un comando taliban asupra unei şcoli pentru copiii militarilor de la Peshawar, cel mai important oraş din nord-vestul Pakistanului. "L-am declanşat în urma unei anchete care a arătat că unii dintre copiii mai multor oficiali de rang înalt din cadrul armatei studiază în această şcoală", a recunoscut Muhammad Khurasani, un purtător de cuvânt al Mişcării Talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare islamistă rebelă din ţară.
Atacul a început în jurul orei locale 10.30 (7.30, ora României), când nouă talibani deghizaţi în militari au luat cu asalt şcoala, situată la periferia oraşului şi în apropierea zonelor tribale. Aproape 500 de elevi, majoritatea cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani, erau prezenţi în momentul atacului. Potrivit unor martori, atacatorii au mers din clasă în clasă pentru a ucide copiii şi cel puţin unul dintre ei a detonat bomba pe care o avea asupra sa.
Talibanii l-au stropit cu benzină pe un profesor şi l-au incendiat, obligând elevii să privească în timp ce victima murea. "Militanţii talibani au intrat într-o clasă, l-au stropit pe un profesor cu benzină şi i-au dat foc în faţa elevilor. I-au obligat pe copii să privească victima care murea arzând", a declarat un oficial militar pakistanez. Cei nouă atacatori au fost într-un final ucişi de forţele de ordine.
"Acest atac este un răspuns la ofensiva Zarb-e-Azab, la valul de asasinate comise în rândul talibanilor şi la hărţuirea rudelor lor", a spus purtătorul de cuvânt al TTP. "Ei au primit ordin să tragă asupra tuturor elevilor adulţi, dar să ierte copiii, chiar dacă sunt ai (şefului armatei) generalul Raheel Sharif sau ai (premierului) Nawaz Sharif", a continuat purtătorul de cuvânt taliban.
Armata poartă de mai multe săptămâni o ofensivă de amploare împotriva TTP - un aliat al reţelei teroriste Al-Qaida şi care a lansat un război sfânt (jihad) contra Guvernului de la Islamabad în 2007 -, în principalul refugiu al grupării, Waziristanul de Nord, o zonă tribală situată la frontiera cu Afganistanul.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.