Internațional

Comuniştii, pe primul loc în sondaje înaintea alegerilor din Moldova

Ziarul de Vrancea
23 nov 2014 509 vizualizări
Barometrul arată totodată că, în ceea ce priveşte politica externă, cetăţenii moldoveni sunt indecişi între Rusia şi UE

Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) se menţine pe primul loc cu o săptămână înaintea alegerilor legislative din 30 noiembrie, potrivit unui sondaj IMAS publicat sâmbătă. Cinci formaţiuni politice ar putea intra în Parlament în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie din Republica Moldova, arată sondajul realizat la comanda agenţiei IPN. PCRM ar obţine 19,6 la sută, fiind urmat de PLDM (liberal-democraţi) 17,2 la sută, PDM (democraţi) cu 14,2 la sută, Partidul Patria cu 8,7 la sută şi Partidul Liberal, cu 8,5 la sută. PSRM (Partidul Socialist din R.Moldova) se apropie de pragul electoral cu 5,3 la sută, în timp ce numărul indecişilor a scăzut uşor la 9,6 la sută. Numărul persoanelor decise să voteze cu PCRM a scăzut cu 3,8 puncte procentuale comparativ cu sondajul din septembrie. PLDM a înregistrat o scădere de 1,4 puncte procentuale, în timp ce PDM, PL şi PSRM au înregistrat creşteri de peste două puncte procentuale.
"Din punctul meu de vedere, dacă e să comparăm Partidul Comuniştilor de acum cinci ani, când era foarte vizibil, foarte vocal şi foarte prezent, acum are o cu totul altă campanie şi cred că asta face ca ei să piardă. Dacă vă aduceţi aminte, pe timpul crizei politice ei aveau 39 la sută intenţie de vot netă, iar acum, după un an şi jumătate, sunt la 19 la sută. Procentele pierdute de PCRM s-au capitalizat la Partidul Patria, Partidul Socialiştilor, au migrat spre partide de alternativă", a declarat Doru Petruţi, director IMAS. "Celelalte partide, liberal-democrat, democrat şi liberal, sigur că au trebuit să dea, în primul rând, explicaţii pentru propria prestaţie din campanie, dar resursele şi reţetele din campanie sunt foarte diferite. Vorbim de suport mediatic diferit, de resurse alocate în proporţii diferite, vorbim de capacitatea reţelelor de partid diferită", a adăugat Doru Petruţi.

Moldovenii nu vor "să supere" Rusia

În ceea ce priveşte încrederea în liderii politici, Iurie Leancă (40 la sută) şi Dorin Chirtoacă (38 la sută) sunt primii pe listă, fiind urmaţi de Marian Lupu (33 la sută), Igor Corman (31 la sută), Vlad Filat (28 la sută), Vladimir Voronin (28 la sută), Renato Usatîi (27 la sută) şi Mihai Ghimpu (20 la sută). Potrivit sondajului, 60 la sută dintre respondenţi au declarat că s-au decis deja cu cine vor vota, iar 8 la sută nu exclud posibilitatea de a lua o decizie chiar în ziua votului. În ceea ce priveşte orientarea politică a respondenţilor, 29 la sută s-au declarat de dreapta, 23 de centru, 19 la sută de stânga, iar 22 la sută nu au oferit un răspuns.
Totodată, sondajul arată că cetăţenii moldoveni sunt încă indecişi între Rusia şi Europa. Astfel, 44 la sută dintre respondenţi consideră că Republica Moldova ar trebui să se apropie mai mult de Occident sau Europa, iar 43 la sută optează mai degrabă pentru apropierea de Rusia.
Dacă s-ar organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană, 51 la sută dintre respondenţi ar vota pentru, iar 36 la sută împotrivă. Cifrele sunt apropiate şi în cazul unui plebiscit privind aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, respectiv 47 la sută pentru şi 35 la sută împotrivă. "Indicatorul pentru Uniunea Vamală ascunde foarte multă teamă, foarte multă frică. Oamenii nu vor să supere, de fapt, Federaţia Rusă, neştiind neapărat ce însemnă Uniunea Vamală. Reprezentările despre Uniunea Vamală sunt destul de vagi şi se asociază în general cu două-trei elemente: gaz, locuri de muncă, tot ce-au folosit partidele în comunicarea politică", a explicat directorul IMAS.
În ceea ce priveşte aderarea la NATO, 50 la sută din respondenţi sunt împotrivă şi 27 la sută pentru. Doru Petruţi a remarcat totuşi că numărul celor care se declară în favoarea aderării la NATO a crescut, probabil, datorită campaniei unor partide politice care promovează acest obiectiv.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.