Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderii socialiştilor moldoveni

Ziarul de Vrancea
5 nov 2014 596 vizualizări
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, la Moscova, cu lideri ai Partidului Socialist moldovean, Igor Dodon şi fostul premier Zinaida Greceanîi, în contextul în care formaţiunea susţine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ieri că întâlnirea liderului rus cu cei doi politicieni din Republica Moldova a avut loc marţi, la recepţia oferită de preşedintele Rusiei pentru a sărbători Ziua Unităţii.  Dmitri Peskov a precizat că subiectul discuţiilor a fost evoluţia relaţiilor ruso-moldovene.
Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon sunt primii pe lista electorală a Partidului Socialist din Republica Moldova pentru alegerile legislative programate la 30 noiembrie. Liderii Partidului Socialist şi-au declarat în mai multe rânduri susţinerea pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală, proiect susţinut de Rusia.


Ucraina va suspenda finanţarea bugetară a teritoriilor din est

Ucraina va suspenda finanţarea bugetară a teritoriilor aflate sub controlul separatiştilor în estul ţării, a anunţat ieri premierul Arseni Iaţeniuk, în deschiderea Consiliului de miniştri. "Atât timp cât o parte a regiunilor Doneţk şi Lugansk este controlată de impostori, Guvernul nu va mai trimite fonduri pentru această zonă", unde confruntările cu rebelii proruşi s-au soldat cu peste 4.000 de morţi de la începutul conflictului în aprilie, a declarat premierul. "După ce teroriştii ruşi se vor retrage din Doneţk şi Lugansk şi după ce vom recupera controlul asupra acestor teritorii, vom acorda fiecărui locuitor indemnizaţiile sociale la care are dreptul", a adăugat el. În schimb, Ucraina nu va întrerupe livrările de gaze şi electricitate în aceste regiuni, pentru a evita o "catastrofă umanitară", a precizat Iaţeniuk, revenind asupra ameninţării formulate anterior de Kiev.
"Cetăţenii noştri sunt acolo, iar Guvernul nu îi va lăsa în frig pentru că ar duce la o catastrofă umanitară", a declarat premierul. "Vom continua livrările de gaze şi electricitate. Iarna este aproape şi dacă luăm măsuri dure, va fi greu în primul rând pentru populaţie", a subliniat el.

UE a cheltuit în mod eronat circa şapte miliarde de euro în 2013

Uniunea Europeană a cheltuit în mod eronat aproape şapte miliarde de euro din bugetul de cheltuieli aferent anului trecut, potrivit raportului anual al Curţii Europene de Conturi. Cu toate acestea, Curtea estimează că rata totală de eroare pentru plăţile efectuate în 2013 a coborât la 4,7% din bugetul comunitar pentru anul respectiv, în valoare de 148,5 miliarde de euro, de la nivelul de 4,8% preconizat pentru exerciţiul 2012. Domeniile cele mai expuse la erori de cheltuieli, în 2013, au fost politica regională, cu o rată de eroare de 6,9%, şi dezvoltarea rurală, cu o rată de eroare de 6,7%. "De acum încolo, trebuie să existe un control şi un management mai atent al fondurilor UE", a declarat preşedintele Curţii Europene de Conturi, Vitor Caldeira.
Pe de altă parte, Curtea a salutat eforturile Comisiei Europene destinate corectării erorilor şi recuperării fondurilor, apreciind că fără aceste acţiuni rata totală de eroare ar fi fost de 6,2% din totalul cheltuielilor, în loc de 4,7%. Acest raport vine într-un moment în care Bruxellesul se confruntă cu presiuni crescute din partea statelor membre pentru a restrânge cheltuielile.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.